adrianadicu

COMPORTAMENTUL INTERPERSONAL TOLERANT SAU AGRESIV, 2oo3

In Comportmentul Interpersonal. Tolerant sau Agresiv, 2003 on desember 19, 2010 at 7:30 pm

Omul este în primul rând fiinţă socială. Aşa cum o arată şi un număr impresionant de mare de nuvele, filme, cântece, piese de teatru şi poeme, fericirea omului cea mai înaltă este fondată pe relaţiile cu ceilalţi. Satisfacţia la muncă, la joacă şi în viaţa de familie depinde, în mare măsură, de calitatea relaţiilor noastre cu ceilalţi. Studiul efectuat de Campbell în 1976 a arătat că cei mai mulţi oameni consideră că este mai important să ai prieteni buni şi o viaţă familială fericită, decât să ai securitate financiară.

În viaţa noastră, experimentăm un număr foarte mare de relaţii. Pentru cei mai mulţi dintre noi, prima relaţie importantă o reprezintă relaţia cu părinţii şi cu alte rude foarte apropiate. Însă, pe măsură ce creştem, apar şi alte tipuri de relaţii care, pe parcurs, devin importante: relaţii de prietenie, relaţii de munca, relaţii romantice – toate aceste tipuri de relaţii implică interacţiuni interpersonale care influenţează foarte mult calitatea vieţii noastre.

Relaţiile cu membrii familiei de origine sunt, de regulă, tipul de relaţii cel mai stabil şi de lungă durată dintre toate tipurile de relaţii. Cei mai mulţi adulţi au o strânsă legătură cu părinţii lor. Familia îndeplineşte o funcţie vitală: oferă identităţii un sens şi o logică sigură.

Relaţiile de prietenie sunt întotdeauna relaţii voluntare pe care le stabilim cu oameni care ne plac. Prietenii se ajută la nevoie, se respectă reciproc, au încredere unii în alţii, îşi fac confidenţe şi îşi respectă unul altuia spaţiul intim. Relaţiile de prietenie sunt importante pe tot parcursul vieţii, dar mai ales în adolescenţă când schimbările fiziologice generează nesiguranţă, panică, dezorientare şi când părinţii par să nu mai deţină toate răspunsurile.

Afiliaţia este o nevoie de bază a omului, ea îl îndeamnă pe om să caute compania altor oameni. Însă de ce ne împrietenim cu unii oameni şi de ce îi respingem pe alţii, ce anume îi atrage pe prietenii noştri la noi şi ce ne atrage pe noi la ei este, în general, foartegreu de spus.

Unele teorii spun că asemănările dintre oameni reprezintă factorul principal, altele argumentează împotrivă spunând că asemănările nu duc întotdeauna la atracţie. În realitate, lucrurile sunt mult mai complicate, relaţiile cu ceilalţi, apropierea de unii, respingerea altora, atitudinea faţă de indivizii nou-intraţi în grup, felul în care ne comportăm faţă de o persoană sau alta în diferite situaţii depind de foarte mulţi factori şi nu pot fi explicate doar prin unul singur, cum ar fi asemănările, complementaritatea, atracţia fizică, atracţia reciprocă, asocierea fizică sau funcţională ci, mai degrabă, de toţi aceştia la un loc cu mulţi alţi factori.

Studiul comportamentului interpersonal trebuie să se axeze pe studiul trăsăturilor distinctive ale persoanei, în situaţii sociale diferite.

 

 

OBIECTUL ŞI PROBLEMATICA STUDIULUI

Studiul cu titlul “Comportamentul Interpersonal – Tolerant şi Agresiv” este o anchetă pe bază de chestionar ce urmăreşte să surprindă atitudinea subiecţilor faţă de propria persoană şi faţă de ceilalţi.

Felul în care ne comportăm faţă de ceilalţi este foarte important deoarece este bine cunoscut faptul că orice acţiune declanşează cel puţin o reacţie în jurul ei şi de cele mai multe ori, reacţia declanşată are aceeaşi încărcătură emoţională – pozitivă sau negativă – ca şi acţiunea care a provocat-o şi astfel conduitele tind să se perpetueze pe cale naturală.

Observaţiile cotidiene atestă faptul că reacţiile noastre comportamentale provoacă răspunsuri specifice din partea celorlalţi. Când suntem politicoşi îi obligăm şi pe ceilalţi să se poarte frumos cu noi, dar dacă ridicăm tonul trebuie să ne aşteptăm, în mod normal, ca şi ceilalţi să se răstească la noi, iar, dacă nu o fac, cu siguranţă îşi suspendă reacţia firească de apărare.

Relaţiile interpersonale sunt foarte numeroase şi nunaţate, ele au la bază diferite trăiri, cum ar fi: simpatia, dispreţul, linguşirea, impertinenţa, stima, respectul, admiraţia, veneraţia, recunoştinţa, devotamentul etc., şi întotdeauna au anumite reguli după care se desfăşoară. Regulile relaţiilor interpersonale, indiferent care ar fi acestea, reprezintă comportamente considerate sau catalogate de oameni ca fiind sau trebuind să fie adoptate sau refuzate într-o situaţie dată. Regulile îndeplinesc două funcţii majore într-o relaţie: reglează comportamentul astfel încât să minimalizeze potenţialele surse de conflict care ar putea izbucni într-o relaţie şi aduc un schimb de beneficii (compensări) care motivează individul să rămână în relaţie.

Bineînţeles că indiferent cât de bună este regula şi cât de bine se încearcă să fie aplicată şi respectată, conflictele apar, ele sunt inevitabile într-o relaţie. Cu cât două persoane sunt într-o mai mare interdependenţă, cu atât creşte (în mărime sau/şi intensitate) potenţialul conflictual. Cu toţii ştim cum este să ai o dispută, o neînţelegere cu cineva sau cum este să te irite intens cineva. Conflictele interpersonale apar când acţiunea unei persoane interfereaza cu acţiunea altei persoane, iar sursele de conflict sunt infinite, oamenii se ceartă aproape pentru orice. Braiker şi Kelly, în 1979, au clasificat cauzele majore ce declanşează conflicte interpersonale în trei mari categorii: COMPORTAMENTE SPECIFICE (întotdeauna întârzii; niciodată nu-ţi ştergi pantofii; nu mi-ai trimis felicitare de ziua mea etc.), NORME ŞI REGULI (ar trebui să mă susţii în ceea ce fac), DISPOZITII PERSONALE (eşti leneş, nepăsător; îţi faci griji pentru nimic; eşti cheltuitor etc.).

Însă conflictele pot fi şi pozitive, caz în care oferă posibilitatea clarificării neînţelegerilor şi negocierii rolurilor într-o relaţie.

Felul în care un conflict evoluează depinde în mare măsură de felul în care sunt interpretate comportamentele. De exemplu, acelaşi comportament (a uitat să cumpere pâine în drum spre casă) poate fi interpretat ca un incident minor (se gândea profund la altceva), caz în care conflictul are toate şansele să se rezolve de la sine sau poate fi interpretat ca un incident major (ca urnare a laturii negative a personalităţii: leneş, nepăsător, egoist), caz în care conflictul ia amploare.

Aceste diferenţe de interpretare pot fi cauzate de numeroşi factori. Cu siguranţă, un factor foarte important este reprezentat de variaţia de la o cultură la alta, de la un grup la altul sau în cadrul aceleiaşi culturi de la o epocă la alta. Variaţia culturală a regulilor poate cauza neînţelegeri considerabile mai ales în cazul în care într-o regiune o regulă este acceptată, iar în alta este respinsă sau chiar ilegală. Un exemplu în acest sens îl; constituie diferenţa de salut între persoanele non-intime în Marea Britanie şi în Franţa: în primul caz, salutul este formal şi se limitează la o strângere de mână, iar în al doilea caz salutul este mult mai intim, şi anume un sărut pe obraz. Şi alţi factori, la fel de importanţi ca şi variaţia culturală a regulilor, cum ar fi educaţia, empatia, autoevaluarea, subiectivismul etc., contribuie la interpretarea diferită a unuia şi aceluiaşi comportament de către persoane diferite sau de către aceeaşi persoană în situaţii diferite, astfel încât se poate spune că acest aspect nu poate fi eliminat şi că de mult posibil efectele negative.

 

 

ANALIZA CONCEPTELOR TEORETICE

Comportamentul interpersonal a fost structurat şi definit cu ajutorul a patru indicatori: respectul faţă de oameni şi drepturile lor, încrederea în sine şi atitudinea faţă de sine, încrederea în oameni şi prejudecăţile.

RESPECTUL FAŢĂ DE OAMENI ŞI DREPTURILE LOR

Respectul faţă de oameni şi drepturile lor, sau lipsa lui, îşi pun amprenta asupra comportamentului interpersonal. Lipsa respectului faţă de ceilalţi, afectează nu doar gândirea individului, ci şi relaţiile acestuia cu lumea. Neconsiderând că cel de lângă el are aceleaşi drepturi individul va consideră automat că merită mai mult ca alţii, că vecinul, colegul, partenerul n-ar trebui să primească la fel de mult şi, în nici un caz, mai mult.

Această lipsă de respect este justificată, de cele mai multe ori, prin starea generală de nedreptate la nivelul întregii societăţi, printr-o supraevaluare a calităţilor, capacităţilor, meritelor şi eforturilor proprii (sunt mai deştept, muncesc mai mult etc.) şi printr-o subevaluare, în compensare, a calităţilor, capacităţilor, meritelor şi eforturilor celorlalţi.

În elaborarea chestionarului, respectul faţă de oameni şi drepturile lor a fost tradus în următorii indici: respectarea drepturilor omului, egalitatea dintre diferite categorii de oameni (rase, sexe, etnii etc.) şi respectul faţă de sine ca o formă de respect a celorlalţi.

ÎNCREDEREA ÎN SINE ŞI ATITUDINEA FAŢĂ DE SINE

Încrederea în sine este întotdeauna în corelaţie cu autocunoaşterea, aceasta din urmă fiind condiţia eficienţei personale. Dacă un individ este străin de el însuşi şi nici nu vrea să se descopere, nu va şti, probabil, niciodată care-i sunt adevăratele forţe şi limite şi nici nu va putea să le controleze astfel încât să obţină rezultate cât mai bune.

Din punctul de vedere al relaţiilor interpersonale, sinele, alături de situaţia interacţiunii şi structura interacţiunii participanţilor, joacă un rol hotărâtor, deoarece individul foloseşte, de cele mai multe ori, acelaşi sistem de semnificaţii, atât pentru a se percepe pe sine, cât şi pentru a-i percepe pe ceilalţi şi proiectează asupra altora propriile sale dimensiuni.

În formularea încrederii în sine, individul, pe lângă autocunoaştere şi autoevaluare permanentă, trebuie să adopte un stil cognitiv articulat, global şi o atitudine pozitivă faţă de schimbare şi faţă de risc.

Încrederea în sine, influenţând modul de percepere a celorlalţi şi a propriei persoane, îşi pune amprenta şi asupra altor aspecte sociale, cum ar fi: integrarea   într-un grup nou, într-o colectivitate nouă depinde în aceeaşi măsură de grup, dar şi de individ, de felul în care acesta se raportează la societate, de felul în care acesta comunică cu ceilalţi şi nu în ultimul rând, de felul în care îşi exprimă sentimentele, dorinţele, nevoile etc.

În chestionar, încrederea în sine este tradusă în următoarii indici: raportarea la societate, reacţia faţă de ceilalţi, gândirea pozitivă / negativă şi comunicarea ca formă de exprimare a personalităţii.

ÎNCREDEREA ÎN OAMENI

Există în zilele noastre tendinţa de a nu avea încredere în oameni, de a considera că nu te poţi bizui pe alţi oameni, că este imposibil să-ţi găseşti prieteni adevăraţi, fiindcă fiecare se gândeşte numai la el.

Indiferent de funcţia definită, indiferent de nivelul la care se situează un individ în ierarhia socială, acesta nu trebuie să considere omul un mijloc pentru atingerea unui scop sau altul, ci un scop în sine.

Încrederea în oameni poate fi influenţată de modul de percepere a oamenilor. Percepţia celorlalţi depinde de la un individ la altul (după cum fiecare are propriul său sistem de referinţă şi propria motivaţie), de la un grup la altul (după cum fiecare grup, comunitate, cultură are propriul său sistem de norme, valori, reguli) şi, mai mult decât atât, ea poate suferi deformări în funcţie de intensitatea, stabilitatea în timp şi alte caracteristici ale stimulului primit.

Dificultatea formării unei imagini corecte despre persoanele cu care individul dezvoltă relaţii interpersonale rezultă în mare măsură din complexitatea “obiectului” perceput, dar şi din caracteristicile “subiectului”. Când un individ percepe ceva nu o face gratuit, ci are o anumita motivaţie, la fel se întâmplă şi când un individ vrea să-şi facă o impresie despre oameni, el îi percepe prin “ochelarii aşteptărilor” lui. În evaluarea celorlalţi, individul asociază în mod inconştient informaţiile verificate cu o serie de presupuneri, de exemplu: dacă ştie despre un om că este inteligent, el presupune că acel om este şi activ, chibzuit, energic, independent, modest, politicos, vesel, echilibrat, cald, curat, spiritual etc. Astfel, fără discernământ, individul trece din zona certitudinilor, în cea a probabilităţilor şi, adeseori, greşeşte. Formându-şi o percepţie greşită despre om, individul nu va şti să-l aprecieze la adevărata valoare şi, fie că-l va supraprecia, fie că-l va subaprecia, atitudinea sa faţă de acel om va fi una greşită, ceea ce reprezintă un intens potenţial conflictual.

Aşa cum nu poţi avea încredere în sine dacă nu te cunoşti cu adevărat, tot aşa nu poţi avea încredere nici în alţii dacă nu-i cunoşti în realitate sau cât mai aproape de realitate.

Încrederea în oameni a fost evaluată prin următorii indici: indluenţa celorlalţi în luarea deciziilor, informarea opiniilor şi a judecăţilor de valoare, primul contact cu ceilalţi şi stabilirea relaţiilor cu ceilalţi.

PREJUDECĂŢILE

Prejudecăţile, stereotipurile şi gândirea deficitară, rigidă sunt cu siguranţă cele mai mari piedici ce împiedică dezvoltarea relaţiilor interpersonale şi evoluţia lor spre încredere reciprocă, sinceritate şi respect.

Prejudecata este acea părere, idee preconcepută (şi adesea eronată) pe care şi-o face cineva asupra unui lucru, adoptată, de obicei, fără cunoaşterea directă a faptelor. Prejudecata reprezintă deci acea atitudine specifică faţă de o persoană sau de un lucru, care se bazează pe o credinţă impusă de mediu şi care poate rezista informării.

Prejudecăţile afectează toate domeniile: filozofic, religios, politic, rasial, alimentar etc. Originea lor este complexă. Prejudecăţile alimentare, de exemplu, ţin de raritatea unor alimente: în Africa, autohtonii mănâncă lăcuste, care europenilor le produc greaţă. Prejudecăţile rasiale se explică, în parte, prin mobiluri economice, prin necesitatea de a se descărca agresivitatea pe un ţap ispăşitor şi prin complexe psihologice (dorinţa de a creşte în proprii ochi).

G. Murphy şi R. Likert au arătat că prejudecăţile sunt, în general, grupate. Ostilitatea împotriva minorităţilor este un fapt ce ţine de conformism. Conformiştii, în aparenţă echilibraţi, sunt, în realitate, anxioşi şi luptă contra angoasei lor prin a fi conservatori.

Primite sub influenţa mediului, prejudecăţile sunt mai târziu raţionalizate. Ele sunt nefaste întrucât constituie un obstacol în calea comunicării şi predispun oamenii la conflict.

Termenul de stereotip a fost folosit în psihologie prima dată de Pavlov, în sintagma stereotip dinamic (sistem de reflexe condiţionate, care formează datorită repetării în aceeaşi succesiune a condiţiilor din mediul înconjurator şi care înlesneşte adaptarea organismului în condiţii relativ constante de mediu). În psihologia socială, stereotipul constituie o idee nefondată pe date precise, dar adoptată de majoritatea oamenilor unui grup (exemplu, părerea elevilor buni despre cei slabi). Stereotipul reprezintă credinţa rigidă şi simplificatoare, împărtăşită de un grup mai mult sau mai puţin numeros (eventual membrii unei întregi societăţi) şi care se referă la instituţii, persoane sau grupuri; el este caricatural şi unificator, trăsăturile care-i sunt atribuite fiind izolate dintr-un complex de trăsături, neţinându-se seama de diferenţe şi de nuanţe. Caracterele naţionale, etnice şi rasiale, aşa cum sunt prezentate ele în opiniile populare, constituie exemple de stereotipuri.

Cunoştinţele noastre despre lucruri nu se bazează adesea decât pe “se spune”, pe anecdote, de exemplu: vorbim de calmul britanicului, de curajul germanului, de vigoarea turcului, fără a fi verificat vreodată valoarea acestor clişee. Stereotipurile variază în funcţie de starea relaţiilor dintre grupuri, ele devin inamicale o dată cu creşterea tensiunii şi constituie un obstacol în calea comunicării, influenţând chiar şi percepţiile. (R. Aron)

Gândirea deficitară, rigidă numită schematică uneori, reprezintă gândirea în care cunoştinţele şcolare, prejudecăţile, bagajul cultural sunt superioare structurilor intelectuale construite de subiectul însuşi. Acest bagaj artificial, făcut îndeosebi din cuvinte şi din scheme rigide, constituie adesea pentru persoană un handicap care-i limitează creativitatea; gândirea schematică se opune invenţiei.

 

 

 

 

 

IPOTEZA

Comportamentul interpersonal exprimă prin el însuşi respectul individului faţă de semeni şi faţă de drepturile lor, stima de sine a individului, încrederea în forţele proprii şi în ceilalţi, prejudecăţile, atitudinea faţă de valori, concepţia despre lume şi viaţă în general.

În acest studiu, voi urmări în paralel comportamentul interpersonal al studenţilor şi cel al persoanelor fără studii superioare, încadrate în muncă, încercând să descopăr eventuale diferenţe.

PREZENTAREA GRUPURILOR

 

  1. Grupul de studenţi este format din 111 subiecţi, astfel:

– 64 femei          – 51 cu vârste cuprinse între 18-30 ani

                          – 13 cu vârste cuprinse între 31-60 ani

– 47 bărbaţi       – 32 cu vârste cuprinse între 18-30 ani

                          – 5 cu vârste cuprinse între 31-60 ani

B. Grupul de persoane fără studii, încadrate în muncă este format din 107 subiecţi, astfel:

– 69 femei – 36 cu vârste cuprinse între 18-30 ani

                          – 33 cu vârste cuprinse între 31-60 ani

– 38 bărbaţi       – 17 cu vârste cuprinse între 18-30 ani

                          – 21 cu vârste cuprinse între 31-60 ani

 

 

PREZENTAREA ŞI ANALIZA REZULTATELOR

 

Crima este normală fiindcă o societate în care ar lipsi este cu totul

imposibilă… A pune crima printre fenomenele de sociologie normală,

 înseamnă nu numai a spune că este un fenomen, deşi regretabil, de

neînlăturat […] înseamnă a o afirma ca un factor al sănătăţii

publice, o parte integrantă a oricărei societăţi sănătoase.

 

Émile Durkheim, Regulile Metodei Sociologice

 

           
COMPORTAMENTUL  INTERPERSONAL  TOLERANT  SAU  AGRESIV
           
    TOLERANT AGRESIV
A. CU STUDII SUPERIOARE   %   %
1 Respectul faţă de oameni şi drepturile lor 385 86,7 59 13,3
2 Încrederea în sine şi atitudinea faţă de sine 615 79,2 162 20,8
3 Încrederea în ceilalţi 341 61,4 214 38,6
4 Prejudecăţi 361 81,3 83 18,7
  TOTAL 1702   518  
           
B. FĂRĂ STUDII SUPERIOARE        
1 Respectul faţă de oameni şi drepturile lor 349 81,5 79 18,5
2 Încrederea în sine şi atitudinea faţă de sine 516 96,4 233 31,1
3 Încrederea în ceilalţi 308 41,1 227 42,4
4 Prejudecăţi 274 64,0 154 36,0
  TOTAL 1447   693  

 

Agresivitate versus toleranţă, extreme între care ne trăim viaţa fiecare după cum ştim mai bine. Orice stimul care acţionează asupra noastră declanşează în noi un impuls. Cum e mai bine? Să lăsăm impulsul să se descarce aşa cum apare el, fără nici un control din partea conştiinţei? Să ţinem totul în frâu cu ajutorul conştiinţei? Să menţinem un echilibru?  Mult mai uşor de spus, mult mai greu de făcut!

Dacă este atât de greu, dacă trebuie să iei decizii în funcţie de particularitatea fiecărui stimul, de la cel mai nesemnificativ până la cel mai important, cum să se descurce omul când nu este singurul implicat şi mai este şi nervos pe deasupra.

Este foarte simplu să spui m-am enervat şi nu m-am mai putut controla. Însă, tot la fel de simpu este şi  să arăţi cu degetul comportamentul inadecvat al celorlaţi. Dacă am fi sinceri cu noi înşine am descoperii că, de fapt, ar trebui să arătăm cu degetul şi spre noi. Fiecare dintre noi, s-a comportat, cel puţin o dată, într-un mod mai mult sau mai puţin agresiv. Uneori ne cerem scuze, alteori considerăm că este de la sine înţeles că ne pare rău şi ignorăm răul făcut persoanei în cauză. Şi nimic nu poate justifica un astfel de comportament, cu atât mai mult cu cât frustrarea resimţită de celălalt se poate acumula şi într-un tîrziu poate da naştere unor noi comportamente agresive şi/sau violente.

Filozoful francez Descartes susţinea că bunul simţ este împărţit în mod egal tuturor. Înclin să-l cred, dar susţin că unii dintre noi ne încăpăţânăm să nu-l arătăm. Psihologia explică acest fenomen prin teoria disonanţei cognitive care, pe scurt, susţine că omul are tendinţa să acţioneze astfel încât să nu se contrazică. Ori atunci cînd îţi ceri scuze, practic intri în opoziţie cu atitudinea de până atunci. Pare mai dificil decât este în realitate. Modelul religios, prin actul spovedaniei, ne arată că ne vom simţi mult mai bine o dată ce am recunoscut fapta şi, pe deasupra, avem toate şansele să primim iertarea celui lezat.

Autoeducaţia poate învinge multe obstacole, unele cunoscute sau măcar gândite, altele nici măcar bănuite. Privind propria fiinţă cu un ochi critic (aşa cum, de regulă, nu ne uităm decât la alţii) vom ajunge să ne cunoaştem calităţile şi defectele, să luptăm cu răul din noi şi, în final, să ne împăcăm cu noi înşine.

În adâncul fiinţei noastre, convieţuiesc dintotdeauna cele două principii, Binele şi Răul, pe care de altfel este clădit întreg Universul.

 

 

 

Studiul de faţă a demonstrat că nu există diferenţe semnificative între cele două grupuri, persoane cu sau fără studii supeioare, în ceea ce priveşte comportamentul tolerant sau agresiv. Ceea a reeşit din acest studiu, este că la persoanele fără studii superioare, comportamentul agresiv este generat mai degrabă de încrederea scăzută în propria persoană, atitudinea neadecvată faţă de sine şi prejudecăţi decât din lipsa de respect şi încredere în ceilalţi.

De aceea, înainte să sancţionăm un comportament neadecvat, agresiv sau violent ar trebui să promovăm o atmosferă comfortabilă pentru omul real, cu sau fără studii superioare, astfel încât fiecare să se simtă bine cu profesia pe care şi-a ales-o şi cu viaţa pe care şi-a construit-o.

 

CONCLUZII

 

Fără a avea pretenţia că datele prezentate permit precizarea riguroasă a unor concluzii statistice, acest studiu arată că între cele două grupuri alese există diferenţe, dar că aceste diferenţe nu sunt semnificative.

Un aspect important ce trebuie menţionat îl reprezintă erorile ce se întâlnesc în acest studiu.

Eroarea legată de eşantionare.   Cele două loturi, deşi apropiate ca număr de subiecţi (111 studenţi şi 107 persoane fără studii, încadrate în muncă) se diferenţiază atunci când sunt analizate pe grupele de vârstă, de sex, ceea ce ar putea afecta comparaţia având în vedere că în grupul studenţilor din 111, 83 au vârsta până în 30 de ani, iar în celălalt grup din 107 doar 53 au vârsta până în 30 de ani, iar din aceştia numai 17 sunt bărbaţi.

Erori datorate formulării întrebărilor. Deoarece există patru itemi la care majoritatea subiecţilor au răspuns la fel, înclin să cred că acest lucru s-a datorat unor erori de formulare a întrebărilor.

Erori datorate respondenţilor. Fiind o anchetă socială care evaluează comportamentul interpersonal subiecţilor le era foarte uşor să deducă sensul afirmaţiilor prezentate şi să răspundă aşa cum este de dorit din punct de vedere social.

Relaţia dintre societate şi individ este una din problemele cele mai controversate ale culturii. Filozofia, ştiinţele sociale şi arta au încercat să ofere răspunsuri şi să elaboreze scheme care să descrie cât mai exact această relaţie. Cele mai multe încercări în acest sens aveau ca scop identificarea unui sens, unei raţionalităţi între om şi societate. Descoperirea individului a drepturilor lui reprezintă o treaptă a progresului social spre umanizarea societăţii. Omul dă valoare societăţii. Societatea, fiind interesată să cultive atitudini şi comportamente pozitive faţă de normele şi valorile sociale, faţă de muncă şi faţă de societate, în general, ignoră motivaţiile subiacente – care pot fi pozitive sau negative – ajungându-se astfel la promovarea unor comportamente dezirabile, lipsite de motivaţie interioară. Prin constrângere se poate modifica doar comportamentul, nu şi atitudinea care este constantă în timp şi reprezintă modalitatea individului de raportare la sine, la alţii, la viaţă.

Societatea ar trebui să promoveze valori şi modele comportamentale reale şi apropiate de viaţa de zi cu zi a indivizilor pentru a le putea schimba atitudinile şi, implicit, reacţiile faţă de alţi oameni, faţă de obiecte, lucruri, fenomene, faţă de instituţii, cultură, grupurile de apartenenţă, societate, în general.

 

BIBLIOGRAFIE

 

  • Diana Dwyer – “Interpersonal relationships”, Ed. Routledge, Taylor & Francis Group, Londra, 2002;
  • Cultură şi personalitate”, Ed. Militară, Bucureşti, 1991;
  • Psihologia colectivelor de muncă”, Ed. Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1973;
  • Andrei Popescu – “Colegul şi prietenul meu”, Ed. Ceres, Bucureşti, 1979;
  • Septimiu Chelcea şi Adina Chelcea – “Elemente de psihosociologie a muncii eficiente”, Ed. Politică, Bucureşti, 1977;
  • Septimiu Chelcea – “Cultura relaţiilor interumane”, p. 246-294;
  • Elena Cioata – “Problema genezei atitudinii faţă de sine şi faţă de ceilalţi”, p. 139-178;
  • Dicţionarul Explicativ al Limbii Române”, editia a II-a, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998;
  • Dicţionarul Enciclopedic de Psihologie”, Ed. Universităţii din Bucureşti, Bucureşti, 1979;

Legg igjen en kommentar

Fyll inn i feltene under, eller klikk på et ikon for å logge inn:

WordPress.com-logo

Du kommenterer med bruk av din WordPress.com konto. Logg ut /  Endre )

Twitter-bilde

Du kommenterer med bruk av din Twitter konto. Logg ut /  Endre )

Facebookbilde

Du kommenterer med bruk av din Facebook konto. Logg ut /  Endre )

Kobler til %s

%d bloggere liker dette: