adrianadicu

CORELATIA DEPRESIE – CONFORMISM, 2oo1

In Corelatia Depresie - Conformism, 2oo1 on desember 19, 2010 at 7:59 pm

  

ARGUMENT

       La orice virsta, una din sase persoane prezinta simptome de depresie evidente, atit pentru persoana in cauza, cit si pentru cei din jurul ei.  Depresia este o maladie care, de-a lungul timpului, a fost intens studiata, fiind una din cele mai frecvent intilnite maladii. Cu toate acestea, depresia nu este tocmai un sindrom binecunoscut, cauzele depresiei nefiind elucidate pina in prezent.

         Cercetarea intreprinsa de mine isi propune sa stabileasca daca exista o corelatie  intre depresie si tendinta catre conformism, catre norma a indivizilor.

         O cercetare in acest sens a intreprins psihiatrul german Ernst Kretschmer. Ernst Kretschmer s-a nascut la data de 8 octombrie 1888, la Wustenrot, Germania si a incetat din viata la virsta de 76 ani, pe 8 februarie 1964, la Tubingen, Germania de Vest. A studiat filozofia si medicina la Universitatile din Tubingen si Munich. La terminarea studiilor, in 1913, se angajeaza ca asistent la clinica de neurologie si, un an mai tirziu, publica prima sa lucrare avind ca subiect maladiile maniaco-depresive. In scurt timp devine profesorul si directorul clinicii de psihiatrie din Marburg. In timpul Primului Razboi Mondial a lucrat ca medic militar, timp in care a studiat isteria si a dezvoltat un tratament in care victimele ce se manifestau isteric erau supuse unor impulsuri electrice in timp ce stateau linistite in incaperi intunecoase. In 1921 publica cea mai importanta lucrare a sa “Korperban und Charakter” (Fizicul si Caracterul), urmata de “Hysterie, Reflex und Instinkt” (Isterie, Reflex si Instinct), in 1923 si de “Geniale Menschen” (Psihologia Oamenilor de Geniu), in 1929. In 1926, devine presedintele Societatii Germane de Psihoterapie, de unde demisioneaza in 1933 ca protest fata de preluarea puterii de catre miscarea nazista, insa, spre deosebire de alti ilustri psihologi germani va ramine in tara in timpul celui de-al II-lea Razboi Mondial. Dupa razboi s-a reintors la Tubingen, unde a fost profesor de psihiatrie si directorul clinicii de neurologie pina in 1959. In aceasta ultima perioada si-a concentrat atentia pe studiul privind corelatia dintre constitutia fizica si bolile mintale la copii si adolescenti, dezvoltind mai multe metode de psihoterapie si hipnoza. De asemenea, a studiat fenomenul criminalitatii, recomandind Societatii Germane de Psihiatrie sa ia masuri adecvate pentru tratarea psihiatrica a detinutilor. 

         Lucrarea “Korperban und Charakter” prezinta teoria sa conform careia intre temperamente, diferite maladii si constitutia fizica exista o strinsa legatura. Pentru asta, autorul a studiat temperamentele umane (clasificate de el, in functie de particularitatile bioconstitutionale in atletic, astenic, picnic si displastic) in corelatie cu ciclotimia si schizotimia. Tipologia lui Kretschmer opereaza cu radicalii ciclotimici si schizotimici, care definesc profiluri temperamentale largi si ofera un cadru predictiv pentru tipul prezumtiv de tulburare psihica a unei persoane. Situarea in alternativa ciclo/schizotimica ofera o predictie pentru un anume sindrom psihic. Ciclotimia este dispozitia care evolueaza, fazic, intre veselie si tristete. Dupa E. Kretschmer, indivizii se impart categorii:  ciclotimii si schizotimii. Cei din prima categorie au o infatisare fizica mai degraba bondoaca si fata rubiconda,cea ce corespunde tipului morfolgic denumit de Kretschmer – picnic. Acestia se caracterizeaza prin posibilitati de acord si de vibratie la unison cu lumea. Avind o dispozitie mobila ei urmeaza oscilatiile ambiantei reactionind potrivit situatiei prin bucurie, minie sau tristete. Ciclotomicii sunt sociabili si realisti. Cind ciclotimia capata un caracter exagerat, in asa fel incit subiectul trece de la veselia zgomotoasa la depresie din motive nesemnificative, se intra in domeniul patologicului, iar aceste variatii fac parte din cicloedie, putindu-se termina cu “nebunia circulara” sau psihoza maniaco-depresiva. Cicloidia, in tipologia lui Kretschmer, reprezinta tendinta de a oscila, fie spontan, fie sub influenta evenimentelor exterioare, intre veselie si tristete, intre euforie si depresie, intre excitatie hipermaniaca si apatie. Instabilitatea dispozitiei merge in paralel cu preocuparile practice, materiale si cu o sensibilitate afectuoasa insa superficiala. Structura mentala cicloida este asociata cu tipul constitutional picnic.

         Schizotimia, spune Kretschmer, este organizarea psihica normala dominata de introversiune. Schizometicul pare rece, distant, inafectiv. Atitudinea sa este un mecanism de autoaparare: el se inchide in sine pentru a se proteja de agresiunile lumii exterioare. Solitudinea, bizareria comportamentului, retragerea din realitate, inclinatia sa pentru reverie si credinte magice, toate acestea raspund nevoii de autoaparare. Reactiile sale imprevizibile sint descarcari brutale ale tensiunii acumulate. Din punct de vedere intelectual, el este adesea un original, un idealist inclinat spre analiza abstracta si spre sistematizare. Kretschmer considera ca tipul morfologic al schizomiticului este atletic sau displastic. Schizoidia este constitutia mentala caracterizata prin inchiderea in sine a persoanei. In schizoidie se regasesc, sub o forma atenuata, principalele simptome psihologice ale schizofreniei. De aceea, Kretschmer a considerat ca este o structura temperamentala anormala, care va evolua lent spre schizofrenie.

Studiile ulterioare au demonstrat ca aceasta afirmatie nu este confirmata de fapte. Astfel, alti cercetatori nu au gasit in antecedentele a mai mult de 50% dintre schizofrenici o personalitate schizoida premorbida . O alta critica la adresa lucrarii psihiatrului german a fost legata de faptul ca pacientii sai slabi si schizofrenici erau, de asemenea, si mai tineri decit pacientii sai rotunzi si maniaco-depresivi deci diferentele de constructie fizica puteau fi motivate si de diferentele de virsta.

In ciuda acestor inconveniente, ideea sa s-a extins in cultura populara si a generat numeroase cercetari pe aceeasi tema.

DEPRESIA

Depresia este un sindrom complex, o boala grava, care netratata poate avea consecinte ireparabile(in cazul depresivilor exista permanent riscul de suicid) si care, desi intens studiata, nu este inca cunoscuta pe deplin.

          Dupa cum ii spune si numele, starea depresiva a bolnavului este esentiala, fiind trairea intens negativa,  in jurul careia graviteaza toate celelalte aspecte patologice. In centrul trairilor morbide stau tristetea intensa, un sentiment de dezgust de viata, o “durere morala” si incapacitatea fizica si psihica. Ideile depresive pot fi legate de trecut, de prezent sau de viitor. Cind ideile depresive sint ancorate in trecut,  pacientul se simte vinovat pentru motive minore, neinsemnate. Aceste intimplari pareau sa se fi sters din  memoria individului, cu mult timp in urma dar, cind pacientul devine depresiv, ele se reactualizeaza si chiar, sint insotite de sentimente intense. Alte amintiri sint focalizate pe intimplari nefericite, pacientul isi aduce aminte de momentele in care era trist, a avut esecuri sau in care sansele sale erau in declin. Aceste amintiri intunecate devin din ce in ce mai frecvente, pe masura ce depresia se adinceste. Unii pacienti au sentimente  de culpabilitate fara nici o legatura cu vreun eveniment real. Cind ideile depresive sint legate de prezent, pacientul vede partea nefericita a fiecarui eveniment; el crede ca in tot ce face are numai esecuri si ca,  ceilalti il privesc ca pe un ratat. El nu mai are incrdere in sine si considera ca orice succes este un noroc al soartei,  la care el nu are acces. In al treilea caz, cind ideile depresive sint proiectate in viitor, pacientul se asteapta la tot ce poate fi mai rau.El intrevede esecuri in munca,  ruinarea veniturilor, nenorociri pentru familie si o inevitabila deteriorare a sanatatii sale.

        Aceste idei de disperare si deznadejde sint frecvent insotite de idea ca,  viata nu  mai are nici o valoare si ca, moartea ar sosi ca o binecuvintare, ca o binevenita eliberare. Aceste preocupari sumbre pot progresa spre planuri si chiar, tentative de suicid. Suicidul, fiind un act autodistructiv, trebuie sa stea tot timpul in atentia medicului si a celor din jurul bolnavului. In contextul trairilor depresive, bolnavul este obsedat de ideea suicidului. De regula, cei care au idei suicidare ascund acet lucru desi, ei se gindesc tot timpul la suicid si chiar isi fac planuri concrete de comitere a suicidului. Tentativele de suicid se savirsesc cu brutalitate si pe neasteptate,in contrast cu aspectul foarte linistit al bolnavului.In unele cazuri, inaintea suicidului, bolnavii pot savirsi acte de omor asupra celor dragi, considerind ca astfel ii ajuta “sa nu se mai chinuie”.

         Termenul de depresie poate fi derutant intrucit el este adesea folosit pentru a descrie reactii emotionale normale. In acelasi timp,boala poate fi greu de recunoscut deoarece simptomele ei pot fi atribuite altor cauze. Oamenii tind sa nege existenta unei depresii spunind lucruri de genul ”este normal sa fie deprimat, nu vezi prin ceea ce trece?”. O astfel de atitudine ne impiedica sa intelegem ca oamenii pot trece prin greutati deosebite si prin stres fara sa dezvolte vreo forma de depresie si ca cei care sufera de depresie trebuie sa urmeze un tratament. Trebuie retinut faptul ca depesia este una din cele mai vindecabile boli psihice; bolnavii depresivi raspund in proportie de 80-90% la tratament si aproape toti cei care urmeaza un tratament simt cel putin ca li s-au ameliorat simptomele. Pentru multe victime ale depresiei simptomele(tristetea profunda,lipsa placerii si a interesului, fatigabilitatea, deznadejdea, incapacitatea de a se concentra, sentimentul nejustificat de vinovatie, ginduri obsedante de moarte sau de sinucidere, perturbari de gindire si, uneori, si simptome fizice) par sa nu-i paraseasca zi si noapte, par nesfirsite si nu pot fi alinate de intimplari fericite sau de vesti bune. Unii sunt atit de dominati de sentimentul de disperare, incit nu-si pot aduna fortele sa cheme un doctor sau daca sint chemati la doctor refuza sa mearga pentru aprimi ajutor .

         Familia, prietenii si colegii le dau sfaturi, la ofera ajutorul si manifesta intelegere insa, cu timpul, ei obosesc intrucit toate eforturile lor nu au nici efect. Persoana depresiva nu urmeaza nici un sfat, refuzind ajutorul celor din jur. Totusi, perseverenta acestora poate fi incununata cu succes.

         Depresia poate sa apara la orice virsta, la copii, la adolescenti, dar si la adulti sau la batrini. Specialisti considera ca persoanele care au trecut printr-un episod depresiv vor mai prezenta cel putin unul in viata lor. Episoadele depresive pot sa apara la intervale de citiva ani sau la perioade scurte de timp. Intre aceste perioade cei mai multi au un comportament normal, insa un procent de 25-35% dintre persoanele afectate sufera o depresie cronica care ii impiedica sa desfasoare o activitate normala.

         Majoritatea schimbarilor importante de mediu (pierderea unei fiinte dragi, divortul, schimbarea locuintei, a scolii , a locului de munca, nasterea, s.a.) pot declansa sindromul depresiv.

         Psihanaliza considera ca depresia este o ostilitate indreptata spre sine. Obiectul iubit, spune Freud, este investit atit cu sentimente de dragoste, cit si cu sentimente de ura. Atunci cind individul nu poate sa accepte sentimentele de ura fata de obiectul iubit, ostilitatea se indreapta catre sine si se manifesta prin depresie. O alta explicatie, sustinuta de psihanaliza, este legata de pierderea, pierderile suferite de individ. Evenimentele petrecute in prima copilarie (nevoia de iubire sau de ingrijire nesatisfacuta) pot dezvolta niste temeri fixate in acel timp. O alta pierdere ulterioara, declanseaza aceste temeri fixate in copilarie, care se manifesta clinic prin depresie.

         Cognitivistii sustin ca, depresia este rezultatul unor scheme cognitive negative sau a unor erori logice: conceptia negativa despre sine, despre lume si despre viitor (de exemplu, cind o persoana afirma ”nu sint deloc potrivita pentru a fi mama”, “nimeni nu ma intelege”, “viata mea este un esec”); ansamblul de expectatii – ginduri negative de autoinfringere si autodistrugere – ( de exemplu, cind o persoana nu poate fi fericita decit atunci cind toti ceilalti o plac, iar daca acest lucru nu se intimpla, ea se va simti distrusa, infrinta); distorsiuni cognitive – deductii arbitrare (a trage concluziile in lipsa dovezilor), abstractii selective (focalizarea pe un detaliu), suprageneralizarea (a generaliza pe baza unei experiente unice), personalizarea (a face conexiuni nefondate intre evenimentele exterioare si propria persoana); presupuneri fundamentale disfunctionale sau autoschematele disfunctionale. Beck arata ca o persoana care adopta astfel de moduri de a gindi, in mod obisnuit, va deveni mult mai probabil depresiva, atunci cind va fi confruntata cu probleme minore decit o persoana care nu le adopta. Majoritatea psihiatrilor privesc ideiile intunecate ale pacientilor depresivi ca secundare, unei perturbari primare de dispozitie. Prin cercetarile sale, Beck a incercat sa demonstreze contrariul, considerind ca cognitiile depresive sint cel putin un factor extrem de important daca, nu cumva chiar, tulburarea primara.

         Brown si Harris au elaborat o prezentare complexa a interactiunii factorilor sociali in instalarea depresiei. Ei au identificat trei tipuri de factori: precipitanti (evenimente de viata pe termen scurt si greutati cronice), de vulnerabilitate si factori de plasticitate simptomatica.

         Alti autori au preferat o clasificare mai complexa, si anume:

  1. Ambianta din primii ani de viata.

Privarea materna. Cercetatorii au incercat sa descopere in ce masura adultii cu tulburare depresiva au suferit, in copilarie, pierderea parintilor sau separarea de acestia. Rezultatele sint contradictorii, din 14 studii, 7 confirma, 7 nu confirma teoria. Alte cercetari au aratat ca moartea unui parinte se asociaza mai degraba cu alte tulburari psihice (psihonevroza, sociopatie, alcoolism), decit cu tulburarea depresiva.

Relatiile cu parintii. Investigind un pacient depresiv este greu de aflat, retrospectiv, ce fel de relatii a avut acesta in copilarie cu parintii sai. Amintirile pacientului privind aceste relatii, pot fi deformate de multi factori, in special de tulburarea depresiva. Totusi, cercetatorul Parker, in 1979, arata ca pacientii suferinzi de depresie nevrotica isi amintesc ca parintii lor erau fie mai nepasatori, fie hiperprotectori.

  1. Factori precipitanti.

Evenimente recente de viata. Clinicv s-a observat ca tulburarile depresive urmeaza, adeseori, evenimentelor stresante. Insa, trebuie spus ca nu exista un determinism concret in evenimentele stresante, legatura dintre acestea si tulburarile depresive fiind nespecifica. Multe evenimente stresante se pot petrece in viata unui individ fara ca acesta sa dezvolte depresie sau ceea ce a insemnat pentru un individ eveniment stresant cauzator de depresie, pentru un alt individ ar putea sa insemne eveniment stresant cauzator al altei tulburari psihice. De asemenea, evenimentele despre care pacientul depresiv spune ca au fost stresante s-ar putea sa nu existe in realitate sau, daca exista, sa nu aiba caracterul stresant decit din perspectiva pacientului. Pacientul s-ar putea sa interpreteze evenimentele ca fiind stresante, numai retrospectiv, cautind o explicatie pentru boala sa sau s-ar putea sa le fi trait ca atare doar pentru ca, in momentul respectiv era deja depresiv. Totusi, au existat si studii care au reusit sa evite aceste erori de asociere si au aratat ca depresia este foarte des precedata de evenimente stresante. Brown in 1973 si Paykel in 1978, folosind metode diferite, au gasit rezultate similare atunci cind au cercetat riscul de a dezvolta schizofrenie in primele 6 luni de dupa evenimentele marcante si cu un grad ridicat de stres din viata unui individ. Astfel, riscul pentru schizofrenie era de   2-4%, pentru depresie era de 6% si riscul pentru suicid era de 7%. Cercetarile intreprinse in vederea descoperirii legaturii dintre anumite tipuri particulare de evenimente si depresie sint irelevante. De exemplu, numai 10% din cei care au suferit pierderi dezvolta o tulburare depresiva, iar experienta clinica arata ca tulburarile maniacale sint precipitate, destul de des, de aceleasi evenimente.

Evenimente de viata predispozante. Brown si Harris au impartit evenimentele predispozante in doua categorii, si anume: circumstante stresante prelungite si circumstante predispozante. Primele sint dificultati pe termen lung (o casnicie nefericita, probleme la locul de munca, o locuinta nesatisfacatoare, s.a.) care pot fi, ele insele, cauza depresiei sau se pot adauga efectelor unor evenimente stresante pe termen scurt. Circumstantele predispozante sint factori de vulnerabilitate ce nu pot fi, ei insisi, cauza depresiei, dar pot actiona in directia amplificarii efectelor evenimentelor stresante. Deosebirea dintre cele doua tipuri de circumstante nu este ferma si, de asemenea, este posibil ca un factor predispozant sa se asocieze cu o dificultate pe termen lung. Recent, atentia s-a indreptat de la acesti factori externi spre anumiti factori intrapsihici, cum ar fi autostima scazuta. Este foarte probabil ca stima de sine scazuta sa fie un factor important in declansarea depresiei, insa este foarte dificil de masurat un astfel de factor si rolul sau in tulburarea depresiva.

Evenimentele de viata au o influenta evidenta asupra vulnerabilitatii in fata depresiei. Daca, dupa anumite evenimente negative de viata, subiectul nu reuseste sa-si restabileasca stima de sine si atitudinile disfunctionale, atunci este posibil ca acesta sa ramina vulnerabil si poate sa devina depresiv. Resursele si componentele individuale decid asupra faptului daca o interactiune intre vulnerabilitate si stresori duc la consecinte patologice.

 

PERSONALITATEA

 

         Personalitatea, in acceptiunea sa cea mai larga, denumeste fiinta umana considerata in exitenta ei sociala si in inzestrarea ei culturala.

         Personalitatea este, la nivelul omului integral, un sistem bio-psiho-socio-cultural, ce se constitue fundamental in conditiile existentei si activitatii din primele etape ale dezvoltarii individuale in societate.

         Personalitatea este intotdeauna unica si originala. Aceasta intrucit fiecare porneste de la o zestre ereditara unica, singulara (numai gemenii monozigoti poseda ereditati identice) si, mai departe in cimpul existentei sociale concrete, fiecare strabate un drum anume, incercind o serie de variate experiente, desfasurind diferite activitati si intrind in anumite relatii, toate avind anumite efecte asupra cursului dezvoltarii si construirii personalitatii. Se poate spune deci, avind in vedere complexitatea la care se prezinta personalitatea, ca practic nu exista doi oameni identici. Fiecare om are un mod propriu de a fi, de a gindi si de a simti. Intrind in detalii, intotdeauna exista deosebiri insa ,intre oameni exista si asemanari. Asemanarile, se intelege, nu sint totale, iar clasificarile, caracterizarea comparativa a oamenilor se realizeaza cu ajutorul unor scheme tipologice ce permit gruparea lor prin aproximatie.

         Personalitatea este un concept care cuprinde intreg sistemul atributelor, structurilor si valorilor de care dispune un individ, de aceea, termenul de personalitate implica si evaluari privind calitatile personale, rolurile si statutele de care  dispune respectiva persoana. Ierarhia valorica a personalitatilor se extinde pe o scala foarte mare si presupune variate diferentieri. Sistemul clasic de analiza si clasificare al personalitatilor are in vedere trei laturi, si anume: latura instrumental-operationala, latura dinamico-energetica si latura relational-valorica. Aceste laturi ale personalitatii nu sint strict delimitate, ci se intrepatrund, se completeaza si se determina una pe cealalta.

Latura instrumental-operationala a personalitatii este reprezentata de aptitudinile unui individ. Aptitudinea este o instrumentatie psihica care este pusa in valoare de gradul de dezvoltare al unor functii si prin capacitatea individului de a imbina operatiile. Aptitudinea arata ceea ce poate individul si nu ceea ce stie el (un individ poate sa detina multe cunostinte, dar sa nu reuseasca sa opereze cu ele astfel incit sa obtina rezultatele scontate).

Latura dinamico-energetica a personalitatii reprezinta cantitatea de energie de care dispune un subiect uman. Studii asupra voiciunii si dinamismului indivizilor si asupra modului in care acestia isi organizeaza conduita au fost facute din cele mai vechi timpuri, constatindu-se ca in aceasta privinta oamenii sint foarte diferiti. Astfel, unii sint hiperactivi, par sa dispuna de o energie inepuizabila, rezista la solicitari maxime si continue, iar altii sint hipoactivi, conduita lor se situeaza la un nivel energetic inferior, sint “fara vlaga” si se deprima usor; unii sint foarte rapizi si tumultosi in miscari, in vorbire, iar altii se misca lent si domol si nu pot fi scosi din acest ritm molcolm; unii sint navalnici, nerabdatori, impulsivi, nestapiniti, iar altii isi pastreaza calmul, nu se infurie cu usurinta si nu au izbucniri necontrolate, raminind niste oameni cumpatati. Particularitatile de acest gen se cuprind in temperamentele oamenilor. Temperamentul (firea omului) este cea mai accesibila si cea mai usor constatabila latura a personalitatii; daca urmarim un om cu greu putem constata ce gindeste si ce simte, insa destul de repede si de usor putem spune daca este energic, iute, cumpanit, domol, s.a.. Inca din antichitate, Galenus si Hypocrates au clasificat temperamentele in coleric, sangvinic, flegmatic si melancolic. Acest nomenclator s-a pastrat in ciuda faptului ca modelul teoretic s-a dovedit a fi neindeminatic si indepartat de realitate (cei doi au incercat sa explice temperamentele dupa modul in care – credeau ei – sint amestecate humorile organice, insusi termenul de temperament semnifica etimologic amestec). Mai tirziu au fost reluate incercarile de explicatie a temperamentelor dupa constitutia corporala (tipuri somatice: respirator, muscular, digestiv si cerebral), dupa glandele cu secretie interna (hiper- si hipotiroidian), dupa dominarea unor componente germinative (endo-, mezo-, ectomorf) si dupa alte particularitati. Nu trebuie omis faptul ca aceste explicatii au si ele o semnificatie, fie si una secundara, nuantind manifestarile temperamentale.

         Temperamentul este un complex de particularitati psihocomportamentale care depaseste sfera tipului de sistem nervos ce ii corespunde. Este important de retinut ca temperamentele suporta toate influentele dezvoltarii celorlalte componente superioare ale personalitatii si ca astfel dobindesc o anumita factura psihologica. In acest context, se vorbeste de o anumita compensare a unor trasaturi temperamentale, de mascare a lor si, in genere, tendinta de a pune stapinire pe propriul temperament prin autocontrol constient. De aceea, nu exista temperamente bune sau rele, nu exista o ierarhie a temperamentelor. In fiecare categorie temperamentala se intilnesc debili mintali, dar si inteligente de virf, subiecti necreativi si subiecti inalt creativi, indivizi amorali si indivizi cu o mare forta si consistenta morala; aceeasi aptitudine, acelasi profil psihomoral poate exista la persoane cu temperamente diferite. Totusi, temperamentele se exprima in activitatea si conduita morala, in gindirea, imaginatia si afectivitatea fiecaruia si in relatiile pe care un individ le are cu alti indivizi si cu comunitatea de apartenenta.

Latura relational-valorica a personalitatii reprezinta caracterul unui individ. Caracterul este un mod de a fi, un ansamblu de particularitati psihoindividuale ce apar ca trasaturi ale unui portret unic global, dedus din modul propriu de a se comporta, al fiecarui individ in activitate si in relatiile sociale. Caracterul este deci o fizionomie spirituala, prin care subiectul se prezinta ca individualitate irepetabila, prin care se deosebeste de ceilalti indivizi. Se intelege ca particularitatile de caracter, asemenea celor fiziologice si mai mult decit acestea, presupun o anumita constanta in timp. Caracterul nu variaza de pe o zi pe alta si nu se schimba cu usurinta, el reprezinta un ansamblu de atitudini-valori, la structurarea caruia contribuie trebuintele umane, motivele, sentimentele, convingerile morale, aspiratiile, idealurile si, nu in ultimul rind, conceptia despre lume si viata.

          Capacitatea de a ne impune opinia, punctul de vedere, parerile este rezultatul unor operatii complexe de imbinare a unor variabile cum sint: increderea in fortele proprii, manifestarea sistemului de valori si atitudini, sistemul interactional, s.a. Dupa cum un individ are aceasta capacitate sau, din contra, nu o are, el poate fi caracterizat ca fiind o fire originala, respectiv conformista. Trebuie mentionat ca nu exista o granita clar determinata intre cele doua notiuni. Serge Moscovici (1976) postula ca “fiecare membru al grupului, indiferent de rangul sau, este in acelasi timp tinta si sursa de influenta”. Influenta sociala nu actioneaza doar pentru a conserva un sistem social, ci si pentru a genera schimbarea, care este si ea necesara evolutiei unui sistem. Originalitatea este felul special de a fi al oamenilor, iesit din comun, care poate parea ciudat, bizar, excentric, neobisnuit, extravagant, dar care se deosebeste de fantezie si de bizareria superficiala. In aceasta privinta, originalitatea veritabila a unui individ este reprezentata de calitatile acestuia, manifestindu-se in momentul maturitatii, atunci cind omul isi afirma personalitatea in relatiile umane si nu in momentul crizei de originalitate specifica, de exemplu, adolescentilor. La polul opus, conformismul desemneaza acceptarea de catre un individ a punctului de vedere al majoritatii, acceptare care poate fi publica (submisiune) sau privata (interiorizare). Conformistul este acea persoana care accepta, de cele mai multe ori din oportunism, parerile, convingerile altora, chiar daca acestea nu corespund convingerilor sale. Aceasta acceptare este una mecanica, necritica si implica supunerea formala, docila, neprincipiala fata de orice obiceiuri, idei, hotariri. Studierea fenomenului a fost marcata de experimentul princeps al lui Solomon Asch, in 1951, care arata ca unii indivizi pot fi determinati sub presiunea unei majoritati unanime sa adopte judecati contrare evidentei perceptive. Conformismul trebuie deosebit de ascultare care este supunerea fata de autoritate (descrisa de Stanley Milgram in 1974). Conformismul este explicat de  M. Deutsch si de H. B. Gerard in termeni cognitivi si emotivationali. In termeni cognitivi, influenta informationala raspunde dorintei individului de a avea o perceptie exacta a realitatii. In termeni motivationali, influenta normativa este legata de nevoia de conformare a  individului fata de asteptarile grupului.

IPOTEZA CERCETARII

 

Obiectul cercetarii este unul teoretic care consta in demonstrarea ponderii unor trasaturi de caracter (conformismul si originalitatea) in tulburarea depresiva.

         Ipoteza de la care am pornit se refera la faptul ca, conformismul, ca si trasatura de caracter, ii determina pe indivizi sa renunte la parerile, opiniile, convingerile lor pentru a accepta parerile, opiniile, convingerile celorlalti si, in timp, ajung sa-si piarda respectul fata de sine si sa-si formeze conceptii negative despre propria persoana, despre lume si despre viitor. Aceste conceptii negative isi vor pune amprenta asupra individului si atunci cind se va confrunta cu probleme minore, nu va sti sa reactioneze astfel incit sa-si pastreze echilibrul interior, existind posibilitatea ca un astfel de individ sa dezvolte o tulburare depresiva.

         Metodele folosite in aceasta cercetare sint doua chestionare, unul pentru a determina gradul de conformism, respectiv de originalitate al indivizilor si altul pentru a evalua dispozitia depresiva a acestora. Dupa testarea esantionului si dupa prelucrarea rezultatelor se va folosi metoda statistica Bravais – Pearson, pentru a stabili daca exista o corelatie intre cele doua variabile: depresia si conformismul.

         Alegerea esantionului s-a realizat prin metoda randomizarii simple. Lotul investigat este format di 80 de persoane, dintre care 63 femei cu virste intre 15 si 57 ani si 17 barbati cu virste intre 17 si 55 ani.

PREZENTAREA TESTELOR

1.       TESTUL “ORIGINAL SAU CONFORMIST”

Acest test este tradus si adaptat de Lia Decei fiind prezentat in numarul 1/1994 al revistei “Psihologia”, aparuta in Bucuresti, la Editura “Stiinta si Tehnica”.

         “Stiti cum sa va aparati opiniile sau preferati sa va raliati parerile majoritatii? Iubiti provocarea sau preferati sa treceti neobservat? Rezolvati testul si poate veti afla raspunsul.”

Dupa parerea dumneavoastra ar trebui ca parerile personale sa fie :

Aparate cu incapatinare in orice imprejurare.

Exprimate numai daca reflecta parerile majoritatii.

Exprimate, dar cu diplomatie.

Va este prezentat cineva. Ce faceti?

Cautati sa faceti o impresie buna.

Incercati sa atrageti atentia asupra dumneavoastra.

Nu intreprindeti nimic pentru a va face simpatic.

Care din urmatoarele informatii vi se pare veridica?

Un cuplu are multe afinitati.

O femeie poate iubi doi barbati in acelasi timp.

Un cuplu care-si petrece separat concediul are probleme.

In apartamentul dumneavoastra este mare dezordine, iar niste prieteni suna la usa.Ce faceti?

Inventati un pretext pentru a nu deschide.

Va cereti scuze, dar ii primiti.

Nu va simtiti deloc jenat.

Care din urmatoarele afirmatii vi se potriveste?

A-i face pe alti sa rida nu este specialitatea mea.

Stiti sa-i faceti pe alti sa rida

Nu va place sa fiti tachinat.

Doctorul dumneavoastra, despre care presupuneti ca ar avea o viata de familie fericita, are o amanta.Care este parerea dumneavoastra?

Il stimati la fel de mult.

Il apreciati in continuare din punct de vedere profesional, dar isi pierde stima dumneavoastra pe plan moral.

Pentru dumneavoastra nu mai reprezinta nimic.

Va aflati la o petrecere  si va distrati foarte bine.Partenerul dumneavoastra va propune sa plecati. Un prieten se ofera sa va conduca acasa, ceva mai tirziu. Ce faceti?

Insistati ca partenerul sa ramina.

Acceptati propunerea prietenului.

Va resemnati si plecati imediat.

O prietena cu o viata sentimentala tumultoasa se hotaraste sa se casatoreasca cu un barbat mai tinar decit ea.Care este parerea dumneavoastra?

Se iubesc foarte mult si vor fi, probabil, fericiti.

Ea l-a “vrajit” profitind de naivitatea lui.

Un cuplu de acest gen nu poate dura.

Considerati ca viata poate fi comparata cu:

Un tren care alearga pe sine.

O gradina in care, in fiecare zi, infloreste un trandafir.

Un arbore supus succesiunii anotimpurilor.

Care este situatia cel mai putin grava?

Partenerul va inseala o data si prietenii dumneavoastra stiu acest lucru.

Partenerul va inselat de trei ori, dar nimeni nu a aflat.

Partenerul nu va inselat dar toata lumea crede contrariul.

Fetita dumneavoastra de sase ani se joaca  “de-a doctorul” cu un baietel de virsta ei. Ce faceti?

Il certati pe baiat inainte sa discutati cu fetita dumneavoastra.

O certati pe fetita, explicindu-i ca anumite lucruri nu se fac.

Sinteti intelegator (intelegatoare) deoarece stiti ca nu este vorba decit de un joc nevinovat.

Nu purtati niciodata imbracaminte:

Pe corp.

Demodata.

Tinereasca

Ati primit o educatie sexuala:

Putin refulata.

Mai degraba deschisa.

Foarte rigida si represiva.

Dupa parerea dumneavoastra, casatoria intre sexagenari este :

Ceva sa va faceti sa rideti.

Va inspira un sentiment de tandrete.

Va pare anacronica si absurda.

Prietenii va invita la cinema, dar ati prefera sa petreceti o seara linistita, acasa.Ce faceti?

Refuzati, spunind ca sinteti obosit (obosita).

Refuzati, pretextind ca sinteti ocupat (ocupata).

Acceptati pentru a nu-i deceptiona .

Rezulatatul testului.

A. Un punctaj intre 74 si 60.

Va place sa iesiti din comun. Aveti opersonalitate puternica si sunteti gata sa luptati cu banalitatea si cu stereotipurile. Nonconformist(a), alegeti in mod deliberat drumurile nebatute. Parerea celorlalti nu va preocupa. Rezultatul: un caracter deschis, capabil sa inteleaga si sa justifice slabiciunile celorlalti si gata mereu sa accepte situatiile neobisnuite.

B. Un punctaj intre 60 si 45.

Refuzati conformismul si lucrurile comune. Personalitatea dumneavoastra nu se lasa influentata in mod excesiv.Sinteti original in masura in masura in care va deosebiti de banal. Totusi aveti tendinta de a nu atrage prea mult atentia asupra dumneavoastra. Acceptati faptul ca traiti in societate, in contact cu ceilalti si va adaptati la imprejurari folosind diplomatia si adoptind comportamente care reflecta vointa majoritatii.

C. Un punctaj intre 44 si 25.

Va potriviti comportamentul dupa al celorlalti, admirind in acelasi timp persoanele care se distind prin originalitate si carora nu le prea pasa de alte  pareri. Pareri care sint insa foarte importante pentru dumneavoastra, in  asemenea masura incit incercati sa oferiti despre dumneavoastra numai  imaginea asteptata.Aprobarea celor din jur, anumite reguli sociale va sint  necesare.

D. Un punctaj intre 24 si 0.

Ati primit, probabil, o educatie mai degraba rigida. Va este teama sa deviati de la ceea ce considerati a fi “normalitate” deoarece va lipsesc punctele de reper. Aveti nevoie de un stil de viata “standard”. Nu numai ca nu intelegeti  persoanele care gindesc diferit si care atrag atentia prin originalitatea lor, dar le priviti cu ochi critic. Aveti grija totusi sa nu-i vorbiti de rau pe cei carora, in realitate, doriti sa le semanati.

2.       TESTUL  E. D. D. (EVALUAREA DISPOZITIEI DEPRESIVE)

         Chestionarul este intocmit de mine si are ca scop evaluarea dispozitiei. Cuprinde 18 afirmatii, fiecare afirmatie avind 5 variante de raspuns, din care se va alege una singura, care va surprinde, cit mai exact, dispozitia fiecaruia.

Ma bucur de viata.

Ma trezec in timpul noptii si imi este imposibil sa readorm.

Responsabilitatile de zi cu zi sint o povara.

Timpul acordat ingrijirii personale in fiecare zi este:

Imi misc in permanenta miinile si/sau picioarele.

Discut cu prietenii mei despre moarte.

Am dureri si/ sau arsuri in diferite regiuni ale corpului.

Cei din jurul meu isi fac griji pentru mine.

Am pofta de mincare exagerata care s-a soldat cu cresterea in greutate.

Mi s-a intimplat sa privesc in gol.

Ma simt vinovat(a) fata de copiii abandonati.

Simt  ca nu mai fac fata solicitarilor.

Am somnul linistit si profund.

Deciziile mele nu sint atit de prompte.

Am slabit in ultima perioada fara sa-mi propun acest lucru.

Ma gindesc ca viata nu merita traita.

Am avut experiente psihotraumatizante in trecut.

Imi ia mult timp sa ma decid ce haine sa port cind merg la serviciu sau la cumparaturi.

CONCLUZII

 

Cercetarea a aratat faptul ca ipoteza formulata de mine este nula.

Conform ipotezei emise la inceputul cercetarii, corelatia dintre conformism si depresie trebuia sa fie una pozitiva (cu cit conformismul creste, cu atit depresia scade) insa rezultatele au aratat ca, de fapt, corelatia dintre cele doua este una negativa (cu cit conformismul creste, cu atit depresia scade).

O explicatie probabila a acestui fenomen ar fi ca, conformismul, acordul cu ceilalti, neconditionat ofera o stabilitate emotionala, o liniste sufleteasca, in schimb, din acest punct de vedere, originalitatea este un dezacord cu ceilalti sau, cel putin, un acord conditionat, o “lupta”, o “intrecere” care, atunci cind este cistigata ofera individului multumirea sufleteasca, dar atunci cind este pierduta, zdruncina intreg echilibrul intern atit de necesar unei bune functionari a organismului.

Nu consider ca au existat erori de calcul, de selectie sau altfel de erori care sa fi condus la anularea ipotezei. De asemenea, am convingerea ca oamenii, cel putin mare parte dintre ei, au raspuns sincer.

BIBLIOGRAFIE

 

Monica Albu, Mircea Miclea, Olga Moldovan, Sofia Nemes, Ioan Radu, Stefan Szamoskozy – “Metodologie Psihologica si Analiza Datelor”, Editura Sincron, 1993, Cluj-Napoca;

Thomas A. Ban, Per Bech, Klaus Bollow, Anne Vibeke Christensen, Martin Eisenmann, Peter Gaszner, Annette Gjerris, Marianne Kastrup, Alfred Kraus, Lene Lier, Svend Erik Moller, Carlo Perris, Gabrielle Richter, Jorg Richter, Norman Sartorius, Thomas Treuer,Radu Vrasti – “Depresii. Noi perspective”, Editura All, 1966, Bucuresti;

Alain Blanchet, Anne Gotman, Jean-Claude Kaufmann, Francois de Singly – “Ancheta Si Metodele Ei”, Editura Polirom, 1998, Iasi;

Julia Didier – “Dictionar de Filozofie”, Editura Univers Enciclopedic, 1996, Bucuresti;

Roland Doron, Francoise Parot (lucrare editata sub directia celor doi) – “Dictionar de Psihologie”, Editura Humanitas, 1999, Bucuresti;

Ewa Drozda-Senkowska – “Psihologie Sociala Experimentala”, Editura Polirom, 2000, Iasi;

Constantin Enachescu – “Tratat de Igiena Mintala”, Editura Didactica si Pedagogica, 1996, Bucuresti;

Dennis Gath, Michael Gelder, Richard Mayon – “Tratat de Psihologie Oxford” (“Oxford(r) Textbook of Psychiatry”), editat de Asociatia Psihiatrilor Liberi din Romania in colaborare cu Geneva Initiative Publisher, 1994, Bucuresti – Amsterdam;

Ioan Margineanu – “Proiecterea Cercetarii Sociologice”, Editura Polirom, 2000, Iasi;

Norbent Sillamy – “Dictionar de Psihologie”, Editura Univers Enciclopedic, 2000, Bucuresti;

Mielu Zlate – “Introducere in Psihologie”, Editura Polirom, 2000, Iasi;

“Enciclopedia Americana” (“The Encyclopedia Americana. International Edition”) pg. 133, vol.4, pg. 756, vol. 16, pg. 580, vol. 21, Editura Grolier Incorporated, 1994, U. S. A.;

“Enciclopedia Britanica” (“The New Encyclopædia Britannica Macrapædia”), pg. 4, vol. 7, pg. 311, vol.9, pg. 504, vol. 25, Editura Ecyclopædia Britannica. Inc., 2000, Chicago, U. S. A.

Legg igjen en kommentar

Fyll inn i feltene under, eller klikk på et ikon for å logge inn:

WordPress.com-logo

Du kommenterer med bruk av din WordPress.com konto. Logg ut /  Endre )

Twitter-bilde

Du kommenterer med bruk av din Twitter konto. Logg ut /  Endre )

Facebookbilde

Du kommenterer med bruk av din Facebook konto. Logg ut /  Endre )

Kobler til %s

%d bloggere liker dette: