adrianadicu

CALITATEA VIEŢII DE CUPLU, 2oo4

In Calitatea Vietii de cuplu, 2oo4 on desember 21, 2010 at 5:30 pm

MOTTO

Lieben und geliebt zu werden ist das höchste Glück auf Erden.

(Suprema fericire pe pămînt este să iubeşti şi să fii iubit.)

Herden, Der Cid, II, 27, 1803

INTRODUCERE

Deşi tema cuplului conjugal a apărut simultan cu apariţia omului, ea a fost abordată ştiinţific, în centre specializate de relativ puţină vreme. De exemplu, în anii ’40, în SUA prin Revoluţia Sexuală iniţiată de Alfred Kinsey continuată de programele de psihosexoterapie (W. Masters, V. Johnson, S. Kaplan) şi psihoterapie familială (V. Satir, D. Bloch, D. Jackson, J. Halez, S. Minuchin, J. Perez, J. Framo), în anii ’50, în Marea Britanie prin înfiinţarea unei secţiuni de consiliere familială Family Discussion Bureau, în cadrul Institutului de Relaţii Umane, Tavistock, Londra, în anii ’60, în Franţa prin înfiinţarea sistemului de consiliere conjugală L’Asociation Française de Centres de Consultations Conjugales, în anii ’70, în Elvetia prin sistemul de consiliere familială iniţiat de E. Sordet etc.

În România, consilierea familială tratează, în special, problemele sexuale şi de contracepţie în cadrul centrelor de planing familial sau problemele legate de creşterea copiilor în cadrul centrelor de protecţie a drepturilor copilului sub îndrumarea medicilor şi mai puţin a psihologilor.

Este binecunoscut faptul că relaţiile şi, mai ales, calitatea relaţiilor noastre cu alte persoane – fie că sînt relaţii de prietenie, de iubire sau de rudenie –  îşi pun amprenta asupra imaginii personale. Mai puţin cunoscut şi abordat este felul în care se determină reciproc cele două ipostaze: viaţa individuală şi viaţa de cuplu, mai exact, în ce masură o imagine de sine pozitivă, realistă a celor doi parteneri corelează cu o viaţă de cuplu înalt calitativă.

RELAŢIA DE CUPLU

CONSIDERAŢII TEORETICE

Cînd cineva întreabă ”Cum merge relaţia ta?” (Anthony Giddens, Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2001, pg. 154) se refera, de obicei la o relaţie sexuală. “Termenul relaţie aplicat vieţii personale a început să fie folosit pe scară largă abia acum 20-30 de ani, la fel ca şi ideea de nevoie de intimitate şi legături în viaţa personală.”( Anthony Giddens, Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2001, pg. 154)

“Dragoste, mişcare a inimii care ne poartă spre o fiinţă, un obiect sau o valoare universală. Încă Platon distingea în dialogul Banchetului, diferite trepte ale dragostei, după cum ea se raportează la o idee generală (de exemplu, dragostea pentru ştiinţă, pentru valori naţionale sau profesionale etc.) sau în lumina Adevărului (dragoste care solicită în orice o iniţiere filosofică şi religioasă). În ce priveşte dragostea dintre indivizi, filosofii scolastici distingeau între dragostea bunăvoinţei (care doreşte binele celuilalt) şi dragostea senzuală (care vrea posedare celuilalt), numai dragostea bunăvoinţei avînd valoare morală. Din punct de vedere psihologic, dragostea se formează printr-un fenomen de cristalizare care a fost descris de Stendhal (“Despre Dragoste”) şi care este analizat ca fixare progresivă a bucuriei pe care ne-o procură schimbul cu o persoană. (Dicţionar de concepte şi idei filosofice, Ed. Universităţii Ovidius, Constanţa, pg. 47)

Dacă definiţia dragostei diferă de la om la om, un lucru este sigur şi valabil

pentru toţi oamenii: mai devreme sau mai târziu simţim acest sentiment şi depinde de

noi să-l facem pe cel iubit să ştie acest lucru şi să-l aprecieze. Însă pe cât este de uşor

de spus, pe atât de greu este de realizat şi aproape la fel de greu este să menţii şi să întreţii dragostea într-o relaţie de cuplu.

Carl Gustav Jung, în articolul Căsătoria ca Relaţie Psihologică (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 61), publicat prima dată în 1925, vorbeşte despre relaţia de cuplu ca fiind “ o construcţie complicată […] alcătuită dintr-o serie întregă de date subiective şi obiective, avînd, indiscutabil, o natură foarte eterogenă” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 63).

Pentru a demnstra că relaţia de cuplu este o relaţie psihologică, conştientă, Jung face o descriere a traseului parcurs de conştient de la cea mai fragedă vârstă până la viaţa de adult. Astfel, la copil, iniţial conştientul ia forma unor insule care se unesc abia pe urmă, treptat, într-un conştient coerent. Ajunşi la maturitate, oamenii au, ce-i drept, conştiinţa propriei persoane şi a lumii, însă aceasta nu este completă “Motivaţiile încă inconştiente sînt de natură personală sau generală. Este vorba mai întîi de motive ce provin din influenţa părinţilor care îi influenţează în mod inconştient, le favorizează sau le complică alegerea. […] De regulă, toată acea viaţă pe care părinţii ar fi putut-o trăi, dar şi-au refuzat-o din motive artificiale, rămîne moştenire, într-o formă răsturnată, copiilor sau, cu alte cuvinte, copiii sînt constrînşi, în mod inconştient să-şi trăiască viaţa într-un sens care să compenseze neîmplinirile din viaţa părinţilor.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 65).

 În prezenţa unui instinct sănătos lipsit de complexele refulate şi în măsura în care iubirea prevenitoare a părinţilor nu a influenţat printr-o falsă educaţie, alegerea partenerului rămîne independentă, bazîndu-se doar pe motivaţii instinctive inconştiente. Rezultatul practic este identitatea primitivă, adică fiecare presupune despre celălalt că are o structură psihologică asemănătoare cu a sa proprie. Sexualitatea normală, trăire comună şi îndreptată în aparenţă spre un ţel comun, întăreşte sentimentul unităţii şi al identităţii. Această stare va fi numită “deplină armonie şi va fi preţuită ca o mare fericire (un trup şi un suflet), desigur, pe bună dreptate.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 67). În timp însă, “voinţa proprie care te face să rămâi tu însuţi, se frînge, femeia devine mamă, bărbatul devine tată, amîndoi fiind astfel privaţi de libertate devenind unelte ale vieţii ce-şi urmează cursul. […] Arareori sau – am putea spune – niciodată o căsătorie nu evoluează fără zguduiri şi fără crize către o relaţie individuală. […] Voinţa individului devine identică, în tot mai mare măsură, cu scopurile naturale ale motivaţiilor inconştiente. Astfel, omul insuflă lucrurilor oarecum propria sa viaţă, până când, în cele din urmă acestea încep să trăiască ele însele şi să se înmulţească, iar omul este depăşit, pe nesimţite, de ele. Mamele sînt întrecute de copiii lor, bărbaţii de propriile lor creaţii, iar ceea ce a fost cîndva adus pe lume trudnic, probabil cu mari osteneli, nu mai poate fi ţinut în loc. A fost cîndva o pasiune, a devenit apoi îndatorire şi, în cele din urmă, s-a transformat într-o insuportabilă povară, într-un vampir ce a supt viaţa propriului său creator.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 67-68).

După perioada tinereţii, omul ajunge să cunoască momentul cel înalt nivel al existenţei sale când este capabil de voinţă proprie şi o forţă puternică de acţiune. Dar tot acum începe „înserarea” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 68), a doua jumătate a vieţii sale, când omul capătă tendinţe conservatoare şi pasiunea devine datorie şi lucrurile mărunte pline de farmec odinioară devin obişnuinţe. Atingerea punctului culminant coincide în viaţa fiecărui individ cu momentul când trebuie să facă o retrospectivă să privească înapoi şi să dea socoteală de acţiunile sale. Este o scindare a Eului, pe de o parte vrea să meargă înainte, iar pe de altă parte se simte epuizat şi ar vrea să oprească timpul. Această lipsă de unitate cu sine însuşi produce nemulţumire, iar neconştientizarea propriei stări duce, de regulă, la proiectarea motivelor asupra partenerului. Se instalează o atmosferă critică. Nici cea mai reuşită căsătorie nu poate şterge cu desăvîrşire particularităţile individuale, astfel ca stările partenerilor sa fie identice. Îndeobşte, unul dintre parteneri îsi găseşte locul în cuplu mai repede decît celălalt. Partenerul care se bazează pe un raport pozitiv cu părinţii va avea puţine dificultăţi în adaptarea sa la celălalt, pe cînd partenerul care va păstra o legătură inconştientă profundă cu părinţii va avea dificultăţi de adaptare la noul său statut căutând să se refugieze într- un univers ideal şi din această cauză se va simţi multă vreme neînţeles şi nedreptăţit.

„Deosebirile de ritm, pe de o parte, iar pe de altă parte amploarea personalităţii spirituale sînt cele două condiţii care produc o dificultate tipică ce îşi arată efectele în momentul critic.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 69) Adaptarea naturilor complexe la naturile simple şi adaptarea naturilor simple la cele complexe este întotdeauna dificilă. Personalităţile complexe au “o structură întrucîtva disociată, au totodată capacitatea de a renunţa, pentru mai multă vreme, la anumite trăsături de caracter incompatibile şi de a-şi compune astfel o aparenţă de simplitate ori, bunăoară, multilaritatea lor, caracterul lor sclipitor, le poate da un farmec cu totul deosebit. În astfel de naturi, oarecum labirintice, celălalt se poate pierde uşor sau, cu alte cuvinte, poate găsi o asemenea bogăţie de trăiri posibile încît interesulsău personal îşi găseşte cu prisosinţă ocupaţii; desigur, nu întotdeauna plăcute, deoarece ocupaţia sa constă adesea din a-l urmări pe cel dintîi pe tot felul de căi lăturalnice sau greşite. Oricum, personalitatea mai simplă  are astfel la îndemînă posibilitatea atîtor trăiri încît este complet învăluită sau chiar complet capturată de ele, mistuindu-se oarecum în personalitatea mai amplă şi nemaivăzînd nimic dincolo de ea. Am putea numi situaţia aceasta problema celui cuprins şi a celui cuprinzător.

Cel cuprins este, în esenţă, întru totul înăuntrul căsătoriei. Se întoarce nefragmentat către celălalt, în exterior nemiaexistînd pentru el nici o îndatorire importantă şi nimic care-i să-i captureze interesul. Partea neplăcută a acestei stări, de altfel ideale, este dependenţa neliniştitoare  de o personalitate cam imprevizibilă, care nu prezintă deci încredere sau nu este întru totul demnă de crezare. Avantajul este propria stare de nefragmentare – un factor ce nu este de dispreţuit în economia sufletească. Cel cuprinzător, cel care din pricina structurii sale cam disociate, ar avea o deosebită nevoiesă-şi găsească unitatea într-o iubire deplină, nefragmentată, faţă de un altul, va fi întrecut în această strădanie, desigur trudnică, a sa, de către personalitatea mai simplă. În timp ce caută în celălalt tot felul de subtilităţi şi complicaţii care să servească drept completare şi drept contraparte propriilor sale faţete, tulbură simplitatea acestuia. Iar cum simplitatea este în avantaj în faţa complicaţiilor, va trebui în curînd să renunţe la încercările sale de a-i provoca unei naturi simple reacţii subtile şi problematice.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 71)

Cel cuprins creează o serie de complicaţii în cel cuprinzător, prin răspunsurile simple pe care le aşteaptă de la acesta. Pentru el, conştientizarea, intelectualizarea sunt prea complexe şi îl obosesc, preferând, în schimb, lucrurile simple chiar dacă nu sunt adevărate, între un adevăr complicat şi o minciună simplă, cel cuprins preferă minciuna.

“Natura simplă are asupra celei complicate efectul unei camere mult prea mici, care nu-i oferă spaţiu îndestulător. Natura complicată, în schimb, ofera celei simple prea multe camere, cu prea mult spaţiu, astfel încît aceasta din urma nu ştie niciodată prea bine unde-i este locul, de fapt.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 71). Cel cuprinzător nu se poate consuma în cel cuprins, îl înconjoară, dar el însuşi nu e înconjurat şi are, poate, mai multă nevoie să fie înconjurat decît cel cuprins simţindu-se exterior căsătoriei şi, de aceea, joacă, de fiecare dată, rolul problematic. Cu cît mai statornic este cel cuprins, cu atît mai expulzat se simte cel cuprinzător care, la început inconştient, aruncă mereu priviri pe fereastră, spre exterior, dar cînd ajunge pe la mijlocul vieţii, se trezeşte în el un dor şi mai puternic de acea unitate şi nefragmentare căreia i-a dus lipsa întotdeauna. 

„Pentru cel cuprins, acest eveniment înseamnă în primul rînd o confirmare a dureroasei incertitudini pe care a resimţit-o mereu; descoperă că în camerele ce-i aparţineau în aparenţă, locuiesc şi alţii, oaspeţi nepoftiţi. Speranţa unei certitudini viitoare piere şi această dez-amăgire îl constrînge să revină asupra lui însuşi, dacă nu reuşeşte cumva, cu mari şi înzecite eforturi, să-l îngenucheze pe celălalt, forţîndu-l să recunoască şi convingîndu-l că dorul său de unitate nu este decît o fantezie de copil sau de om bolnav.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 71-72)  Acceptarea înfrîngerii îi va face un mare bine, deoarece îi va oferi prilejul să afle că acea certitudine pe care o căutase mereu în alţii, nu poate fi găsită decît în el însuşi. Se regăseşte astfel pe sine însuşi şi descoperă totodată în natura sa simplă toate acele complicaţii pe care cel cuprinzător le căutase zadarnic la el. Dacă cel cuprinzător nu va suferi o prăbusire în faţa acelui lucru pe care, în general, obişnuim să-l numim  o criză matrimonială, ci va crede în îndreptăţirea lăuntrică a dorului său de unitate atunci va începe prin a-şi lua asupră-şi sfîşierea. “O disociere nu se vindecă prin scindare, ci prin sfîşiere.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 72) Deşi dureroasă această disociere îl va ajuta să conştientizeze posibilitatea unei unificări interioare, pe care mai înainte o căutase mereu în exterior şi “îşi va găsi starea de nefragmentare în sine însuşi, ca pe un bun al său.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 73)

Armonia specifică primei jumătăţi a vieţii (atunci cînd se ajunge într-adevăr la o asemenea acomodare) se întemeiază în esenţă (aşa cum se dovedeşte apoi în faza critică) pe proiecţia anumitor imagini tipice.

“Fiecare bărbat poartă în sine imaginea eternului feminin, nu imaginea unei femei anume, ci a femeii în genere.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 74) La fel cum orice femeie poartă în sine imaginea înnăscută a bărbatului. Aceste imagini tipice reprezintă, în fond, un tip al tuturor experienţelor liniei ancestrale privind natura umană, un rest, un sediment al tuturor impresiilor privind femeia, respectiv bărbatul, un sistem de adaptare moştenit. „Această imagine, fiind inconştientă e proiectată întotdeauna, în mod inconştient, asupra fiinţei iubite şi constitue unul din temeiurile esenţiale ale atracţiei pasionale sau ale contrariului ei.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 74)

“Omul normal e o ficţiune, chiar dacă există anumite legităţi general valabile. Viaţa sufletească este o evoluţie ce se poate opri chiar la nivelele inferioare. Este ca şi cum fiecare om ar avea o greutate specifică, conform căreia urcă sau rămîne la acel nivel la care îşi atinge limitele. Iar ideile şi convingerile şi le formează în conformitate cu acest nivel. De aceea, nu e de mirare că marea majoritate a căsătoriilor îşi ating limita superioară în menirea lor biologică, fără vreun prejudiciu pentru sănătatea spirituală sau morală. Relativ puţini ajung într-o mai adîncă dezbinare cu ei înşişi. Acolo unde nevoile exterioare sînt multe, conflictul nu poate ajunge la o tensiune dramatică, din lipsă de energie. Dar proporţional cu siguranţa socială, creşte nesiguranţa psihologică, la început inconştient, provocînd nevroze şi apoi conştient, ducînd la despărţiri, certuri, divorţuri şi alte crize matrimoniale.” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg. 78)

Adriana Deculescu, în lucrarea Dragostea, vorbind despre Elementele Dragostei, dă o definiţie a iubirii ca fiind “sentimentul de afecţiune pentru cineva care se înfiripă în lumea tainică a sufletului omenesc, pe care fiecare om îl trăieşte prin particularitatea fiinţei sale îmbinându-i elementele componente (care la toţi oamenii sînt aceleaşi, dar îmbracă forme diferite pentru fiecare dintre noi) după propria personalitate astfel încât să reprezinte sentimentul” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg. 144).

Elementele componente ale sentimentului de dragoste, spune A. Deculescu, sunt de natură organică şi psihică. Elementul organic este reprezentat de aparatul de reproducere a cărui activitate începe o dată cu maturizarea sexuală de la pubertate. Echilibrul substanţelor secretate de glandele endocrine, care se varsă în sînge şi circulă astfel în tot organismul, influenţează creşterea fizică şi mentală, dezvoltarea caracterelor primare şi secundare, dar şi temperamentul, reactivitatea, tendinţele şi afectivitatea, depăşind astfel cadrul structurii organice. La rîndul ei, acţiunile hormonilor sînt influenţate de starea psihică şi cea a sistemului nervos, de emoţii şi

sentimente, de condiţiile de viaţă, de alimentaţie, mişcare şi odihnă, de mediul social etc. Elementul psihic include întregul complex de reacţii şi manifestări instinctuale sau conştiente care este strîns legat de elementul extrinsec, şi anume concepţia proprie, optica personală, părerile proprii, izvorîte la rîndul lor din factori obiectivi (educaţia primită, etalonul social, ambianţa etc.). 

În existenţa sa, omul este prins în Tripla Balanţă (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.207) a adaptării la mediul ambiant, la mediul familial şi, nu în ultimul rînd la propriul eu.

Dacă adaptarea la mediul exterior s-a realizat de-a lungul a mii de ani de evoluţie, adaptarea la mediul familial şi la propriul eu se realizează (sau ar trebui să se realizeze) într-un timp foarte scurt, astfel încît funcţionarea individului în contextul vieţii reale să-i aducă acestuia un maximum de beneficii.

Fenomenul biologic al vieţii este o permanentă adaptare la mediu deoarece mediul intervine direct, prin complexul factorilor exteriori, în structura şi comportamentul fiinţelor vii. “Aceasta lege este categorică! Ceea ce nu se poate adapta, dispare.” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.208) Întregul proces de adaptare este un acord între om şi mediu, acord care stabileşte un echilibru între tendinţele personale atît de variate şi tendinţele (sau cerinţele) mediului care, mai devreme sau mai tîrziu, au ultimul cuvânt. Însă adaptarea nu se limiteaza numai la sincronizarea dintre om şi mediul fizic exterior, ci presupe un echilibru între om şi mediul familial şi social.

Adaptarea la mediul familial, la ritmul zilnic de viaţă şi de muncă depinde foarte mult de calitatea vieţii interioare, de capacitatea de autocunoaştere şi reprezintă o problemă vitală nu numai pentru om, pentru familia sa ci şi pentru întreaga colectivitate căreia îi aparţine.

Din cele de mai sus reiese că adaptarea la propriul eu este, pentru individ, elementul central, punctul de intersecţie al tuturor celorlalte elemente componente ale existenţei sale. Este tentant să priveşti în interiorul tău printr-un “văl trandafiriu” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.216), cu un minim de critică, pentru a evita sentimentul neplăcut pe care-l trezeşte descoperirea unor defecte incompatibile cu vanitatea personală, cu buna părere pe care o avem despre superioritatea propriei persoane şi totuşi, cheia echilibrului psihic constă în autocunoaştere obiectivă. Nu putem avea pretenţii de la cei din jur dacă nu ştim ce oferim. Echilibrul sau dezechilibrul interior are urmări semnificative atît în viaţa socială, cît şi în viaţa de familie şi de cuplu.

Integrarea armonioasă în relaţia de cuplu este o dovadă a înţelegerii şi acceptării responsabilităţilor ce le revin celor doi parteneri. O personalitate matură nu caută o compensare sau un refugiu în cuplu, nu-şi caută un partener care să-i aducă echilibrul personal ca pe un dar. Singura formă de dragoste capabilă să asigure fericirea unui cuplu este aceea dintre două personalităţi echilibrate ce îşi cunosc adevărata valoare şi nu imaginea idealizată căreia ar vrea să-i semene. Celebrele figuri de cuceritori, cei care îşi pun masca unor veşnic îndrăgostiţi sînt, de fapt, incapabili de iubire, incapabili să aprecieze persoanele de lîngă ei, incapabili să obţină mulţumire şi satisfacţie în relaţiile cu ceilalţi, căutînd noi şi noi emoţii care să le dea iluzia de moment a fericirii. Vidul afectiv pe care-l resimt nu poate fi compensat de nimic şi astfel dragostea umană nu poate înflori pe acest teren arid. “Oricît de mare ar fi dorinţa şi nevoia lor de dragoste aceasta nu se poate împlini, stingîndu-se în indiferenţă, rutină şi saturaţie.” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.226)

Calitatea vieţii de cuplu este determinată, aproape în totalitate, de calitatea personalităţii fiecărui partener şi în mai mică măsură (deşi nu neglijabilă) de mediul social în care cei doi îşi desfăşoară activitatea. Pentru a se împlini, “dragostea trebuie să unească două personalităţi complete, două întreguri armonioase, din toate punctele de vedere, conştiente de ceea ce dau şi primesc, de ce pot realiza printr-o răspundere şi o îndatorire liber asumată” (Adriana Deculescu, Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971, pg.227).

Iolanda Mitrofan şi  Nicolae Mitrofan, în lucrarea Elemente de Psihologie a Cuplului, abordează o arie vastă de domenii (alegerea partenerului, iubirea, gelozia, intimitatea, comunicarea etc.) ce interferează cu relaţia de cuplu. Autorii consider că aşteptările oamenilor privind relaţia de cuplu s-au schimbat radical, astfel că “mulţumirea sexuală poate fi obţinută şi în afara căsătoriei (toate cuplurile constituite în afara instituţiei căsătoriei, afirmă că duc o viaţă sexuală normală), copiii nu mai sunt scopul fundamental în viaţa multor oameni, iar numărul în creştere al femeilor angajate profesional desfiinţează argumentul economic. Prin egalizarea statutului social şi chiar a sex-rolului, femeile şi-au schimbat radical expectaţiile şi raţiunile pentru căsătorie. Ele nu mai sunt mulţumite cu rolul de casnică şi de supusă sexual, ci aşteaptă astăzi iubire, prietenie, respect, susţinere emoţională, companie, satisfacţie sexuală, libertatea de a tinde şi de a se bucura de o carieră profesională sau alte interese şi mai ales relaţii intime care să fie omniprezente în viaţa lor şi care să le confere şansa fericirii şi realizării persoanle. Bărbaţii îşi transferă parte din răspunderea rolului tradiţional economic în căsătorie, preluând totodstă o serie de sarcini domestice şi egalizându-şi investiţia decizională majoră în familie cu femeile.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.83) O dată cu schimbarea expectaţiilor privind relaţia de cuplu s-au schimbat atât raporturile dintre parteneri, cât şi felul în care individul se valorizează. Încetând să mai fie o relaţie cu un singur sens (bărbatul ia în căsătorie femeia), relaţia de cuplu îl obligă pe individ (atât pe bărbat, cât şi pe femeie) pe de o parte să demareze o anchetă în interiorul să pentru a vedea ce oferă el partenerului (pentru a putea cere iubirea partenerului de cuplu), iar pe de altă parte să depună efortul permanent de a-şi îmbunătăţi imaginea (corectându-şi defectele şi valorificându-şi calităţile) astfel încât să trezească interesul partenerului.

Vorbind despre iubire în relaţia de cuplu, Iolanda Mitrofan şi Nicolae Mitrofan afirmă că “este creaţia comună a două personalităţi, una prin intermediul celeilalte, un mod autentic de a fi unul cu celălalt, un mod complet de a convieţui prin intercomunicare, intercunoaştere şi intermodelare, în sensul dezvoltării şi împlinirii celor două persoane angajate, în completa lor fiinţare biopsihosocială.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.105-106) Drumul de la iubirea aparentă (mirajul îndrăgostirii) la iubirea reală este de cele mai multe ori, anevoios şi complicatşi în unele cazuri poate sfârşi în suferinţe sau abandon.

         “Dragostea nu este o dată pentru totdeauna, ci ea se alimentează mereu din confruntarea dinamică, permanentă  a celor două personalităţi, fiecare având dreptul de a fi gratificat, dar şi obligaţia de a gratifica pe celălalt. […] Căsătoria apare astfel ca o adevărată şcoală a autocunoaşterii şi intercunoaşterii psihologice, a formării şi educării comportamentului relaţional intersexe, a învăţării ştiinţei şi artei dialogului, negocierii şi convieţuirii.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.133)

Când în viaţa de relaţie intervin situaţii potenţiel problematice depinde doar de cei doi parteneri pentru ale depăşi. Autorii lucrării, în capitolul Familia… în Impas, enumeră trei variabile de care depinde “stabilitatea cuplului:

–          capacitatea cuplului de a-şi dezvolta şi mobiliza resursele, de a face faţă satisfăcător stresurilor interne şi externe cu care se confruntă: resursele şi disponibilităţile intraadaptative ale fiecărui partener de a adopta şi exercita funcţional-satisfăcător rolul conjugal: vârstă şi nivel de normalitate psihică şi somatică, caracteristici şi nivel de maturitate a personalităţii;

–          capacităţi interadaptative ale partenerilor în cadrul cuplului: nivel de intercomunicare, nivel de intercunoaştere, nivel de interdezvoltare, bazat pe atitudini maritale şi creativitate interpersonală;

–          capacităţi extraadaptative ale cuplului în procesul integrării sale în societate, în lume, cu lumea şi pentru lume, pe coordonatele etnoculturale, istorice, economice şi politice ale societăţii în care evoluează şi ale evenimentelor conjucturale cu care se confruntă […];

–          capacitatea cuplului şi a microgrupului familial de a asimila, adopta şi dezvolta modele de cultură relaţională şi comportament socio-familial emergente cu progresul social în general. Societatea, în manifestările ei, se oglindeşte în fiecare familie, care devine micromodel de existenţă şi anticipare a evoluţiei acesteia […];

–          gradul de satisfacţie resimţit prin intermediul coexistenţei familiale -, de către fiecare membru al microgrupului familial, privind autorealizarea individuală şi colectivă.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.194-195)

“Parteneriatul marital constitue tot mai mult o şansă a fiecăruia de a creşte social, de a se cunoaşte şi de a se împlini prin propriile resurse psihologice […] presupunând totodată exerciţiul constant al autoreglării şi stăpânirii de sine, al perfecţionării capacităţilor de cooperare eficientă, al dobândirii unei competenţede rol masculin şi feminin care să-i confere individului echilibru, siguranţă, satisfacţie.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.133)

Pornind de la cele trei puncte de vedere expuse mai sus coroborate cu rezultatele obţinute prin aplicarea interviului se poate spune că indiferent de contextul cultural, relaţia de cuplu trebuie să simbolizeze uniunea a două personaţităţi mature, cu calităţi şi trăsături caracteriale complementare şi să se bazeze pe sinceritate, comunicare, respect, încredere, responsabilitate, dăruire, înţelegere, curaj şi, nu în ultimul rând, pe fidelitate.

OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTULUI

VIAŢA DE CUPLU. Echilibrul psihic – echilibrul relaţiei

 “Personalitatea este întotdeauna unică şi originală” (P. Popescu Neveanu, M. Zlate, T. Creţu, Psihologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990, pg. 145). Fiecare om are un mod propriu şi irepetibil de a fi, de a gîndi şi simţi.

Personalitatea nu se alătură sistemului proceselor şi funcţiilor psihice ale individului, ci este chintesenţa acestora. Trăsăturile de personalitate sînt foarte variate şi diferă în intensitate de la o persoană la alta. Ceea ce este comun tuturor trăsăturilor de persoanalitate se rezumă la cinci caracteristici: integritate (personalitatea condensează funcţiile şi procesele psihice, astfel de exemplu dispoziţia de comunicare implică limbaj, motivaţie şi trebuinţă, un mod de a gîndi şi simţi), stabilitate (personalitatea se manifestă constant în conduită, neputînd fi radical modificată), generalitate (personalitatea caracterizează persoana în ansamblul său şi nu doar în anumite situaţii), plasticitate (personalitatea nu este rigidă, dimpotrivă suferă restructurări şi perfecţionări sub presiunea condiţiilor de mediu, prin determinare şi autodeterminare) şi substanţială (personalitatea exprimă persoana în ceea ce are ea mai esenţial).

         Personalitatea cuprinde întreg sistemul atributelor, structurilor şi valorilor de care dispune un individ şi implică evaluarea calităţilor personale, a rolurilor şi a statutelor deţinute de persoană. Pentru a realiza deplina adaptare a individului la mediu personalitatea se exprimă prin trei laturi: instrumental-operaţională (aptitudinile unui individ care arată ceea ce poate individul şi nu ceea ce ştie el, un individ poate să deţină multe cunoştinţe, dar să nu reuşească să opereze cu ele astfel încît să obţină rezultatele scontate), dinamico-energetică (temperamentul) şi relaţional-valorică (caracterul). Aceste laturi ale personalităţii nu sînt strict delimitate, ci se întrepătrund, se completează şi se determină una pe cealaltă.

Temperamentul sau latura dinamico-energetică a personalităţii reprezintă cantitatea de energie de care dispune un subiect uman. Studii asupra voiciunii şi dinamismului indivizilor şi asupra modului în care aceştia îşi organizează conduita au fost făcute din cele mai vechi timpuri, constatîndu-se că în această privinţă oamenii sînt foarte diferiţi. Astfel, “unii sînt hiperactivi, par să dispună de o energie inepuizabilă, rezistă la solicitări maxime şi continue, iar alţii sînt hipoactivi, conduita lor se situează la un nivel energetic inferior, sînt fără vlagă şi obosesc sau se deprimă uşor; unii sînt foarte rapizi şi tumultoşi în mişcări, în vorbire, iar alţii se miscă lent şi domol şi nu pot fi scoşi din acest ritm molcolm […] unii sînt năvalnici, nerăbdători, impulsivi, nestăpiniţi, iar alţii îşi păstrează calmul, nu se înfurie şi nu au izbucniri necontrolate, rămînînd nişte oameni cumpătaţi. Particularităţile de acest gen se cuprind în temperamentul persoanei.”(Anthony Giddens, Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2001, pg. 150) Temperamentul (firea omului) este cea mai accesibilă şi cea mai uşor constatabilă latură a personalităţii; dacă urmărim un om cu greu putem constata ce gindeşte şi ce simte, însă destul de repede şi de usor putem spune dacă este energic, iute, cumpănit, domol etc. Încă din antichitate, Galenus şi Hypocrates au clasificat temperamentele în coleric, sangvinic, flegmatic şi melancolic. Acest nomenclator s-a pastrat în ciuda faptului că modelul teoretic s-a dovedit a fi neîndemînatic şi îndepărtat de realitate (cei doi au incercat să explice temperamentele dupa modul în care – credeau ei – sînt amestecate humorile organice, însuşi termenul de temperament semnifică etimologic amestec). Mai tîrziu au fost reluate încercările de explicaţie a temperamentelor după constituţia corporală (tipuri somatice: respirator, muscular, digestiv şi cerebral), după glandele cu secreţie internă (hiper- şi hipotiroidian), după dominarea unor componente germinative (endo-, mezo-, ectomorf) şi după alte particularităţi. Nu trebuie omis faptul că aceste explicaţii au o semnificaţie, fie şi una secundară, nuanţînd manifestările temperamentale.

         Temperamentul este un complex de particularităţi psihocomportamentale care depăşeşte sfera tipului de sistem nervos ce îi corespunde. Este important de reţinut că temperamentele suportă toate influenţele dezvoltării celorlalte componente superioare ale personalităţii şi că astfel dobîndesc o anumită factură psihologică. În acest context, se vorbeşte de o anumită compensare a unor trăsături temperamentale, de mascare a lor şi, în genere, de tendinţa de a pune stăpînire pe propriul temperament prin autocontrol conştient. De aceea, nu există temperamente bune sau rele şi nici o ierarhie a temperamentelor. În fiecare categorie temperamentală se întîlnesc debili mintali, dar şi inteligenţe de vîrf, subiecţi necreativi şi subiecţi înalt creativi, indivizi amorali şi indivizi cu o mare forţa şi consistentă morală. Aceeaşi aptitudine, acelaşi profil psihomoral poate exista la persoane cu temperamente diferite.

Indiferent de caracteristicile lor, temperamentele se exprimă în toate aspectele activităţii individului, în conduita sa morală, în gîndire, imaginaţie şi afectivitate, dar şi în relaţiile cu societatea, în general, şi cu partenerul, în special.

Caracterul. Latura relaţional-valorică a personalităţii reprezintă caracterul unui individ, modul său de a fi, ansamblul de particularităţi psihoindividuale ce apar ca trăsături ale unui portret unic global dedus din modul propriu de a se comporta în activitate şi în relaţiile sociale. Caracterul este deci o “fizionomie spirituală, prin care subiectul se prezintă ca individualitate irepetabilă, prin care se deosebeşte de alţii aşa cum se deosebeşte prin înfăţişarea sa fizică.” (Anthony Giddens, Sociologie, Ed. Bic All, Bucureşti, 2001, pg. 160) Se înţelege că particularităţile de caracter, asemenea celor fiziologice şi mai mult decît acestea, presupun o anumită constanţă în timp. Caracterul nu variaza de pe o zi pe alta şi nu se schimbă cu uşurinţă, el reprezintă un ansamblu de atitudini-valori, la structurarea căruia contribuie trebuinţele umane, motivele, sentimentele, convingerile morale, aspiraţiile, idealurile şi, nu în ultimul rînd, concepţia despre lume şi viaţa. Caracterul unei persoane exprimă poziţia individului faţă evenimentele existenţei sale, modul său de a se rapota la cei din jur. În relaţia de cuplu, atitudinile se reflectă asupra tuturor aspectelor vieţii în doi. De exemplu, concepţia despre femei a partenerului se reflectă asupra felului în care el îşi respectă partenera, îşi îndeplineşte atribuţiile, îşi cere drepturile, îşi împărtăşeşte sentimentele etc., la fel cum concepţia partenerei despre bărbaţi se reflectă asupra felului în care ea înţelege să-şi respecte partenerul, să-şi ceară drepturile, să-şi îndeplinească atribuţiile, să-şi împărtăşească sentimentele etc..

Statut – rol – personalitate. „Personalitatea este un agregat de aptitudini şi atitudini care are în centrul său Eul ca un factor de integrare şi coordonare. Eul este subiectul la nivelul căruia se se întretaie trei predicate a fi, a avea, a face.” Paul Popescu Neveanu

Eul se formează pe baza conştiinţei de sine şi într-o permanentă confruntare cu conştiinţa de lume. Confruntarea cu realitatea socială se face prin intermediul rolurilor jucate de individ şi a statuturilor deţinute de acesta.

Statutul este poziţia socială pe care o are o persoană în sistemul relaţiilor sociale şi constă într-o colecţie de reguli şi obligaţii care, de obicei, sunt desemnate prin termeni generici: mamă, profesor, muncitor, exprimînd poziţia de bază a persoanei în structura socială, poziţie care poate fi raportată la ranguri diferite, mai înalte sau mai coborâte.

Rolul reprezintă îndeplinirea funcţiilor statutului, dar aceasta nu se realizează pur şi simplu, interpretarea rolului decurge din statut însă se realizează în funcţie de însuşirile psihice, subiective ale persoanei astfel încît să se menţină un echilibru între aspiraţiile sale şi solicitările sociale. Schematic relaţia statut – rol – personalitate parcurge patru etape:

– statut: solicitări, sarcini sociale;

– rol: expectaţii de rol;

– personalitate: înţelegerea rolului în funcţie de temperament, capacităţi, aptitudini, trebuinţe, interes, caracter, conduită etc;

– acceptarea şi îndeplinirea rolului (conformitate faţă de normă), respingerea rolului (abaterea de la normă şi declanşarea conflictului cu societatea) sau, situaţia cea mai frecventă, adaptarea originală la prescripţiile sociale (se conformează, dar nu total, se abate, dar nu radical).

         Variaţia de statuturi şi roluri pe care o persoană trebuie să le îndeplinească uneori pe parcursul unei singure zile (exemplu: dimineaţa şedinţa cu şeful, după amiaza relaţiile cu clienţii, seara părinte, fiu /fiică, soţ /soţie) implică modificări în structura personalităţii, dar şi în echilibrul cuplului.

În cuplu, în ecuaţia statut-rol-personalitate mai intervine o variabilă prejudecăţile sociale privind relaţia şi raporturile dintre cei doi. Prejudecăţile sunt cele care dictează comportamentul individului (bărbat sau femeie) în relaţia de cuplu. De exemplu, mentalitatea conform căreia responsabilitatea treburilor casnice revine femeii, iar responsabilitatea asigurării condiţiilor pentru întreţinerea familiei revine bărbatului este încă prezentă în contextul social românesc. Astfel că, deşi se vorbeşte foarte mult despre drepturile femeii în ceea ce priveşte sexualitatea şi obligaţiile maritale şi chiar se afirmă că aceste drepturi sunt respectate, în realitate mulţi bărbaţi îşi doresc ca partenerele lor să adere la valorile tradiţionale. Acest dublu standard întăreşte ideea că bărbaţii sunt superiori femeilor, ceea ce le provoacă acestora din urmă o stare de frustrare şi o imagine de sine scăzută care se va reflecta binenţeles şi în relaţia cu partenerul său.

Condiţionarea socială şi cultural. Unicitatea personalităţii este garantată pe de o parte de zestrea ereditară unică şi singulară, iar pe de altă parte de cîmpul existenţei sociale concrete în cadrul căruia fiecare individ străbate alt drum, încearcă variate experienţe, desfăşoară diferite activităţi, relaţionează cu anumiţi oameni, în anumite momente. Fiecare eveniment, acţiune are un anumit efect asupra unei anume persoane influienţîndu-i cursul dezvoltării şi construirii personalităţii.

Însă oamenii nu sînt numai deosebiţi, ci sînt şi asemănători. Desigur, asemănările nu sînt totale, ele au doar un rol orientativ. Într-o populaţie relativ omogenă (grupurile etnice, ocupaţionale, o anumită epocă, un anumit curent cultural) se întîlnesc persoane care pot fi grupate într-un tip după însuşirile lor fizice sau psihice comune. Tipurile nu reprezintă decît o schemă ce permite o grupare prin aproximaţie. Astfel există tipuri de francezi, de români, de moldoveni, de ardeleni, de negustori, de militari, de sangvini, de melancolici, de sportivi, de scriitori etc.

Asemănările şi deosebirile dintre partenerii unui cuplu, fie că ele sînt fizice sau psihice, culturale sau sociale reprezintă o condiţie pentru fericirea celor doi. Nu există o formulă. Nimeni nu poate stabili dacă asemănările sînt benefice sau nu aşa cum nu se poate stabili nici efectul asupra relaţiei a deosebirilor. În unele cupluri asemănarea este cheia succesului, în altele dimpotrivă, deosebirile, însă în cele mai multe cazuri, fericirea este atinsă în urma stabilirii unui echilibru între elementele comune şi cele contrare.

Dimensiunile relaţiei de cuplu. Relaţia de cuplu reprezintă pentru individ pe de o parte o sursă infinită de fericire şi sănătate mintală şi fizică, iar pe de altă parte o sursă de conflict şi dezamăgire. Adiţional, condiţiile din ce în ce mai dure impuse omului de către societate în toate domeniile vieţii (social, profesional, educaţional, cultural etc.) creează o stare de tensiune care se reflectă asupra modului de relaţionare cu partenerul, dar şi asupra capacităţii de a intra în contact cu persoane noi pentru a-şi face prieteni şi cunoştinţe din care să-şi aleagă la momentul potrivit partenerul alături de care să-şi trăiască armonios viaţa. Un număr îngrijorător de mare de oameni întîmpină dificultăţi în a-şi face prieteni sau nu pot să-şi menţină prieteniile făcute izolîndu-se şi rămânând singuri ceea ce afectează buna funcţionare atît a individului, cît şi a sociecăţii căreia îi aparţine.

Toţi indicatorii aleşi pentru a descrie relaţia de cuplu a celor intervievaţi se întrepătrund, neputînd fi separaţi unii de alţii. Fiecare indicator se regăseşte în ceilalţi şi îi determină în aceiaşi măsură în care este determinat de ei. De exemplu nici o relaţie nu poate avea un nivel ridicat de colaborare dacă între cei doi nu există comunicare sau respect.

Respect. În relaţia de cuplu, şi nu numai, respectul trebuie cîştigat. Nimeni nu este respectat de dragul de a respecta. Spre deosebire de iubire, respectul nu vine de la sine, nu este o calitate, un talent, nu ne naştem cu darul de a fi respectaţi. În cazul personalităţilor mature, respectul acordat este direct proporţional cu respectul primit. Respectul faţă de partenera(ul) de viaţă înseamnă respectul faţă de intimitatea şi deciziile celuilalt, înseamnă egalitate în drepturi şi obligaţii, înseamnă sprijin şi încredere şi nu în ultimul rînd înseamnă respect de sine. Fiecare individ vine în relaţia de cuplu cu întreaga sa avere psihică şi morală. Chiar dacă statutul de îndrăgostit modifică substanţial modul de comportare al individului, acesta rămîne în realitate ceea ce este şi ceea ce ar fi putut potenţial să fie, iar nedreptăţile, umilirile pricinuite de partener şi orice fel de atac la demnitatea sa sunt suportate doar pînă la un anumit punct, cînd respectul de sine riscă să devină dispreţ de sine. În acel moment, oricare dragoste dispare, de aceea respectul faţă de partener nu numai că este necesar, ci este vital.

Afectivitate. Exprimarea emoţiilor. Afectivitatea în cuplu se diferenţiază de afectivitatea intraindividuală, care este expresia particularităţilor sale psihoindividuale şi care, de cele mai multe ori, nu influenţează stările afective ale altor persoane. În cuplu, situaţia este diferită, afectivitatea rezultă din combinarea spontană a emoţiilor, sentimentelor şi trăirilor celor doi şi se exprimă ca stare afectivă comună, trăită şi împărtăşită de amîndoi.

Felul în care cei doi îşi extrimă afectivitatea unul faţă de celălalt depinde de foarte mulţi factori dintre care cei mai importanţi sînt:

– cadrul social în care cei doi convieţuiesc;

– individualitatea şi personalitatea fiecăruia din parteneri;

– concordanţa între interesele celor doi, dacă interesele sînt divergente va apărea starea de nemulţumire ori de cîte ori celălalt reuşeşte să se impună;

– atmosfera apare ca o rezultantă a celorlalţi factori şi poate fi tonifiantă sau, dimpotrivă apăsătoare, tensională, conflictuală, preserată cu hărţuieli şi suspiciuni permanente.

Calitatea relaţiei de cuplu. Acest indicator este, poate mai mult decît ceilalţi, unul foarte subiectiv. În principal vizează sistemul de valori al partenerilor, ce contează pentru ei, cum sînt exprimate sentimentele, ce loc au în viaţa lor amintirile, cît timp îşi acordă unul altuia, cum îşi rezolvă problemele, cum se exteriorizează ca relaţie etc.

Chiar dacă este bine cunoscut faptul că multe relaţii eşuează lamentabil, majoritatea cuplurilor se formează cu scopul şi cu dorinţa arzătoare ca relaţia lor să dureze şi nu-şi pot imagina motivele care ar putea să-i determine să se despartă. Însă motive şi obstacole există şi de cele mai multe ori nu sunt reprezentate de aşa-numitele nepotriviri de interese, ci mai degrabă de incapacitatea celor doi parteneri de a se adapta la viaţa în doi, de a renunţa la unele activităţi personale în favoarea celor conjugale sau de a-şi păstra calmul în timpul conflictelor inerente unei relaţii.

Fericirea în cuplu este un concept greu de definit care diferă de la un cuplu la altul. În linii generale, fericirea se identifică cu sentimentul de completitudine care, în cuplu, este provocat de calitatea relaţiei celor doi.                                  

Viaţa sexual. Funcţia sexuală se integrează în unitatea organismului, căruia îi imprimă trăsături proprii atît în conformaţia fizică, cît şi în viaţa psihică. Iubirea înnobilează instinctul sexual şi face să apară dorinţa sexuală electivă pentru o anumită persoană de sex opus. Paralel cu dobîndirea concepţiilor despre sine, lume şi viaţă apar, mai devreme sau mai tîrziu noţiuni privind relaţiile dintre sexe. Cunoştinţa sexului se exprimă, în genere, foarte precoce, în jurul vîrste de doi ani mai ales prin îmbrăcămintea diferită. Deşi în domeniul psihic nu s-a reuşit să se stabilească deosebiri evidente între cele două sexe, în fiecare cultură există o serie de particularităţi considerate tipic ideale pentru un anumit sex. În măsura în care aceste particularităţi au fost trăite de copil, se structurează rolul sexual jucat de individ în comunitate, rol ce se va întregi o dată cu începerea actelor sexuale propriu-zise. Identitatea sexuală se formează sub influenţa modificărilor fizice ce apar o dată cu vîrsta, dar şi sub influenţa factorilor externi printre care se numără climatul familial, cadrul social şi mentalităţile privind rolurile sexuale. Activitatea psihică şi comportamentul sexual sînt în strînsă legătură.studiile au arătat că există o corelaţie mai strînsă între comportamentul sexual şi gratificaţiile agreabile psihologice oferite de copulaţie, decît între comportamentul sexual şi nevoia de perpetuare a speciei. Comportamentul sexual este un aspect al comportamentului global care se manifestă sub influenţa motivaţiei sexuale care, la rîndul ei se formează prin acţiunea factorilor înnăscuţi – în primul rînd hormonali – şi aunor factori dobîndiţi prin experienţa de viaţă care au rolul de a orienta motivaţia.

Implicarea în relaţie. Rolul fiecăruia în cuplu. În articolul intitulat „Căsătoria ca Relaţie Psihologică” Carl Gustav Jung sublinia că unul dintre parteneri îsi găseşte locul în cuplu mai repede decît celălalt şi astfel unul este mai implicat în relaţia de cuplu, şi anume „cel cuprins” iar „cel cuprinzător” (Carl Gustav Jung, Puterea Sufletului, partea a IIIa, Ed. Anima, Bucureşti, 1994, pg.70) priveşte mereu în afara relaţiei, căutând să descopere ceva ce în realitate se află în el însuşi.

Viaţa în doi este pentru individ, în acelaşi timp, cel mai mare avantaj, dar şi cel mai mare dezavantaj. Rolul jucat de fiecare în cuplu şi implicarea disproporţionată în viaţa de relaţie sunt probleme care se întîlnesc în cele mai multe relaţii şi se reflectă prin modul în care sînt marcate diferitele momente importante, prin ataşamentul mai ridicat faţă de familia de provenienţă decît faţă de partener, prin comportamentul faţă de alte persoane de sex opus, dar şi prin aştepările partenerilor privind relaţia.

Colaborarea şi compatibilitatea. Relaţia de cuplu este asemenea unei întreceri sportive de echipă, urmăreşte un scop (sau mai multe scopuri), se conduce după anumite reguli, presupune din partea participanţilor un set de abilităţi şi compatibilitatea acestor abilităţi şi, nu în ultimul rînd, solicită colaborarea coechipierilor pentru obţinerea succesului scontat.

Colaborarea, în relaţia de cuplu, are două sensuri. Unul evident, unirea forţelor şi a eforturilor în vederea atigerii obiectivelor şi unul ascuns (cu mult mai important în dezvoltarea calitativă a relaţiei), mai apropiat de adaptare, de armonizare a dorinţelor individului la cele ale partenerului. “Din dragoste pentru celălalt, fiecare doreşte să-i facă o favoare: să renunţe la un capriciu, la un obicei, la un gest, să înţeleagă o preferinţă care până atunci îi era străină, să încerce să creadă despre oameni altceva decît îl îndemnase propria-i conştiinţă.”( Galina Bădulescu, De Bună Voie şi Nesilit de Nimeni, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1967, pg. 66)

Compatibilitatea nu se identifică cu similaritatea. A fi compatibil cu cineva nu înseamnă a fi identic cu acea persoană, ci mai degrabă înseamnă că personalitatea unui vine în completarea personalităţii celuilalt, astfel încât calităţile unuia să diminueze şi să atenueze defectele celuilalt pentru ca rezultatele obţinute să se aproprie cât mai mult de aşteptările lor şi să le satisfacă pe cât posibil nevoile şi dorinţele. Particular, în relaţia de cuplu nu diferenţele dintre parteneri stau în calea fericirii celor doi, ci incompatibilitatea trăsăturilor caracteriale şi incapatcitatea de a colabora pentru atingerea obiectivelor stabilite. Diferenţele dintre sexe sînt universale şi oricât de multe dezbateri pe tema egalităţii dintre femei şi bărbaţi vor avea loc, ele tot nu se vor atenua şi nu vor dispărea. Diferenţele există, femeile sînt mai emotive, bărbaţii mai puternici, femeile sunt mai atrase de analiză, bărbaţii de concret, femeile au nevoie ca partenerul lor să fie responsabil şi de încredere, bărbaţii au nevoie ca partenera lor să fie atrăgătoare şi sociabilă.

“Colaborarea şi compatibilitatea sunt într-o relaţie foarte strânsă cu preocupările mărunte, cu activităţile profesionale, cu idealurile şi visele celor doi parteneri.”(Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg. 95)

Rezolvarea conflictelor. În viaţa oricărui cuplu există momente critice (gelozia, teama de a nu fi abandonat, nevoia de independenţă, infidelitatea, probleme sexuale, neconcordanţa între vis şi situaţia reală) ce pot întări sau, dimpotrivă, zdruncina relaţia celor doi. Modul de rezolvare a conflictelor depinde de foarte mulţi factori cum ar fi regulile şi expectaţiile societăţii, dificultăţile materiale şi interpersonale, educaţie, tradiţie, condiţii de mediu etc., dar în special de membrii cuplului, de temperamentul şi personalitatea lor, de capacitatea de colaborare şi comunicare şi de simţul realităţii demonstrat de cei doi.

Condiţiile reale de viaţă pot devein situaţii ambivalente pentru cei doi membri ai cuplului punându-i în situaţia de a lua decizii pripite care nu se dovedesc întotdeauna a fi cele mai bune nici pentru partener şi nici pentru cuplu. Crosby (Iolanda şi Nicolae Mitrofan, 1994) descrie şase situaţii ambivalente:

ambivalenţa de creştere este determinată de coexistenţa dorinţei de autorealizare şi a celei de stabilitate şi securitate;

ambivalenţa de identitate personală şi cea de cuplu;

ambivalenţa libertate (de gîndire şi de acţiune) – posesiune (apartenenţa la celălalt);

ambivalenţa dublului standard (ceea ce este valabil pentru ea nu este valabil pentru el);

ambivalenţa atragere – respingere (aceeaşi particularitate a partenerului este la un moment dat admirată şi respinsă întru-un alt moment);

ambivalenţa transferului este determinată sentimentele contrare ce pot apărea faţă de partener (pe de o parte iubire, pe de altă parte sentimentele de ură trăite în raport cu alte persoane şi transferat asupra partenerului).

Astfel de situaţii cu potenţial conflictual ridicat nu sînt nici unice şi nici rare în viaţa familială, ele constituind în permanenţă o provocare pentru cei doi ca individualităţi şi ca echipă. “cuplul marital nu mai este considerat rezultînd din simpla însumare a doi indivizi, ci ca un organisim viu cu o evoluţie specifică ce parcurge etapele cristalizării, maturizării şi de cristalizării. Fiecare etapă, are perioadele ei critice ce pot întări sau zdruncina unitatea şi viaţa cuplului. Fiecare criză este o ocazie de maturizare a cuplului şi a fiecăruia din membri săi. Fenomenele patologice apar în momentul în care cuplul sau unul dintre membrii cuplului evită sau neagă criza. În cazul cuplurilor căsătorite există tentaţia de a menţine imaginea idealizată a căsniciei, se invocă o autoritate superioară, regulile societăţii, perceptele bisericii, în loc să se încerce o înţelegere a situaţiei prin dialogul deschis dintre parteneri sau cu ajutorul unui psiholog. mArile faze critice ale vieţii în cuplu include teama de a nu fi abandonat, conflictul vis-realitate, infidelitatea, problemele sexuale etc.”( Nicoleta Turliuc, Eu + Tu = Noi, Revista psihologia, Nr. 2(12), An III, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, 1993, pg. 16-18) Modul de rezolvare al conflictelor nu este deseori la îndemâna părţilor implicate. “Cînd într-un cuplu lucrurile merg prost, cum se întîmplă în momentele de criză, partenerii consumă mult timp gîndindu-se la aceasta, parţial pentru a găsi o explicaţie, parţial pentru a se proteja pe ei înşişi de efectul recunoaşterii insuccesului. Partenerii de cuplu tind să se blameze unul pe altul, să atribuie conduitei celuilalt caracteristici de personalitate negative” (Pantelimon Golu, Abilitatea Relaţionării cu Ceilalţi, Revista psihologia, Nr. 5(33), An VI, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, 1996, pg. 18) de exemplu, egoism, iresponsabilitate, infidelitate etc. În pragul unor neînţelegeri iremediabile, partenerii tind să retrăiască întreaga periadă de convieţuire, să puncteze cu rigurozitate nemulţumirile resimţite, gesturile şi cuvintele care i-au rănit şi în acelaşi timp sunt capabili să uite cu desăvârşire sentimentele care i-au unit şi momentele cu adevărat fericite.

Marea provocare nu este să evadezi din relaţia de cuplu atunci cînd apare o situaţie de criză, ci să rezolvi conflictul şi să restabileşti echilibrul între tine şi partenerul tău. Dacă reuşeşti, primeşti în schimb mai multă mulţumire şi satisfacţie decît ai putea obţine vreodată din orice despărţire.

Comunicarea. Unul din cele mai frecvente motive de despărţire invocate de cei ce se despart este lipsa de comunicare care fie a intervenit pe parcurs, fie a fost prezentă de la început, dar au crezut că vor putea rezolva problema. Este un factor negativ în orice tip de relaţie cu atît mai mult într-o relaţie de cuplu. Iolanda Mitrofan şi Nicolae Mitrofan, în lucrarea Elemente de Psihologie a Cuplului, vorbind de comunicare în cuplu afirmă că “alături de intercunoaştere, este principalul instrument de dezvoltare a structurii şi relaţiilor de rol familial. […] Pe parcursul dialogului familial, se utilizează zilnic toate modalităţile de comunicare posibile: înţelegerea, dezaprobarea sau impunerea, supunerea sau concilierea, intelectualizarea sau cerebralizarea, indiferenţa sau neutralitatea, uneori detaşarea sau neimplicarea. Fiecare din aceste modalităţi pot să alterneze situaţional la fiecare dintre membrii familiei, dar pot deveni şi dominante prin frecvenţă lor, adevărate tipare de comunicare proprii unuia sau altuia din membrii familiei.”( Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg. 161, 165)

Comunicarea depăşeşte sfera limbajului. Comunicare înseamnă dialog, înseamnă ascultare, dar şi răspuns. Mai mult decît în orice al tip de relaţie, în cuplu comunicarea presupe empatie, respect şi capacitate de întelegere a sentimentelor celorlalţi. Nu există cuplu care să nu fi întîmpinat greutăţi, aşa cum nu există cuplu care să le fi depăşit fară să-şi comunice unul altuia ceea ce simt şi resimt în urma unui anumit eveniment intervenit în viaţa lor. Dar nu numai comunicarea este importantă, ci şi modalitatea de abordare a unui subiect , mai cu seamă cînd este

vorba de subiecte delicate şi acestea apar din belşug în relaţia de cuplu. Cum să-i spui partenerului(ei) că a greşit? Cum să-i că nu eşti de acord? Cum sa-i spui ce ai simţit cu adevărat intr-o situaţie jenantă? Cum să-i atragi atenţia că te-a intimidat, că te-a dezamăgit fară să provoci la rîndul dezamăgire? Sînt doar cîteva întrebări pe care orice individ care are sentimente pentru persoana de lîngă el şi le pune şi aproape niciodată răspunsul nu vine uşor.

         Măsura în care un individ se regăseşte în ceea ce se exprimă sau nu în relaţia de cuplu influenţează percepţia de sine şi percepţia celuilalt de aceea comunicarea este mediatorul principal între cei doi participanţi la viaţa familială. Deşi este ultimul aspect prin care încerc să investighez calitatea relaţiei de cuplu, comunicarea verbală şi non-verbală este fără-ndoială un aspect foarte important însă, în defavoarea acestei anchete, nu voi putea aduce spre observaţie decît comunicarea verbală, cea non-verbală, aşa cum are ea loc în intimitatea cuplului este accesibilă cunoaşterii doar celor doi.

Activităţile curente. În existenţa concretă a omului, activitatea reprezintă modul concret de a interacţiona cu lumea. Prin acţiune, omul îşi exprimă atitudinea sa faţă de ceilalţi şi, totodată, îşi dezvăluie trăsăturile sale de personalitate tuturor celor cu care vine în contact.

Activitatea se realizează prin acţiuni, operaţii şi articulaţii ce presupun diverse grade de învăţare şi exersare. Actele şi operaţiile executate de mai multe ori dispun de o mare facilitate funcţională, astfel că o mare parte din acţiunile omului sînt involuntare şi, deşi nu sunt acte inconştiente, nu beneficiază de atenţia noastră desfăşurîndu-se de la sine. Aceste acte, numite deprinderi, îşi manifestă latura lor negativă şi în viaţa de cuplu. Tocmai pentru că aparţin subconştientului, oamenii presupun că sînt lipsite de importanţă şi chiar că nu pot avea efecte negative în viaţa lor sau acelor din jurul lor. Unele aşa sînt, altele însă sînt dăunătoare pentru cuplu şi faptul că nu ne dăm seama de ele agravează situaţia. În relaţia cu partenerul, mai grav decît un gest deplasat este repetarea acelui gest şi automatizarea lui.

Uneori relaţiile intime “devin monotone pentru că cei doi nu ştiu să valorifice orele petrecute împreună. Primele zile de cuplu este timpul egoist, dăruit minut cu minut numai celuilalt, până la oboseală. După această primă perioadă, partenerii obosiţi se retrag în colţurile lor nu-şi mai etalează sentimentele nici în faţa celuilalt, nici în faţa lumii.” (Galina Bădulescu, De Bună Voie şi Nesilit de Nimeni, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1967, pg. 67) Cuplul este mediul în care individul îşi dă jos “haina profesională şi socială” şi devine el însuşi. Activităţile profesionale întreprinse în cea mai mare parte a timpului sunt înlocuite (sau ar trebui să fie înlocuite) o dată cu terminarea orelor de lucru cu activităţi menite să relaxeze individul şi să îmbunătăţească relaţia de cuplu. Dar acest lucru nu se întîmplă întotdeauna. La baza neîmplicării în activităţile extra-profesionale ale partenerului stau, cel mai adesea, nonconcordanţa de idealuri, neînţelegerea gîndurilor şi frământărilor celuilalt, dar şi oboseala, stresul, frustrările personale.

De aceea acest indicator investighează nu doar activităţile ce atrag atenţia partenerilor şi concordanţa motivelor declanşatoare de activităţi, ci şi acele acţiuni care nu sînt pe placul unuia sau altuia dintre parteneri, dăunînd relaţiei.

         Acest indicator se divide în:

Ø activităţi desfăşurate cu partenerul – vizează preocupările comune, dar şi bucuria / lipsa de entuziasm provocată de petrecerea timpului liber împreună;

Ø activităţi desfăşurate fără partener – vizează acele activităţi pe care individul preferă să le parcurgă singur sau este obligat să o facă din pricina neimplicării partenerului.

IMAGINEA DE SINE. CONSIDERAŢII TEORETICE

Imaginea de reprezintă pentru fiecare dintre noi acel set de informaţii obţinute prin autoanaliza propriei personalităţi şi prin integrarea acestor informaţii într-un tablou al identităţii personale. Prin imaginea de sine, oamenii îşi descriu lor şi celor din jurul lor, cum sunt ei în interior (sensibili, optimişti, factori de personalitate etc.), dar şi în exterior (înalţi, scunzi, bărbat, femeie etc.), cum sunt ei profesional (abilităţi, cunoştinţe, studii etc.), dar şi social (relaţiile şi raporturile interpresonale, grupul de apartenenţă, statut etc.) şi, în cele din urmă, descriu elementele geografice (locul şi condiţiile în care locuieşte etc.).

“Eul este ceva de care suntem imediat conştienţi. Îl considerăm ca regiunea caldă, centrală, strict personală a vieţii noastre. Ca atare, joacă un rol crucial în conştiinţa noastră (un concept mai larg decât eul), în personalitatea noastră (un concept mai larg decât conştiinţa) şi în organismul nostru (un concept mai larg decât personalitatea). Astfel, eul este un fel de nucleu al fiinţei noastre. Şi totuşi nu e un nucleu constant. Uneori nucleul ia amploare şi pare să comande întregul nostru comportament şi conştiinţa; uneori pare să iasă complet din scenă, lăsându-ne fără sentimentul vreunui eu.”( G.W. Allport, Structura şi Dezvoltarea Personalităţii, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991, pg. 119)

Imaginea de sine nu este doar un concept abstract folosit în psihologia personalităţii, ci este cât se poate de concret şi se întâlneşte la fiecare dintre noi, fiind latura obiectivă a concepţiei de sine. În baza lui, oamenii îşi evaluează personalitatea,  îşi proiectează expectaţiile vizavi de sine şi de societate. Dacă omul nu ar avea acest set de informaţii integrate într-un tablou bine structurat, el nu ar fi capabil să interacţioneze cu alte persoane, nu ar putea să ia decizii, nu ar ştii ce pretenţii să aibă de la el şi de la alţii pentru simplul motiv că nu ar ştii cine este. Imaginea de sine este ansamblul reprezentărilor despre sine, ceea ce o persoană gândeşte şi simte despre sine: se iubeşte sau se detestă, simte că e bun sau că este rău, crede că e capabil, competent sau dimpotrivă incompetent, etc. adică valoarea pe care individul şi-o atribuie, definiţia lui.

Cea mai importantă contribuţie la dezvoltarea propriului eu îl are numele. Încă din prima zi de viaţă omul îşi aude frecvent numele devenind astfel conştient de faptul că reprezintă el însuşi un punct de referinţă în propria viaţă şi în viaţa celorlalţi, de statutul său şi de raporturile care se stabilesc între el şi cei din jurul său. Alături de nume, simţul eului corporal este esenţial în elaborarea imaginii de sine, eul corporal reprezentând mărturia existenţei omului. Senzaţiile pe care un om le trăieşte, mişcările pe care le face îi hrănesc permanent conştiinţa că există şi că eu sunt eu. În elaborarea imaginii de sine, un alt rol important îl joacă stima de sine, idealul de sine, conştiinţa propriilor eficienţe şi binenţeles identitatea socială.

Idealul de sine reprezintă starea cea mai înaltă treaptă pe care un om vrea să o atingă, treapta superioară a dezvoltării sale sau ceea ce vor copiii să se facă când vor fi mari. Însă, spre deosebire de copii care nu îşi cunosc capacităţile fizice, intelectuale şi afective reale, adulţii, o dată ajunşi la maturitate, au sau ar tebui să aibe concepţia de sine bine structurată. Obstacolele intervenite în viaţa individului, pun sub semnul întrebării capacitatea sa reală a acestuia de a atinge idealul propus ceea ce îşi pune amprenta asupra încrederii în forţele proprii şi, în cazul în care perioada nefastă este îndelungată, duce la dezorganizarea Eului şi a imaginii de sine.

Conştiinţa propriei eficienţe contribuie foarte mult la întărirea stimei de sine, după cum, la fel de bine o poate submina dacă individul consideră că este incompetent sau ineficient. De asemenea, conştiinţa propriei eficienţe influenţează (fără a fi singurul factor) felul în care un om este motivat pentru o acţiune, astfel că dacă el crede despre sine că are capacitatea să întreprindă o acţiune va fi şi motivat pentru a demara acea acţiune. Totuşi conştiinţa propriei eficienţe nu este o garanţie a succesului. Unele persoane, deşi consideră că au cunoştinţele şi abilităţile necesare, nu găsesc în interiorul lor motivaţia pentru a întreprinde o acţiune sau dacă încep o acţiune nu reuşesc să o ducă până la capăt, iar alte persoane ştiind că pornesc din start cu un handicap neavând competenţa necesară unei anumite acţiuni sunt motivate pentru a îndeplini sarcina, se străduie mai mult şi nu de puţine ori au succes.

Identitatea socială se dobândeşte prin identificarea cu modelele oferite, la început, de familie şi, mai târziu, de grupurile de sociale fiind cea care îi dă omului sentimentul de apartenenţă, de securitate şi de normalitate. Faptul că o persoană reuşeşte să se armonizeze cu normele impuse de societate îi dă acesteia liniştea unei convieţuiri armonioase.

Stima de sine, latura evaluativă a concepţiei de sine, se structurează într-o unitate definitorie prin raportarea imaginii de sine la sentimentul de sine pe de o parte şi la idealul de sine pe de altă parte, dar şi prin comparaţia cu ceilalţi membri ai societăţii. Sentimentul de sine conţine acele informaţii privind schema corporală, identitatea sexuală (genetică), identitatea de gen (modelarea socială pentru a răspunde expectaţiilor de rol masculin sau feminin), capacităţi şi preferinţe, autoapreciere şi devalorizare, judecăţi de valoare etc. În formarea stimei de sine, individul priveşte în interiorul său pentru a se putea vedea aşa cum este şi cum ar vrea să fie şi în exteriorul său pentu a vedea cum sunt alţii. Deşi cei trei termeni, sentimentul de sine, idealul de sine şi imaginea de sine a celorlalţi, nu trebuie să fie la acelaşi nivel valoric, o discrepanţă foarte mare între ei poate provoca dezechilibrul vieţii psihice. Dacă idealul personal este net superior în comparaţie cu imaginea de sine a populaţiei generale, individul are, cu siguranţă, o stimă de sine ridicată, dar are şi un sentiment de inadaptare, el nu-şi va găsi locul în societate indiferent cât de mult se va strădui. De asemenea, dacă idealul personal este inferior în comparaţie cu imaginea de sine a populaţiei generale, individul nu are încredere în sine, nu se stimează şi consideră că ne poate face faţă provocărilor societăţii. Situaţia este cu atât mai gravă, cu cât sentimentul de sine corespunde acestei imagini. Dacă totuşi individul are sentimentul că deţine anumite capacităţi care să-l ajute să ducă la îndeplinire sarcinile atunci idealul de sine este o urmare a condiţionării sociale (provine dintr-o familie devalorizată de societate, are rezultate slabe la învăţătură etc.) şi fiecare succes ce îl va obţine în activităţile sale va restabili echilibrul şi îi va întări stima de sine.

Încrederea în sine este cea care te ajută atunci când viaţa te dezamăgeşte într-un fel sau altul. Respingerile, dezamăgirile şi eşecurile fac parte din viaţa noastrăa si trebuie să găsim o cale pentru a le învinge. Eşecurile ascund în profunzimea lor un mesaj important pentru viaţa noastră, iar scopul pentru care apar este tocmai de a ne determina să descifrăm acest mesaj. O mare încredere de sine poate călăuzi o persoană indiferent de condiţiile de viaţă şi o poate ajuta să depăşească toate piedicile întâlnite în cale. Încrederea în sine este unul din fundamentele personalităţii noastre, un ax care susţine şi ne influenţează tot timpul.

Cel mai important în viaţa nu este să construim, ci să ne menţinem şi să dezvoltăm încrederea în noi înşine, fiind un proces psihologic ce durează întreaga viaţă.

Pentru ca o persoană să se adapteze la cerinţele mediului social şi pentru a putea iniţia şi întreţine relaţii interpersonale cu cei din jurul său, este imperios necesar ca imaginea de sine să fie una realistă, echilibrată, iar idealul de sine să nu creeze discrepanţă între ceea ce poate să facă şi ceea ce îşi propune să facă.

OPERAŢIONALIZAREA CONCEPTULUI

Stima de sine. Imaginea de sine este alcătuită dintr-un set de descrieri despre cum este persoana în cauză. Imaginea de sine include informaţii despre sinele corporal, despre cunoştinţe şi abilităţi, despre convingeri şi atitudini, despre relaţiile cu persoanele apropiate si cu societatea extinsă etc..

Imaginea de sine se conturează, în mare parte, din propria noastră experienţă, dar este şi rezultatul modului în care ceilalţi oameni se comportă faţă de noi.

Stima de sine reprezintă latura evaluativă a concepţiei despre sine care are rolul de a cîntări şi judeca valoarea. Este de dorit ca persoana să fie conştientă de ceea ce poate face bine, dar şi de părţile sale slabe şi de lucrurile pe care nu le poate aborda sau nu le poate concretiza  pentru a putea să contribuie astfel la construirea unei stime de sine pozitive. Nici într-un sens, nici într-altul nu trebuie exagerat deoarece se va ajunge la o stimă de sine negativă, scăzută fie pentru că aşteptările au fost prea mari, fie pentru că au fost prea mici.

Relaţiile interpersonal. În esenţa sa omul este o fiinţă socială, aceasta deoarece se formează prin raportarea la social, dar şi pentru că prin acţiunile sale influenţează mediul înconjurător. Existenţa umană ar fi greu de conceput în afara relaţiilor sociale. Omul nu trăieşte singur, izolat, rupt de ceilalţi, ci se raportează permanent la ei, acţionează împreună cu ei şi stabileşte permanent relaţii cu ei.

Relaţiile interpersonale constitue o puternică sursă de mobilizare şi dinamizare a personalităţii individului. Ele pun în mişcare procesele psihice ale omului – forţându-l să perceapă, să comunice, să se exteriorizeze afectiv şi comportamental –, declanşează anumite stări psihice – satisfacţie, insatisfacţie, fericire, supărare – şi permit manifestarea însuşirilor personale – convingeri, opinii, atitudini.

Relaţia interpersonală se deosebeşte calitativ de relaţia dintre om şi obiectele mediului fizic. Deşi între un om şi un obiect există procese de interacţiune, ele sunt diferite pentru că omul poate acţiona asupra obiectului şi poate primi informaţii privind efectele interacţiunii sale asupra obiectului. Totuşi, obiectul fiind neînsufleţit nu răspunde psihic, nu reacţionează la intervenţia omului, suportă pasiv influenţa şi este neutru faţă de ea. Aceasta înseamnă că relaţia este unilaterală, asimetrică şi necomplementară.

Omul trebuie privit ca individ social, deci ca persoană care percepe, gândeşte, simte şi acţionează, precum şi ca ansamblu de relaţii sociale. El poate fi tratat simultan dintr-un punct de vedere substanţial – ce este omul şi care sunt componentele sale structurale – şi, în acelaşi timp, dintr-un punct de vedere situaţional – modul în care se comportă într-o situaţie sau alta. Aspectul situaţional se concretizează în relaţia dintre statut, rol, aspiraţii şi comportament, care exprimă dinamismul persoanei şi capacităţile sale de a face faţă solicitărilor mediului şi de a modela aceste solicitări după structura personalităţii sale.Cercetarea persoanei sub acest aspect implică urmărirea ei din perspectiva acţiunii care o exercită asupra altora şi a influenţei pe care o suportă din partea celorlalţi, ceea ce reprezintă perspectiva interacţiunii. În forma ei primordială, interacţiunea psihosocială se realizează în cadrul relaţiilor interpersonale.

Reflectarea psihică se realizează, în primul rând, în cadrul interacţiunii subiectului cu lumea externă şi îndeplineşte funcţia de orientare şi relaţionare a fiinţei umane cu mediul ambiant. În mediu, persoana vine în contact cu obiectele, procesele şi fenomenele de ordin fizic, dar şi cu alte persoane, cu instituţii şi cu valorile sociale.

Comportamentul social reglat psihic se desfăşoară într-un câmp social în care individul ia ca obiect al reflectării şi acţiunilor sale alte persoane, iar aceste persoane devin interlocutori şi parteneri ai individului, răspunzând activ la acţiunile acestuia. Procesul de interrelaţionare între doi indivizi se reia încontinuu şi capătă în acelaşi timp o anumită continuitate şi întindere. Se creează astfel o structură bivalentă, care exprimă interacţiunea între un individ şi altul.

Această interacţiune nu este concepută ca o reciprocitate statică, ci ca una dinamică, care implică un răspuns, pe de o parte şi cuplajul retroactiv sau retroacţiunea pe de altă parte.

Ceea ce au comun toate fenomenele de interacţiune care se pot observa este suita de comportamente a două sau mai multe persoane. Simplul fapt de a adresa o întrebare cuiva sau un salut, înseamnă a acţiona asupra acestuia şi a-l determina să răspundă printr-un comportament. Fiecare dintre cele două persoane produce un efect în comportamentul celuilalt şi este afectată de interlocutor în comportamentul său. În procesul interacţiunii fiecare se adaptează la celălalt şi provoacă o ajustare a propriului comportament, dar şi a comportamentului celuilalt. Această adaptare începe cu simplul fapt de a-i remarca pe ceilalţi şi de a fi remarcat de ei, de a le percepe comportamentul şi de a-şi expune comportamentul percepţiei celorlalţi. V. Pârvan: “a fi remarcat înseamnă o nemurire în miniatură”.

Relaţia interpersonală face ca indivizii să se îndreaptă unii spre alţii încărcaţi cu un ansamblu de ipoteze cu privire la felul în care fiecare îl evaluează pe celălalt. În virtutea legăturii inverse care animă cuplul interpersonal, atracţia unui individ faţă de altul variază direct în funcţie de percepţia pe care primul o are asupra atracţiei celuilalt în raport cu el. Această relaţie de reciprocitate este o constantă independentă de istoria relaţiei dintre cei doi, adică independentă de faptul că alegerea preferatului se fixzează sau nu asupra aceleiaşi persoane. Deci, individul ales, indiferent care este, este perceput la rândul său ca unul care oferă un înalt grad de atracţie reciprocă.

Interacţiunea de bază a actului interpersonal implică confruntarea a trei categorii de elemente:

– particularităţile individuale ale subiectului: trebuinţe, motive, atitudini, preferinţe;

– ceilalţi indivizi, cu cerinţele, motivele şi atitudinile lor individuale şi de grup, aşa cum sunt ele percepute de individul în cauză;

– contextul situaţional în care interacţionează indivizii.

Capacitatea partenerilor de a se adapta unul la altul şi de a interacţiona optim depinde de corectitudinea cu care fiecare percepe şi evaluează modul în care apare în ochii celuilalt. Ia naştere în felul acesta un ciclu de procese care începe cu interacţiunea, continuă cu modificarea partenerilor, cu perceperea modificării, cu adaptarea la modificare şi se sfărşeşte cu implicarea în relaţie.

Intercunoaşterea nu este numai o sumă de cunoaşteri paralele, ci este includerea cunoaşterilor unuia în sistemul cunoaşterilor celuilalt, în urma cărora rezultă un efect de coevoluţie a partenerilor în interacţiune. Relaţia interpersonală se modifică o dată cu evoluţia personală şi relaţia personală se modifică o dată cu evoluţia interpersonală.

Relaţia interpersonală presupune în mod obligatoriu conştiinţa relaţiei şi reciprocitatea activă a conduitei partenerilor. Este o relaţie mixtă de natură psihosocială, a cărei definiţie exactă este: relaţia interpersonală reprezintă o uniune psihică, conştientă, directă, bazată pe o legătură inversă complexă, uniune care cuprinde minim două persoane. Legătura inversă complexă din definiţie presupune faptul că trecutul persoanelor aflate în interiorul acţiunii se corelează cu prezentul lor şi presupun viitorul.

În procesul interacţiunii interpersonale oamenii se percep, comunică, acţionează şi reacţionează unii în raport cu alţii, se cunosc şi drept urmare se asociază, se îndrăgesc, se ajută, se împrietenesc sau, dimpotrivă, se suspectează, se resping, se urăsc sau devin geloşi. Actul interpersonal nu se reduce la momentul atracţiei sau repulsiei afective şi reprezintă întotdeauna o sinteză de percepţii, comunicări şi acte simpatetice. Distingem în cadrul său desfăşurarea vie, actuală, schimbătoare  ce exprimă dinamica cotidiană a interacţiunii dintre oameni.

Sigur că există şi o concentare a actelor interpersonale în tiparele relaţiilor stabile care se stabilesc între oameni ca urmare a interacţiunii lor eşalonate în timp: prietenie, tovărăşie, dragoste, intimitate, solidaritate, dispreţ, ură, invidie etc. Toate aceste şabloane au fost îndelung studiate şi expuse în nenumărate opere de artă care sunt pline de tipologii psihosociale.

Interpersonalul se dedublează în acţiune şi în relaţie. În starea lor de act, fenomenele interpersonale nu pot fi surprinse decât prin observaţie. O altă dedublare a planului interpersonal este aceea în relaţie şi în conştiinţă a relaţiei, două nivele care nu coincid în mod automat. Astfel, conştiinţa sau imaginea relaţiei poate fi superficială sau profundă, întinsă sau limitată, în raport cu relaţia. O a treia dedublare poate fi în comportamentul interpersonal efectiv şi opinia despre comportament. Aceasta din urmă vizează modul cum apreciază oamenii relaţiile dintre ei: bune, prietenoase sau rele, reci. Şi aici pot apare necoincidenţe între cum sunt relaţiile cu adevărat şi modul cum cred oamenii că sunt acestea. În ciuda acestor necoincidenţe, planul interpersonal reprezintă un tot, un întreg, care cuprinde conduita efectivă, informaţia despre ea, aprecierea conduitei (valorizarea) şi aitutdinea preferenţială.

Planul interpersonal are un caracter sistemic, evolutiv şi în cadrul său mărimile interpersonale, adică cele externe comportamentale sunt reglate de mărimile interne, acestea din urmă formându-se în cadrul primelor.

În ceea ce priveşte relaţia intimă dintre două persoane de sex opus, aceasta nu este întotdeauna o condiţie indispensabilă în viaţa oamelilor. Numeroase persoane aleg de bună voie sau sînt constrînşi să aleagă să trăiască singuri (în afara unei relatii conjugale) şi acest lucru nu le afectează existenţa. Totuşi marea majoritate ne dorim compania unei persoane de sex opus şi îi simţim lipsa atunci cînd ea nu există sau s-a sfîrşit din diferite motive.

Concepţia despre lume şi viaţă. Concepţia despre lume şi viaţă constitue o formaţiune motivaţională cognitiv-valorică de maximă generalitate, ce cuprinde ansamblul părerilor, ideilor şi teoriilor despre om, natură şi societate. Aceste idei şi teorii nu au doar o valoare de fapte de cunoaştere, ci şi una de convingere, orientând comportamentul. Ea este rezultatul experienţelor de viaţă trăite în anumite condiţii şi sub impactul unui anumit sistem de  educatie şi un anumit sistem cultural.

În relaţia cu lumea, suntem atât actori, cât şi spectatori, iar felul în care percepem lumea se imprimă asupra felului în care acţionăm în lume. Atitudinile sunt credinţe şi opinii care determină o anumită predispoziţie de comportament, iar oamenii au atitudine faţă de toate aspectele vieţii (religie, politică, fotbal, sex). Percepţia celorlalţi oameni, a lumii se realizează concomitent cu formarea unei opinii, opinie care îl ajută pe cel care observă pe de o parte să-şi formeze o concepţie integrată despre viaţă, iar pe de altă parte de să-şi adapteze propriul comportament la standardele sociale.

Convingerile sunt idei adânc implantate în structura personalităţii şi sunt întotdeauna însoţite de o puternică trăire afectivă de aceea imaginea de sine, în acelaşi timp, influenţează şi este influenţată de concepţia despre lume şi viaţă.

Reacţia faţă de test, faţă de nou şi neprevăzut. Prin acest indicator se investighează reacţia persoanelor intervievate faţă de itemi neobişnuiţi şi nivelul de spontaneitate atunci când se confruntă cu situaţii neprevăzute. Acest indicator este important în dinamica imaginii de sine deoarece modul în care un individ reacţionează faţă de nou arată capacitate sa de a se adapta mai uşor sau mai greoi la factorii exteriori care  Aceşti itemi sînt poziţionaţi, în mare parte, la sfîrşitul chestionarului pentru a nu afecta celelalte răspunsuri.

Răspunsuri fără raportare la subiect. Itemii prezentaţi în acest context sînt meniţi să relaxeze atmosfera generată de situaţia de testare în care se află subiecţii, dar dacă numărul de astfel de răspunsuri este foarte mare şi acoperă un număr semnificativ de itemi din toţi ceilalţi indicatori arată tendinţele individului de a se detaşa excesiv de situaţiile prezentate în test, de a evita conştientizarea propriilor emoţii şi sentimente şi de a apela frecvent la intelectualizare pentru a vorbi despre sine, despre relaţiile cu ceilalţi, despre viaţă, în general.

RELAŢIA DINTRE IMAGINEA DE SINE ŞI CALITATEA VIEŢII DE CUPLU

Marshall Cavedish, în lucrarea “Human Relationships” tratează pe larg implicaţiile vieţii de relaţie asupra bunăstării personale. Toată lumea a avut, are sau va avea, la un moment dat în viaţă, probleme în relaţiile personale care se traduc în viaţa personală prin sentimente de confuzie, nesiguranţă, vină şi prin deficit de comunicare.

În primul capitol, Prieteni şi Iubiţi, Marshall Cavedish afirmă că  “relaţia de cuplu trebuie să fie, în primul rând, una de prietenie” (Marshall Cavendish, Human Relationships, Marshall Cavendish Books Limited, London, 1985, pg.7) De ce? Pentru că un prieten te cunoaşte şi te ajută să te cunoşti mai bine, pentru că te apreciază şi te ajută să depăşeşti momentele dificile inerente vieţii, pentru că învaţă din greşelile tale şi te învaţă din greşelile lui şi pentru că a fi capabil de prietenie înseamnă să fii capabil să fii incapabil de egoism şi meschinărie.

Căsătoria, poate fi o adevărată binecuvîntare, dar pentru a fi aşa cei doi trebuie să demonstreze maturitate şi răbdare pentru că situaţii potenţial problematice sunt la tot pasul şi se pot dezvolta, dacă nu sunt tratate corespunzător, în adevărate conflicte distrugând atât relaţia de cuplu, cât şi echilibrul personal şi încrederea în sine.

Ultimul capitol, Relaţii Familiale, extinde aria relaţiilor de la cei doi la întreaga familie (copii, părinţi, bunici, rude, cunoştinţe), precum şi la o serie de situaţii sensibile şi delicate (naşterea unui copil, adoptarea unui copil, copii vitregi, decizia de a nu avea copii) sau critice şi dramatice (pensionarea, boala, decesul, abuzul, violenţa) ce pot interveni într-o viaţa de familie. Relaţiile cu familia extinsă, apariţia copiilor, evenimentele neprevăzute din viaţa personală sau a partenerului marchează dezvoltarea cuplului şi, implicit, dezvoltarea personală.

Exprimarea emoţiilor şi a sentimentelor, anxietatea provocată de începutul unei relaţii de cuplu sau terminarea ei, respectiv despărţirea, dificultăţile provocate de schimbarea de statut (de la “eu” la “noi” sau, dimpotrivă de la “noi” la ”eu”), etapele de consolidare şi maturizare ale relaţiei de cuplu, situaţiile problematice sau potenţial problematice cum ar fi cele provocate de gelozie, diferenţele de opinie, infidelitatea, frica de angajament, prejudecăţile şi miturile privind îndeplinirea rolului, situaţia financiară, apartenenţa la religie, cariera profesională reprezintă doar câteva din aspectele dificile ale unei relaţii atât de frumoase cum este cea de cuplu, iar depăşirea momentelor nefericite şi capacitatea de a te bucura şi fructifica  momentele fericite depinde în foarte mare măsură de imaginea şi stima de sine.

         Interferenţele între imaginea de sine şi calitatea vieţii cuplului sînt tratate şi de Laura Schlessinger, în lucrarea “10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu”. Cele “10 motive stupide” sunt, în opinia L. Schlessinger, reprezentate de “secrete stupide”, “egoism stupid”, “mărunţişuri stupide”, “putere stupid”, “priorităţi stupide”, “fericire stupidă”, “justificări stupide”, “legături stupide”, “nepotrivire stupidă”, “despărţiri stupide” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.22). Analizând aceste motive, autoarea arată că elementul care le declanşează este percepţia deteriorată a propriei persoane.

Dacă o persoană nu îşi cunoaşte adevărata valoare, cu puncte tari şi puncte vulnerabile, şi nu face eforturi să se descopere şi să elaboreze o imagine de sine realistă atunci nici relaţiile ei cu cei din jur nu vor fi pozitive.

Sentimentul de nesiguranţă este simptomul central al celor ce intră în relaţie fără se se cunoască pe ei înşişi, ei trăiesc o teamă de intimitate profundă şi încearcă să facă tot ce le stă în putinţă pentru a cîştiga controlul asupra partenerului crezînd că astfel se vor simţi în siguranţă. “Aceştia sînt oameni care trebuie să ştie tot ce faci, spui, gîndeşti, scrii şi cu cine. Dacă nu au această reasigurare permanentă prin intermediul informaţiei, imediat îşi imaginează tot ce poate fi mai rău, exagerează şi interpretează greşit totul şi orice – creează astfel un val de certuri şi frustrări.” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.26)

Capacitatea de a dărui “ceva valoros şi special” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.59) partenerului tău şi relaţiei în sine reprezintă pentru unele persoane un obstacol de netrecut. Egoismul în cuplu este un mecanism de apărare, în aparenţă, faţă de ceilalţi, în realitate, faţă de propriul Eu, de slăbiciunile acestuia, “dacă numai eu contez… tu nu mă poţi răni” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.80), care se manifestă prin tendinţa de a urmări, în toate acţiunile, fericirea personală şi numai aceasta în detrimentul major al fericirii cuplului şi care este în strânsă legătură cu “imaturitatea, lipsa de experienţă, modelele de viaţă greşite” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.80) etc.

Sentimentele de inadaptare sunt, de cele mai multe ori, provocate obişnuinţe, mituri, prejudecăţi, anumite experienţe nesatisfăcătoare din trecut ce îl determină pe individ să fie precaut, să ia distanţă faţă de evenimente şi oameni şi, în final, să se izoleze şi “să fie ultrasensibil şi atent la aluzii şi detalii care nu au neapărat legătură cu el” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.106). Formele de manifestare cele mai frecvente ale sentimentului de inadaptare sunt gelozia (teama de a pierde obiectul investit afectiv) şi perfecţionismul (teama că nu va fi apreciat de ceilalţi dacă lasă să se vadă că sunt într-adevăr fiinţe umane).

Nevoia de control apare la acei oameni care resimt teama că nu merită să fie iubiţi la nivelul cognitiv, intelectual. Mai exact este teama ca nu cumva partenerul (sau orice altă persoană investită afectiv) să-i refuze iubirea în clipa în care ei şi-ar pierde autoritatea, pentru ei, “a avea dreptate = a merita să fii iubit” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.137).  Însă o astfel de atitudine faţă de viaţă este obositoare atât pentru cel ce aplică această tactică, cât şi pentru cel de lângă el.

Masca inocenţei este cea mai perfidă modalitate de a scăpa de consecinţele propriilor fapte. Acest comportament are un dublu rol negativ pe de o parte scade încrederea partenerului învinovăţit pe nedrept şi pe de altă parte provoacă pierderea simţului realităţii a celui care, deşi este autorul şi singurul responsabil pentru acţiunile sale, alege deliberat să se bucure de beneficiile libertăţii fără a suporta nici unul din inconvenientele sale. Masca inocenţei se manifestă în toate aspectele relaţiei de cuplu în comunicare, în viaţa sexuală, în exprimarea sentimentelor şi emoţiilor, în manifestarea furiei etc.

De cele mai multe ori, motivele care declanşează cearta în căminul familial sunt banale, prosteşti, stupide. “Totuşi, un astfel de motiv poate duce la despărţire, la momentul în care bine cunoscutul ne-am luat din dragoste nu mai are valoare.” (Laura Schlessinger, 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003, pg.14)

Vorbind despre motivele stupide care pot fi fatale unui cuplu, se cuvine să amintim contribuţia celor doi psihologi români – Iolanda Mitrofan şi Niculae Mitrofan – la conştientizarea rolului pe care unele prejudecăţi îl pot avea în dăstrămarea sau deteriorarea vieţii de cuplu. Iată cîteva exemple:

“există unul şi numai unul în afară de mine şi dacă mă voi căsători cu această persoană voi avea o căsnicie reuşită” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.143), ori găsirea partenerului nu înseamnă reuşita vieţii de cuplu, ci doar începutul vieţii de cuplu;

“căsătoria noastră va reuşi deoarece ne-am curtat o lungă perioadă de timp” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.143) această poate fi, într-adevăr, un avantaj, dar cu siguraţă este nevoie de mult mai mult decât atât pentru a reuşi în viaţa de cuplu;

“după ce ne vom căsători am să-l transform pe viitorul meu soţ (soţie)” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.143) dacă interesul de a-ţi transorma partenerul într-o variantă mai bună este mai presus decât interesul de a-l cunoaşte şi a-l aprecia reuşita nu este aproape, primul trebuie să-l urmeze firesc pe ce-l de-al doilea;

“partenerul meu de căsătorie îmi va satisface toate cerinţele şi pretenţiile” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.144), partenerul nu ţi-l alegi pentru a-ţi satisface dorinţele, el are la rândul lui propriile nevoi;

“dragostea ne va ţine împreună” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.144), dar este nevoie de mult mai mult decât atât chiar şi când cei doi sunt la început de drum;

“menţinerea unor relaţii sexuale satisfăcătoare ne va face fericiţi tot timpul” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.145), dimpotrivă o relaţie de cuplu fericită va avea ca efect o relaţie sexuală satisfăcătoare şi nu invers.

Cunoscând, cel puţin în parte, miturile fericirii indivizii au posibilitatea să-şi protejeze relaţia de pericolul reprezentat de acestea şi să evolueze matur atât pe plan personal, cât şi pe plan familial.

Cel mai extins studiu privind problematica cuplului a fost întreprins de A. Kinsey în anii ’40 (The New Encyclopædia Britannica, Ed. Encyclopædia Britannica Inc., Chicago, 2000; 6 645, 7 925, 27 246).

Alfred Charles, profesor zoolog al Universităţii Indiana, a fost iniţial atras de studiul himenoptereelor şi a făcut acest lucru pînă când i s-a propus şi a acceptat să predea cursul despre căsătorie, în cadrul aceleiaşi universităţi.

În încercarea de a aduna material pentru a-şi pregăti cursul, Kinsey a realizat că există extrem de puţine informaţii publicate privind căsătoria şi relaţiile sexuale. Nemulţumit de rezultate a decis să iniţieze propriul program de cercetare, intervievând 18.000 de oameni (bărbaţi şi femei) privind comportamentul sexual. În 1947, Kinsey a fondat Institutul de Cercetare a Sexualităţii (Institute of Sex Research) unde şi-a continuat cercetările şi a publicat lucrările “Comportamentul Sexual al Bărbatului” (Sexual Behaviour in the Human Male) şi “Comportamentul Sexual al Femeii” (Sexual Behaviour in the Human Female) în anii 1948 şi, respectiv 1953. Această amplă cercetare, ce avea să fie numită “Revoluţia Sexuală”, a declanşat o undă de şoc în rândurile societăţii americane, mai ales printre conservatori şi credincioşii catolici, ceea ce a dus, într-un final, la blocarea fondurilor alocate pentru continuarea cercetărilor. La scurt timp după aceea, în 1956 la 25 august, Alfred Charles Kinsey a decedat în urma unui atac de inimă.

Rezulatatele care au provocat atâta controversă erau în primul rînd legate de homosexualitate, dar şi viaţa sexuală a femeii, femeie care, de la momentul Kinsey, a încetat să mai fie fiinţă asexuată creată de Dumnezeu pentru plăcerea bărbatului, redevenind om, fiinţă umană egală bărbatului. Iată cîteva din aceste rezultate, obţinute de la cei intervievaţi:

® bărbaţi  

85 % au întreţinut relaţii sexuale înaintea căsătoriei

70% apelau frecvent la serviciile prostituatelor

92% se masturbează

35-45% aveau relaţii extraconjugale

37% au avut cel puţin o experienţă sexuală cu un alt bărbat

® femei

26% aveau relaţii extraconjugale

70-80% se masturbează

13% au avut cel puţin o experienţă sexuală cu o altă femeie

2% au numai relaţii homosexuale.

Informaţiile oferite de Kinsey au fost negate o lungă perioadă de timp, astfel încât, abia după 40 de ani au fost validate, graţie şi cercetărilor întreprinse ulterior care au confirmat statisticile sale.

Tom W. Smith, cercetător la Universitatea din Chicago, în lucrarea “Comportamentul Sexual American” (Tom W. Smith, American Sexual Behaviour: Trends, Socio-Demographic Differences and Risk Behaviour, National Opinion Research Center, University of Chicago, 1998) a colectat şi reunit  informaţiile studiilor ulterioare, oferind un tablou complex privind tendinţele sexuale manifestate în America sfîrşitului de secol XX. Iată cîteva date:

 TENDINŢE ANI DEREFERINŢĂ  DATE
EXPERIENŢA SEXUALĂ  
Sexul prematital, heterosexual la persoanele căsătorite (%)Sursa: Turner, Miller, and Moses, 1989 and Klassen, Williams, Levitt, Rudkin-Miniot, Miller, and Gunjal, 1989  Până în 1910;1910-1919;1920-1929; 1930-1939;1940-1949; B        F        60.8   12.3        73.9   28.6        

79.7   31.4        

87.2   40.9

89.5   62.9

Virginitatea la momentul căsătoriei (%)Sursa: Laumann, Gagnon, Michael, and Michaels, 1994  1933;1943;1953;1963 D.N.       M              F42             21.9         54.452         15.4         28.962         13.5         20.074         16.3         20.1
Sexul prematital, heterosexual la persoanele căsătorite, femei 15-19ani (%)Sursa: Divs. of Vital Statistics & STD/HIV Prevention, 1991  1970;1975;1980;1985;1988  A        B                  26.7   46.0                   35.4   50.8                   41.4   58.1                   43.1   55.450.6   58.8
Sexul prematital, heterosexual la femeile 15-19ani din zonele urbane (%)Sursa: Hofferth, Kahn, and Baldwin, 1987 (NSYW+NSFG82)  1971;1976;1979;1982 V1      V2      V3          30.3   26.4   53.7         43.4   38.3   66.3         49.8   46.6   66.2         44.9   43.3   53.6 
Sexul prematital, heterosexual la bărbaţii 17-19ani din zonele urbane (%) Source: Sonenstein, Pleck, and Ku, 1989  1979;1988 V1      V2      V3         65.7   64.5   71.1         75.5   73.0   87.7
Activism heterosexual la femeile 15-19 ani (%)Sursa: Hogan, Sun, and Cornwell, 1998 1985;1990;1995 44.7          51.3          51.1
Activism heterosexual la bărbaţii 15-19 ani (%)Sursa: Sonenstein, Ku, Lindberg, Turner, and Pleck, 1998  1988;1995                       60.4              55.2
Activism heterosexual la liceieni, în ultimele 3luni (%)Sursa: Div. of Adolescent and School Health, et al., 1998; and Warren, et al., 1997  1990;1991;1993;1995;1997 B             F         42.5        36.4         36.8        38.2         37.5        37.5         35.5        40.433.4        36.5
Activism heterosexual la studenţi (18-24 ani), în ultimele 3luni (%)Sursa: Douglas, Collins, et al., 1997  1995                  79.5
Activism sexual (heterosexual sau nu), grupa de vîrstă 13-18 ani (%) Sursa: National Survey of Teens, 1998  1997 B            F         36          26
FRECVENŢA ACTELOR SEXUALE  
Număr de relaţii sexuale per anSursa: GSS, 1998, Prob. .036 1989;1990;1991;1993; 1994;1996;1998 59.5           61.4           60.9           61.4           59.6           65.359.1
NUMĂRUL PARTENERILOR SEXUALI  
Numărul total de parteneri sexuali în toată viaţa la liceieni (%)Sursa: Moore, et al., 1992 and Divs. of Epidemiology and Prevention; Adolescent and School Health; Reproductive Health, 1992; and «Youth Risk Behavior Survey,» 1995; Prob. <.05 <.05a  1989;1990;1991;1993             C1         C2            40         24            —          19            35         19            —          19
Numărul de relaţii la femei necăsătorite 15-44 ani, în ultimele 12 luni (%)Sursa: GSS, 1998  198819891990199119931994

1996

1998

0         1         2       3       4       5       6-9   10-19     20+19.8    67.2    5.0    3.2    1.8    2.0    0.6    0.5        1.4919.0    68.7    6.3    3.0    1.3    1.6    0.1    0.1        1.1416.3    71.4    5.6    2.6    1.6    1.7    0.1    0.6        1.5818.4    71.2    5.9    1.9    0.8    1.4    0.3    0.1        1.1217.4    72.0    5.6    2.1    1.4    1.3    0.2    0.1        1.1218.4    70.6    6.0    2.4    1.1    1.2    0.2    0.1        1.09

15.1    72.2    6.1    3.2    1.6    1.3    0.3    0.2        1.28

17.4    70.7    6.0    2.2    1.5    1.4    0.3    0.1        1.24

RELAŢII SEXUALE PLĂTITE  
Relaţii sexuale plătite în ultimule 12 luni  sau vreodată(%)Sursa:. GSS, 1998   198819891990199119931994

1996

1998

Vreodată               12 luni   —                          0.5   —                          0.3   —                          0.4  17.8                        1.2  17.0                        0.5 16.3                         0.5

 16.9                         0.5

 14.2                         0.7

MĂSURI DE PRECAUŢIE  
Măsuri de protecţie împotriva SIDA (%)Sursa: Harris, PSRA  198519871992    Da        Nu          Nu ştiu   41         57                2   49          0                 1   60         39                1 
FOLOSIREA PREZERVATIVULUI  
Folosirea prezervativului  de bărbaţii activi sexual 17-19 ani, din zonele urbane (%)Sursa: Sonenstein, Pleck, and Ku, 1989; Sonenstein, Ku, and Pleck, 1997  19791988         A                   B      20.5                23.2      56.5                62.0 
Folosirea prezervativului  în timpul ultimului act heterosexual de bărbaţi 15-19 ani, din zonele urbane (%)Sursa: Turner, et al., 1998  1995              64.4 
Legendă                                                        Vi: variaţii în funcţie de zona geograficăA: persoane caucaziene                                B: persoane afro-americaneD.N.: data naşterii                                        Ci: ciclu de studiuM: bărbaţi                                                     F: femei  
               

 

Calitatea vieţii de cuplu este în stânsă legătură cu nivelul de satisfacere a nevoilor materiale, expectanţele culturale de rol, calitatea relaţiilor interpresonale şi, în primul rând, imaginea de sine. După cum am arătat în capitolul anterior, orice om are o concepţie despre sine, despre ceea ce poate, despre ceea ce vrea să fie, dar şi despre ceea ce vrea de la relaţia de cuplu, despre ceea ce vrea să-i ofere partenerului şi despre ceea ce vrea să primească de la acesta. Cu toate acestea relaţia de cuplu nu este o ecuaţie atât de simplă. Toate variabilele sunt în continuă schimbare: el, ea, relaţia lor, sentimentele, normele sociale, expectaţiile de rol, condiţiile economice etc. De exemplu, la început relaţia de cuplu se bazează pe sentimentul iubirii însă, o dată cu trecerea timpului, iubirea se atenuează (ceea ce nu înseamnă că dispare) lăsând loc respectului. Când iubirea atinge punctul de intensitate maxim relaţia merge de la sine, însă când respectul devine sentimentul predominant este foarte posibil ca relaţia să evolueze şi să se dezvolte mai degrabă maturităţii celor doi decât de la sine şi în acest caz cei doi au stimă de sine ridicată şi imagine a propriei persoane bine conturată şi realistă. Iolanda Mitrofan şi Nicolae Mitrofan enumeră nouă indicatori esenţiali în calitatea vieţii de cuplu:

“climatul socio-afectiv;

bunăstarea sexuală;

autenticitatea şi completitudinea comunicării între parteneri şi copiii lor;

păstrarea unui echilibru dinamic între fuziune şi autonomie psihologică;

fluenţa graniţelor intergeneraţionale;

coerenţa şi consensul modelelor de rol conjugal şi parental oferite copiilor în procesul de educaţie;

gradul de confort şi securizare psihică rezultat din sentimentul apartenenţei familiale , ca antidot al singurătăţii şi abandonului dezechilibrant;

sănătatea psihică şi somatică a membrilor familiei;

capacitatea de păstrare şi transmitere a modelelor spiritual-valorice pozitive, prosociale.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.242-243)

În fiecare din noi există nevoia de a fericit, dar şi formula fericirii, fie că este vorba de fericire personală sau de fericirea conjugală. Cu siguranţă că este prea simplist să spunem că depinde doar de individ să atingă fericirea personală sau doar de cei doi parteneri să atingă fericirea conjugală. Însă, depinde doar de individ, respectiv doar de cei doi parteneri, ca în condiţii de mediu ostile şi frustrante să nu se îndepărteze de sine, de obiectivele sale sau de partener.

În viaţa de cuplu, este foarte important ca cei doi să fie personalităţi mature, bine adaptate, în general, să aibă viaţă personală,  scopuri personale, prieteni aceasta deoarece imaginea de sine influenţează semnificativ relaţia de cuplu.

Astfel, persoanele care au imagine de sine pozitivă, dar în acelaşi timp realistă sunt relaxate, echilibrate, bine organizate, active (profesional şi social), încrezătoare în forţele proprii, comunicative, expresive, au simţul valorii personale, dar şi capacitatea de ai aprecia pe ceilalţi, se simt bine în propria piele, dar valorifică şi compania celor apropiaţi, atente la propriile nevoi, dar şi la nevoile partenerului, capabile de critică şi autocritică constructivă şi de aceea mult mai deschise faţă de relaţii intime, dispuse să colaboreze şi să se implice sincer în relaţia de cuplu. 

La polul opus, persoanele cu imagine de sine distorsionată (supraevaluativă sau, dimpotrivă, subevaluativă) nu au încredere în forţele proprii, nu au conştiinţa propriei eficienţe şi aceasta nu poate decât să influenţeze negativ relaţia de cuplu, deoarece aceste persoane afişează în faţa partenerului o mască încercând cu disperare să se apere de un posibil eşec înainte ca acesta să apară. Sunt persoane care afişează o sensibilitate excesivă, care se plâng că sunt neglijate de către cei apropiaţi (inclusiv de partener şi indiferent de faptele şi acţiunile acestuia), care trăiesc sentimente puternice şi chinuitoare de gelozie şi invidie, adoptă un comportament dependent faţă de cei din jur sau devin autoritari şi violenţi (verbal sau fizic), iar aceste manifestări nu pot rămâne fără urmări asupra relaţiei de cuplu, la un moment dat partenerul se va resimţi în urma acestor acte şi va încerca să se apere căutând o modalitate de a se elibera.

“Într-un cuplu numai actele care cresc autostima, demnitatea şi integritatea personală merită să fie angajate şi aceasta este unica dovadă a iubirii.” (Iolanda Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996, pg.203)

METODOLOGIA DE CERCETARE

OBIECTIVE. Domeniul cercetării corespunde psihologiei sociale. Psihologia socială este un domeniu interdisciplinar, cu mai multe tipuri de orientări. Din punct de vedere psihologic, psihologia socială se concentrează asupra influenţelor pe care le exercită stimulii sociali asupra individului şi individul asupra socialului. În concluzie, psihologia socială studiază influenţa reciprocă dintre oameni, relaţiile ce se stabilesc între oameni.

Din perspectiva psihologiei sociale nimic nu există în psihologia umană care să nu fie condiţionat şi influenţat social. Tot ceea ce există în societate are corespondenţă şi implicaţii psihologice asupra omului şi toate acţiunile omului se răsfrâng asupra societăţii.

Tema, relaţia de cuplu ca legătura liberă între două persoane de sex opus ce se stabileşte  pe baza sentimentului reciproc de afecţiune şi care implică raporturi sexuale între partenerii cuplului, restrânge investigaţia de la sfera foarte extinsă a relaţiilor interumane la cea a relaţiilor intime dintre un bărbat şi femeie.

Problematica teoretică ce face obiectul cercetării de faţă se identifică cu întrebarea cum influenţeaza imaginea de sine, echilibrul psihic şi calitatea vietii de cuplu?

Obiectivul teoretic.  Acest studiu îşi propune să evidenţieze raporturile care se stabilesc între imaginea de sine şi succesul relaţiei conjugale, şi anume cât de important este pentru buna convieţuire a celor doi încrederea în forţele proprii, concepţia despre lume şi viaţa, reacţia faţă de nou şi neprevăzut, percepţia socialului, în general. La rândul ei, relaţia de cuplu, ca orice altă relaţie declanşează un răspuns care se proiectează asupra personalităţii fiecărui partener, afectîndu-i viaţa şi influenţindu-i comportamentul.

         Obiective practice. Metoda studiului de caz are avantajul că oferă posibilitatea stabilirii unor obiective practice, aplicative care, în cazul acestei cercetări se identifică cu încercarea de a surprinde cât mai fidel specificul relaţiei de cuplu în contextul romănesc şi descoperirea unor noi direcţii de cercetare.

IPOTEZE. Plecînd de la ipoteza generală, accesibilă cunoaşterii comune conform căreia relaţia cuplului conjugal heterosexual reprezintă legatura ce se stabileşte liber între două persoane de sex opus, mature capabile de discernămînt prin interacţiunea celor două personalităţi individuale şi formarea unei personalităţi duale de cuplu, am elaborat următoarele ipoteze de cercetare:

stima de sine influenţează semnificativ calitatea vieţii cuplului;

concepţia despre sine, lume şi viaţă creează schema după care individul va interacţiona în relaţia de cuplu şi contribuie astfel la calitatea vieţii de cuplu;

echilibrul relaţiei se reflectă asupra echilibrului psihic al fiecărui partener;

bunăstarea personală se amplifică atunci când relaţia de cuplu oferă fiecărui partener libertatea şi suportul de dezvoltare.

LOTUL DE SUBIECŢI. Interviul a investigat 40 de persoane, pretestările chestionarelor ce vizează testarea fidelităţii şi a validităţii chestionarelor au fost realizate pe loturi de 30 de cupluri, iar ancheta propriu-zisă s-a realizat cu un numar de 45 de menaje conjugale, împărţite după criteriul vârstei în trei grupe (20-30 ani; 30-40 ani; 40-50 ani).

Toate loturile sînt formate din cupluri heterosexuale, căsătorite sau nu, cu sau fără copii, dar cu o relaţie stabilă.

INSTRUMENTE.

Interviu “Viaţa de Cuplu”.

Dimensiuni cercetate. Aspiraţiile personale şi reprezentarea lor în activităţile desfăşurate în cuplu. Planificarea activităţii este un proces conştient care pune în evidenţă scopurile, motivaţiile şi interesele persoanei în cauză. Cînd un individ îşi propune o activitate, face primul pas pentru indeplinirea unei dorinţe. Acţiunea însăşi pune în practică dorinţa şi concomitent se conturează sau se nuanţează aspiraţiile. Dar nu toate planurile se transformă în acţiune şi aş spune că tocmai acelea care rămîn în stare latentă sînt mai importante, ele acţionînd ca o forţa mobilizatoare asupra individului pînă cînd acesta găseşte resursele necesare satisfacerii dorinţei sau pînă cînd, în cazul nefericit, se resemnează şi abandonează planul. Desigur, renunţarea este însoţită de frustrare, dar atunci cînd se dorinţa iniţială se compensează cu o alta, preferabil la fel de intensă, dar cu o perspectivă de realizare mai bună, se realizează o balansare între ceea ce este dorit şi ceea ce este posibil şi implicit o reorganizare a orientărilor individului atât în privinţa domeniile de activitate viitoare – interesele sale – cât şi în întreaga existenţă – idealurile sale.

Prin acest indicator sînt identificate interesele, dar şi idealurile persoanelor intervievate, cu scopul de a stabili în ce măsură acestea corespund cu cele ale partenerului sau în ce proporţie este inclus partenerul în proiectele viitoare.

Extravertirea şi introvertirea. Extravertirea şi introvertirea descriu atitudinile oamenilor faţă de lume, unii preferă lumea exterioară a oamenilor şi a lucrurilor, alţii preferă lumea interioară a gîndurilor şi a contemplaţiei. Indiferent de preferinţă, ea reprezintă în toate cazurile sursa de energie. Extravertiţii şi introvertiţii au nevoie de medii de viaţă diferite care să-i stimuleze, extrovertiţii au nevoie să comunice, sînt expansivi şi se exprimă cu usurinţă, iar introvertiţii au nevoie de linişte, de singurătate, sînt rezervaţi şi au nevoie să reflecteze şi să cîntărească lucrurile.

În faţa solicitărilor exterioare extravertiţii sînt în elementul lor, sînt sociabili şi prietenoşi, simt nevoia să le împărtăşească şi celorlalţi ideile şi problemele lor, pe cînd introvertiţii se închid în ei, sînt detaşaţi, aşteaptă să primească noutăţi de la ceilalţi şi se simte obosit şi vlăguit de o companie numeroasă.

Introvertiţii vorbesc rar, încet, mimica şi gesturile lor sînt puţin expresive, iar gîndurile şi le clarifică în urma cugetărilor solitare. Extravertiţii vorbesc mult şi tare, gesticulează frecvent pentru a convinge şi îşi clarifică gîndurile şi ideile pe măsură ce şi le expun. Însă nu se poate, că stilul introversiv sau cel extroversiv este superior faţă de celălalt. În realitate, se poate spune că stilul inferior este cel rigid, fie că este introversiv sau extroversiv. Personalitatea rigidă este aceea care, indiferent de situaţie,  adoptă un stil bine stabilit în prealabil, neputând deci să se adapteze specificului situaţiei.

Extravertiţii şi introvertiţii au uneori dificultăţi cînd convieţuiesc sub acelaşi acoperiş, căci fiecare tip are nevoie exact de lucrurile pe care celălalt nu i le poate oferi. Nevoia extravertiţilor de a vorbi despre preocupările lor îi oboseşte pe introvertiţi, iar dacă văd că nu primesc nici un răspuns îşi dublează eforturile şi vorbesc şi mai mult! Pe de altă parte ei nu înţeleg nevoia introvertiţilor de a avea un spaţiu care să le aparţină numai lor. Ca să-şi protejeze acet spaţiu, introvertiţii devin din ce în ce mai retraşi, determinîndu-i pe etravertiţi să-i invadeze şi mai mult.

În cuplu, predispoziţiile partenerilor sînt deseori diferite, mulţi fiind atraşi de persoane cu o fire opusă. Extravertiţii sunt fascinaţi de forţa calmă a introvertiţilor şi îşi dau seama că îi echilibrează. Introvertiţii sunt atraşi de firea deschisă şi prietenoasă a extravertiţilor. Traiul împreună poate fi însă dificil, căci fiecare dintre parteneri are o altă atitudine faţă de viaţă.

Observarea şi descrierea fenomenului. Interviul a fost aplicat unui lot de 40 de persoane (20 de cupluri conjugale) cu vârste cuprinse între 23 şi 44 de ani. Scopul acestui demers este de a evidenţia câteva aspecte particulare ale vieţii de cuplu în contextul social românesc.

Primul item al acestui interviu – cum vă petreceţi timpul liber – a evidenţiat deosebiri majore între femei şi bărbaţi. Astfel, 13 femei au declarat că timpul lor liber este dedicat treburilor casnice şi doar 7 femei şi nu mai puţin de 14 bărbaţi folosesc timpul liber în scop personal, singuri sau cu alţi prieteni. Activităţile preferate de femei sunt: cititul, gimnastica, plimbările etc., iar cele preferate de bărbaţi sunt: pescuitul, sportul, întâlnirile cu prietenii etc.

De asemenea, nici un bărbat nu a menţionat că îşi ocupă timpul liber cu treburile casnice, în schimb 3 dintre ei au afirmat că timpul lor liber este dedicat partenerei lor de viaţă, iar ceilalţi 3 au declarat că nu au timp liber, din cauza serviciului.

La cel de-al doilea item – vă  exprimaţi cu uşurinţă sentimentele – rezultatele au fost omogene, atât bărbaţii cât şi femeile au declarat în proporţie de 70% şi respectiv 60% că nu întâmpină dificultăţi în a-şi exprima emoţiile.

De asemenea, şi la itemul trei – în viaţa de cuplu, prioritate au problemele dumneavoastră sau ale partenerului(ei) – răspunsurile celor doi parteneri sunt omogene 8 bărbaţi şi 6 femei au afirmat că prioritate au în egală măsură atât problemele personale, cât şi cele ale partenerului, 6 femei şi 6 bărbaţi pun pe primul loc problemele personale, iar 8 femei şi 6 bărbaţi problemele partenerului(ei).

Itemul 4 – primiţi din partea partenerului libertatea de care aveţi nevoie – arată că, majoritatea celor intervievaţi, toate femeile şi 18 bărbaţi nu simt că relaţia cu partenerul(a) le îngrădeşte libertatea.

Situaţia se schinbă, oarecum, în cazul itemului 5 – primiţi din partea partenerului atenţia pe care o meritaţi – în defavoarea femeilor care în proporţie de 40% afirmă că nu primesc atenţia cuvenit din partea partenerului lor, în comparaţie cu bărbaţii care afirmă acelaşi lucru, doar 10%.

Următorul item urmăreşte deschiderea partenerilor unul faţă de celălalt, autenticitatea comunicării şi a colaborării pentru rezolvarea situaţiilor problematice. În acest caz, raportul este favorabil femeilor care în proporţie de 70% răspund afirmativ la această întrebare în comparaţie cu bărbaţii care doar în proporţie de 40% răspund afirmativ.

Itemii 7 – relaţia cu partenerul v-a influenţat viaţa profesională – şi 8 – relaţia cu partenerul v-a influenţat viaţa socială – reprezintă probabil cel mai bine modul în care viaţa personală şi cea de cuplu sunt influenţate de expectaţiile statut-rol formulate de societate.

Astfel, dacă numai un singur bărbat a declarat că partenera sa l-a influenţat negativ în carieră, nu mai puţin de 12 femei au fost influenţate negativ în carieră de către partenerul său, unele dintre ele renunţând definitiv sau pentru o anumită perioadă la serviciu.

Şi în ceea ce priveşte viaţa socială femeile sunt în dezavantaj, 17 dintre ele au fost influenţate negativ în relaţiile interpersonale de partenerul lor, renunţând la prieteni şi numai 5 bărbaţi au afirmat acelaşi lucru despre partenerele lor.

Cel de-al nouălea item – ce defecte ale partenerului nu puteţi tolera – oferă informaţii despre compatibilitatea personalităţii celor doi. Defectele reprezintă piatra de încercare pentru fiecare relaţie de cuplu. Adaptarea defectelor proprii la cele ale partenerului reprezintă o provocare pentru calităţile individului, calităţi care trebuie să facă posibilă convieţuirea în doi. Printre defectele netolerate de bărbaţi se numeră: nesinceritatea, necomunicarea, nevoia de control, incisivitatea, neîncrederea, egoismul, delăsarea, mania grandorii şi pisălogeală, iar printre cele enumerate de femei ca fiind netolerabile sunt: infidelitatea, necomunicarea, nesinceritatea, indiferenţa şi cicăleala. Este important de reţinut că din 40 de persoane intervievate doar 4, 3 femei şi 1 bărbat, au declarat că nici un defect al partenerului nu este de de netolerat.

Ultimul item – care este atitudinea partenerului faţă de dumneavoastră – reprezintă o concluzie a interviului, trasă chiar de cei intervievaţi. 17 femei şi 12 bărbaţi descriu atitudinea partenerului(ei) faţă de ei ca fiind tolerantă, înţelegătoare, sinceră, pozitivă, iubitoare, încurajatoare, iar la polul opus 2 femei declară că partenerii lor sunt critici cu ele, 1 femeie nu ştie să o definească şi  8 bărbaţi afirmă că partenerele lor sunt indiferente sau nesincere faţă de ei.

Informaţiile obţinute din acestă anchetă se pot contretiza în câteva concluzii privind relaţia de cuplu în România. Familia s-a îndepărtat destul de mult de valorile tradiţionale conform cărora rolul bărbatului era să asigure bunăstarea financiară, să îngrijească şi să ocrotească familia, iar cel al femeii era să stea acasă, să întreţină casa, să crească copii şi să-şi îngrijească soţul. Femeile îşi doresc din ce în ce mai mult împlinirea personală, o carieră profesională, un partener care să le respecte şi să le aprecieze şi contacte sociale diversificate, familia şi copiii încetând să mai fie unica raţiune de a trăi a femeii zilelor noastre. Însă, în multe familii, femeile sunt cele care se îngrijesc singure de treburile casnice în timpul liber cu toate că merg zilnic la serviciu, la fel ca şi partenerii lor, fiind astfel obligate să renunţe la carieră, la prieteni, la visele şi ambiţiile tinereţii. O mentalitate gresita este aceea că femeile trebuie să renunţe la propriile dorinţe în folosul bunului mers al familiei. Cu o astfel de responsabilitate femeile ajung să se simtă destul de des depăşite de situaţie şi consideră că vina pentru nemulţumirile celor din jurul lor le aparţine în întregime. Astfel ele se obişnuiesc cu criticile care li se aduc iar unele din ele ajung chiar să-şi reproşeze că nu sunt suficient de bune pentru a le fi tuturor pe plac.
Împreună la bine şi la rău, nu înseamnă că partenerii trebuie să renunţe la libertatea personală, la nevoile proprii pentru a  le satisface pe cele ale partenerului. În viaţa de cuplu este vital să se menţină echilibrul în toate acţiunile întreprinse de cei doi şi să-şi respecte intimitatea. Acest echilibrul ce se instalează o dată ce indivizii învaţă pe de o parte să facă concesii, să respecte drepturile şi libertatea partenerului, iar pe de altă parte să-şi apere drepturile şi să-şi protejeze libertatea garantează longevitatea şi armonia relaţiei.

Chestionar “Cine Sunt Eu”

Prezentare. Acest chestionar are drept scop investigarea personalittăţii partenerilor din cuplurile intervievate. În cazul acestui test, fiecare din cei intervievaţi vorbeşte despre sine, despre concepţiile sale privind viaţa, dar şi despre relaţiile sale cu partenerul şi cu alte persoane din grupurile sociale de apartenenţă. Răspunsurile  la cei 76 de itemi sunt deschise şi de aceea grila de evaluare este foarte complexă astfel încît să acopere toate variantele şi, prin urmare, unul şi acelaşi item poate fi interpretat din perspectiva mai multor dimensiuni. Toate cele cinci dimensiuni – stima de sine, relaţiile interpersonale, concepţia despre lume şi viaţă, reacţia faţă de nou şi neprevăzut, răspunsul fără raportare la subiect – se întrepătrund conturează imaginea de sine a individului. Calitatea răspunsurilor precum şi ponderea acestora într-un indicator sau altul oferă informaţii privind atidudinea celui intervievat faţă de sine, faţă de viaţă şi faţă de ceilalţi care  se însumează într-un răspuns global interpretat în relaţie cu răspunsul global al partenerului de cuplu şi în contextul vieţii de cuplu.

Fidelitatea chestionarului. Pentru verificarea fidelităţii chestionarului Cine Sunt Eu am aplicat:

metoda test-retest: coeficientul de corelaţie a fost calculat între rezultatele obţinute la prima aplicare a chestionarului şi cea de-a doua aplicare şi are valoarea 0,921;

metoda înjumătăţirii: s-a calculat coeficientul de corelaţie între itemii pari şi cei impari obţinându-se valoarea 0,859;

metoda consistenţei interne: coeficientul α-crombach a atins valoare 0,781.

Validitatea concurentă. Testul Cine sunt eu a fost aplicat în paralel cu testul Completare de fraze Rotter şi s-a calculat coeficientul de corelaţie între indicatorii primului test şi indicatorii similari din cel de-al doilea test obţinându-se valoarea 0,868.

Validitatea de conţinut. Validitatea chestionarului reiese din elaborarea lui. Pentru a obţine o validitate ridicată a testului am procedat la operaţionalizarea conceptului imaginea de sine prin delimitarea sa în cinci indicatori, pe care ulterior, i-am tradus în itemii chestionarului. Indicatorii investigaţi, stima de sine, relaţiile interpresonale, concepţia despre lume şi viaţă, reacţia faţă de nou şi neprevăzut şi răspunsul fără raportare la subiect, sunt prezentaţi pe larg în cel de-al doilea capitol al acestei lucrări.

Chestionar Calitatea Vieţii de Cuplu

Prezentare. Chestionarul Calitatea vieţii de Cuplu nu urmăreşte evidenţierea aspectelor negative din relaţia de cuplu, ci dimpotrivă caută să surprindă ceea ce este comun celor doi parteneri, ceea ce îi uneşte, capacităţile de adaptare ale persoanei la celălalt şi la viaţa în doi şi mecanismele psihice utilizate pentru progresul relaţiei şi pentru depăşirea obstacolelor.

Spre deosebire de primul test din această cercetare Cine Sunt Eu, acest chestionar are 68 de itemi şi fiecare item are două variante de răspuns posibile din care cei investigaţi trebuie să aleagă una singură care să se identifice cu situaţia reală sau să se apropie cel mai mult de aceasta. Itemii au fost aleşi în urma unei analize aprofundate a conceptului de cuplu tradus anterior cercetării în trei indicatori: echilibrul psihic, dimensiunile relaţiei de cuplu şi activităţile curente. Calitatea vieţii de cuplu este interpretată prin răspunsurile ambilor parteneri la întrebările chestionarului dând naştere la o imagine compactă şi unitară privind relaţia.

Fidelitatea chestionarului. Pentru verificarea fidelităţii chestionarului Calitatea vieţii de cuplu am aplicat:

metoda test-retest: s-a calculat coeficientul de corelaţie  între rezultatele obţinute la prima aplicare a chestionarului şi cea de-a doua aplicare şi are valoarea 0,899;

metoda înjumătăţirii: s-a calculat coeficientul de corelaţie între itemii pari şi cei impari obţinându-se valoarea 0,907;

metoda consistenţei interne: coeficientul α-crombach a atins valoare 0,911.

Validitatea concurentă. Testul Calitatea vieţii de cuplu a fost aplicat în paralel cu Chestionarul de funcţionalitate familială şi corelând cele două seturi de scoruri s-a obţinut valoarea 0,887.

Validitatea de conţinut. Ca şi în cazul primului test conceptul central al chestionarului, Calitatea Vieţii de Cuplu, a fost transformat în indicatori care să reflecte aspectele esenţiale relaţiei de cuplu conjugal. Indicatorii investigaţi, echilibrul psihic, dimensiunile relaţiei de cuplu şi activităţile curente, sunt prezentaţi în detaliu în primul capitol al lucrării.

METODOLOGIA CERCETĂRII. Metodologia unei cercetări psihologice reprezintă “concepţia teoretică riguroasă, bine circumscrisă şi intemeiată” ce poate “să orienteze şi să ghideze alegerea şi aplicarea metodelor” (Mielu Zlate, Introducere în Psihologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pg. 157)

În functie de principiile teoretice după care se ghidează, metodologiile pot fi obiective, subiective sau interpretative şi mixte sau obiectiv-subiectiv. Personal, consider că abordarea relaţiilor sociale se poate realiza doar cu ajutorul metodologiilor mixte, obiectiv-subiective care nu se limitează doar la aspectul masurabil, observabil, cuantificabil sau doar la cel exterior al conduitei, ci combină aceste  două direcţii (care, defapt , nu sunt atât de opuse în viaţa reală) care dau individului adevărata sa valoare, şi anume “obiect şi subiect al cercetării, iniţiatorul propriilor sale acţiuni, dar şi cel care suportă consecinţele acţiunilor întreprinse” (Mielu Zlate, Introducere în Psihologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pg. 156)

Metodele utilizate sunt: convorbirea (interviul oral) pentru descoperirea universului cercetat, observaţia şi ancheta pe baza de chestionar pentru ancheta propriu-zisă. Pentru standardizare instrumentelor am apelat la metode de testare a fidelităţii (prin test-retest, înjumătăţirea testului, stabilirea consistenţei interne) şi a validitaţii (concurente – testarea în paralel cu un alt instrument standardizat, de construct, de conţinut) .

Cercetarea are ca temă centrală calitatea vieţii de cuplu şi pentru a obţine o imagine apropriată de realitate am folosit pentru interpretarea rezultatelor metoda studiului de caz.

LIMITELE CERCETARII. Cea mai mare dificultate întîmpinată de orice cercetare psihologică este aceea a  modificării relaţiei dintre subiect şi obiect, dintre cercetator şi respondent. Oamenii nu sînt dispuşi să vorbească liber despre viaţa lor, cu atît mai puţin despre relaţia de cuplu. În cercetarea psihologică respondentul îşi modifică comportamentul, vrînd nevrînd, el ştie că este urmărit, că cercetatorul vrea să afle cum este el şi se apară, vrînd să facă impresie bună, să se aproprie cît mai mult de ideal, de modelul social standard.

Pe de altă parte, domeniul cuplului, relaţia conjugală este prin definiţie intimă, şi prin standardele impuse de societate subiect tabu. Prin urmare răspunsurile vor fi, cel mai probabil, modificate de nesiguranţa şi disconfortul provocat de cercetator şi de subiectele abordate de acesta.

Un alt aspect ce poate fi o piedică în realizarea cercetării îl constitue obiectivitatea metodelor folosite.

Pentru a diminua efectele negative generate de cercetarea psihologică in demersul său există cîteva modalităţi:

“formularea unor probleme şi concepte clare, precise şi riguroase (se ştie şi din experienţa cotidiană că o problemă bine formulată este pe jumătate rezolvată);

operaţionalizarea conceptelor, adică traducerea lor în comportamente observabile, măsurabile;

utilizarea unei varietăţi de metode şi nu doar a uneia singure (ce nu se obţine prin una se obţine prin alta);

coroborarea rezultatelor obţinute printr-o metodă cu alte rezultate obţinute prin alte metode şi a acestora cu cele existente în viaţă, în practică (rezultatul îl constitue nu numai validarea reciprocă a metodelor, ci şi validarea metodelor cu practica vieţii cotidiene);

îmbinarea diagnozei psihice cu prognoza psihică (demersul constatativ se va îmbina cu cel anticipativ sau va servi ca bază pentru acesta);

corelarea modalităţilor de cercetare cantitativă cu modalităţile de cercetare calitativă (cuantificarea datelor calitative; interpretarea calitativă a datelor cantitative prin studiu de caz);

varierea condiţiilor de aplicare a metodelor;

recurgerea la o serie de instrumente ajutătoare (grile de observaţie, reportofoane, cameră video);

adaptarea metodelor la specificul socio-cultural;

formarea şi exersarea capacităţii de observare a cercetătorului;

compararea evaluărilor unui observator cu ale unui alt observator” (Mielu Zlate, Introducere în Psihologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2000, pg. 149)

În această cercetare am încercat să adopt cât mai multe modalităţi de diminuare a efectelor negative generate de situaţia de testare printre care enumer: elaborarea unor metode adaptate la specificul contextului social românesc, standardizarea acestor metode prin aplicarea lor în paralel cu alte teste asemănătoare şi prin operaţionalizarea indicatorilor folosiţi în culegerea datelor, oferirea respondenţilor a posibilităţii de a răspunde la întrebări în ambientul propriei locuinţe, consultarea îndrumătorului, dar şi a altor cadre didactice în vederea obţinerii unor opinii obiective vizavi de structurarea lucrării şi de prelucrarea şi interpretarea datelor şi, nu în ultimul rând, prin elaborarea unui ghid de interviu cu scopul stabilirii dimensiunilor domeniului cercetat.

ANALIZA ŞI INTERPRETAREA DATELOR

ANALIZA CANTITATIVĂ 

Din analiza calitativă a cuplurilor investigate s-a putut observa că, într-adevăr, stima de sine şi concepţia despre lume şi viaţă influenţează semnificativ calitatea vieţii de cuplu. Pentru verificare, am decis să calculez coeficientul de corelaţie Bravais-Person între cei doi indicatori (stima de sine şi concepţia despre lume şi viaţă) ai testului Cine Sunt Eu pe de o parte şi calitatea vieţii de cuplu aşa cum reiese din testul cu acelaşi nume.

         Pentru început am realizat histograme aferente celor doi coeficienţi de corelaţi pentru a verifica dacă variabilele corelează concomitent sau nu.

Primele două variabile între care se va calcula coeficientul de corelaţie sunt stima de sine şi calitatea vieţii cuplului şi avem în acest caz următoarele rezultate: atît histograma cît si coeficientul de corelaţie Bravais-Person au arată că ipoteza se confirmă şi că stima de sine ridicată corelează puternic semnificativ cu un nivel înalt calitativ al vieţii de cuplu.

Şi în cazul celorlalte două variabile (concepţia despre lume şi viaţă şi calitatea vieţii) este posibil sa spunem ca ipoteya se confirma desi nu cu aceeasi tărie.

Obiectul investigaţiei de faţă a fost individul implicat într-o relaţie de cuplu, urmărindu-se pe de o parte trasăturile comportamentale, imaginea de sine, echilibrul psihic, încrederea în forţele proprii, concepţia despre lume şi viaţă, activităţile şi planurile personale, reacţia faţa de nou şi neprevăzut, iar pe de altă parte modul în care se desfăşoară relaţia  de cuplu, calitatea ei, viaţa sexuală a celor doi, colaborarea, compatibilitatea, comunicarea, activităţile şi planurile cuplului, implicarea în relaţie şi rolul jucat de fiecare în viaţa celuilalt cu scopul final de a descoperii valenţele unei vieţi de cuplu calitative şi confirmarea ipotezelor ne îndreptăţeşte să afirmăm că aceste valenţe sunt stima de sine, respectul faţă de partener şi atitudinea pozitivă faţă de viaţă.

ANALIZA CALITATIVĂ 

Voi prezenta cele 45 de cupluri, analizate în funcţie de răspunsurile lor la cele două chestionare Cine Sunt Eu şi Calitatea vieţii de cuplu.

Indicatorii testului Cine Sunt Eu:

                  1.       stima de sine

relaţiile interpersoanle

concepţia despre lume şi viaţă

reacţia faţă de nou şi neprevăzut

răspunsuri impersonale

Indicatorii testului Calitatea vieţii de cuplu:        

1.       echilibrul psihic

                   2.       respect

                   3.       afectivitate

                   4.       calitatea relaţiei

                   5.       viaţa sexuală

                   6.       implicarea

                   7.       colaborarea şi compatibilitatea

                   8. rezolvarea conflictelor

                   9. comunicarea

                   10. activităţi desfăşurate cu partenerul(a)

                   11. activităţi desfăşutare fără partener

1.     T.S., 34 de ani şi D.C.T., 25 de ani

Din rezulatele obţinute la testul Cine Sunt Eu reiese faptul că, în acest cuplu, partenerul este cel care are o mai mare încredere în sine şi în forţele proprii ceea ce se reflectă şi asupra modului în care acesta relaţionează cu cei din jurul său şi, implicit, cu partenera sa. Partenera manifestă o atitudine critică faţă de activităţile în care este implicată, iar relaţiile cu cei din jur (vecini, prieteni) nu le apreciază ca fiind valoroase preferând să-şi petreacă timpul mai degrabă singură sau cu partenerul său de cuplu. Relaţia cu partenerul este calitativă şi este apreciată ca atare, în cuplu ea primeşte aprecierea de care are nevoie şi de aceea neglijează într-o oarecare măsură relaţiile adiacente. În ceea ce priveşte concepţia despre lume şi viaţă, atitudinile celor doi se aseamănă destul de mult (îşi doresc copii, consideră că cel mai fericit moment din viaţa lor a fost marcat de căsătoria lor, preţuiesc munca şi religia).

Testul Calitatea Vieţii Cuplului a relevat o relaţie foarte bună între cei doi parteneri concretizată prin respect, echilibru. Deşi există diferenţe (la indicatorii privind activităţile, colaborarea şi implicarea celor doi în relaţia de cuplu), acestea nu sunt semninicative pentru interpretare deoarece ponderea lor este relativ mică în contextul general. 

Relaţia celor doi, conform răspunsurilor marcate la cel de-al doilea test este una armonioasă, bazată pe respect, partenerii manifestă echilibru, îşi exprimă  sentimentele, sunt compatibili şi comunică cu uşurinţă.

2.     P.F., 31 de ani şi P.M., 29 de ani

În acest cuplu, partenerul are imagine de sine echilibrată, manifestând încredere în sine. Deşi nu obţine un punctaj ridicat la acest indicator, el arată o continuitate în ceea ce priveşte atitudinea faţă de propria persoană, în schimb, partenera arată o atitudine ambivalentă faţă de încrederea în sine. Pe de o parte este încrezătoare în forţele proprii, îşi apreciază pozitiv valenţele, iar pe de altă parte manifestă o atitudine critică şi chiar negativistă la adresa propriei persoane. Critica are o importanţă deosebită în dezvoltarea personală însă cînd depăşeşte anumite limite devine distructivă şi există riscul ca persoana să-şi piardă echilibrul, să se îndepărteze de realitatea Eului. Aceste scoruri se reflectă ca atare şi asupra celorlalţi indicatori. Prin urmare, partenerul se implică mai mult în relaţiile interpersonale, investeşte timp şi energie atât în relaţia cu partenera, cât şi în relaţiile cu cei din jurul său. De asemenea, se constată o diferenţă şi în ceea ce priveşte atitudinea faţă de lume, viaţă şi elementul de noutate a partenerului faţă de cea a partenerei care este mai reţinută şi mai critică.

În ceea ce priveşte calitatea relaţiei, acest cuplu se caracterizează, în ansamblu, prin maturitate şi unitate. Cei doi comunică cu uşurinţă, se respectă reciproc şi pun accentul pe dezvoltarea relaţiei. Domeniile către care cei doi ar trebui să-şi îndrepte atenţia pentru a le îmbunătăţii sunt exprimarea emoţiilor, rezolvarea conflictelor şi colaborarea în activităţile de rutină. De asemenea, echilibrul relaţiei este destul de fragil ceea ce este probabil rezultatul unei perioade mai dificile pe care cei doi o traversează.

3.     P.A., 34 de ani şi L.M., 24 de ani

Partenera are stimă de sine scăzută, este tristă, dezamăgită de trecut şi pesimistă în privinţa viitorului, dar există totuşi speranţă în sufletul ei manifestată prin dorinţele sale ceea ce poate să însemne că această resemnarea este trecătoare şi că îşi va întări, în curând încrederea în sine. În relaţiile cu ceilalţi dovedeşte adaptare socială şi reuşeşte să se bucure de aceste relaţii. Partenerul este mult mai încrezător în el şi în viaţă, în general, are relaţii interpersonale calitative şi deşi nu este foarte receptiv la nou are capacitatea de a se adapta la provocările vieţii.       

În relaţia de cuplu, cei doi se respectă, comunică, îşi exprimă deschis sentimentele, au o viaţă sexuală calitativă şi se implică cu tot sufletul, dar au dificultăţi în a depăşi situaţiile conflictuale şi atunci când ar trebui să colaboreze în acivităţile zilnice ceea ce afectează într-o oarecare măsură echilibrul relaţiei.

4.     P.M., 37 de ani şi V.D., 27 de ani 

Testul Cine Sunt Eu aplicat acestui cuplu a dezvăluit două personalităţi cu concepţii privind sinele, lumea şi viaţa sănătoase şi benefice atât pentru ei cât şi pentru ceilalţi, întreţin relaţii pozitive cu prietenii, familia, vecinii, dar partenerul ar trebui să fie ceva mai receptiv faţă de nou şi neprevăzut.

În consecinţă şi viaţa de cuplu este înalt calitativă, echilibrată, bazată pe respect, comunicare şi exprimare sentimentelor în mod deschis, partenerii fiind evident implicaţi activ în această relaţie şi dispuşi să adopte strategii constructive de rezolvare a conflictelor chiar dacă colaborează ceva mai anevoios în viaţa de zi cu zi.

5.     N.Ş., 36 de ani şi C.Ş., 37 de ani

Atât el cât şi ea au încredere în forţele proprii şi au resurse psihologice pentru face faţă provocărilor vieţii, dar partenera are o mai mare capacitate de a interrelaţiona cu persoanele din jurul său, este mai deschisă faţă de ceilalţi şi mai puţin centrată pe sine şi pe nevoile sale decât partenerul său de cuplu. El este mai egocentrist şi scopurile personale au întâietate în faţa celorlalţi, vorbeşte foarte mult despre sine şi în detaliu despre calităţile, problemele şi nevoile sale, criticându-i adese ori pe cei din jurul său.

Cei doi formează un cuplu matur, fiind stăpâni şi încrezători în forţele proprii, ceea ce se vede şi în relaţia lor care demonstrează în cele mai multe din aspectele investigate maturitate, echilibru, respect, implicare, compatibilitate, colaborare şi interes pentru comunicare. Ceva mai defectuoasă este modalitatea de exprimare a sentimentelor care are drept consecinţă strategii neadecvate şi neproductive de rezolvare a conflictelor.

Abilităţile de comunicare de care dispun amândoi probabil îi vor ajuta să dezvolte pe viitor strategii mai bune de convieţuire şi adaptare la condiţiile sociale, în general, şi la cele de cuplu, în special, astfel încât să se bucure de relaţia lor care, după cum am arătat este calitativă şi are toate şansele.

6.     S.M., 34 de ani şi S.C., 35 de ani

Scorurul mic obţinut de partener şi extrem de mic obţinut de parteneră la indicatorul încrederea în sine sunt probabil efectele unei atitudini neglijente faţă de sine, faţă de nevoile lor, prioritate având familia şi copiii. Satisfacţiile profesionale, mulţumirile personale sunt uitate repede şi nu reprezintă un real interes pentru nici unul dintre ei. Este posibil ca această stare de negare a nevoilor şi de evitarea a satisfacţiilor să fie un mecanism de apărare în faţa suferinţei provocate de evenimentul tragic din viaţa lor (decesul unuia din copii).

Relaţia de cuplu este evident tensionată, este o relaţie în virtutea inerţiei, este o relaţie care continuă mai degrabă de dragul copiilor, al tradiţiei şi normei sociale, decât de dragul lor şi pentru bucuria de a fi în doi: comunică minimum de informaţii, colaborează în activităţile zilnice în limita strictului necesar, evită abordarea directă a situaţiilor problematice. În ceea ce priveşte calitatea vieţii de cuplu cei doi văd situaţia cu totul diferit, ea nu este deloc mulţumită de felul în care relaţionează, dar cu toate acestea continuă să se implice în dezvoltarea relaţiei şi să-şi respecte partenerul, iar el este pe deplin mulţumit de această relaţie deşi nu este la fel de implicat şi nici nu-i acordă partenerei respectul cuvenit.

7.           A.F., 41 de ani şi J.F., 41 de ani

Partenerii acestui cuplu au capacitate de introspecţie coroborată cu un simţ al realităţii ceea ce îi ajută să aibă stimă de sine ridicată, abilităţi de relaţionare şi concepţie pozitivă despre lume şi viaţă. Există o singură diferenţă semnificativă între scorurile obţinute de cei doi şi anume partenera are o deschidere mult mai ridicată faţă de nou în comparaţie cu partenerul ei. Şi în ceea ce priveşte relaţia de cuplu partenerii au concepţii asemănătoare obţinând scoruri  ridicate şi relativ egale la aproape toţi indicatorii. Trei indicatori atrag atenţia asupra lor prin răspunsurile oferite, şi anume comunicarea, calitatea relaţiei şi rezolvarea conflictelor, ceea ce poate însemna fie că o situaţie problematică a intervenit în viaţa lor perturbând momentan climatul familial, fie că aceasta este situaţia generală, caz în care cei doi au probleme de comunicare care le afectează calitatea vieţii de cuplu. Pe baza observaţiei şi a faptului că partenerul este ceva mai refractar faţă de nou, înclin spre a doua variantă. Totuşi ceilalţi indicatori arată că este posibil ca ei să fi găsit o cale de compromis în ceea ce priveşte aceste diferenţe astfel încât relaţia lor să aibă cât mai puţin de suferit.

8.              R.A., 26 de ani şi D.E., 23 de ani

Este un cuplu unitar, partenerii îşi apreciază reciproc calităţile, valorificându-le la un nivel maxim, îşi tolerează defectele, au o viaţă sexuală calitativă, comunică, îşi împărtăşesc experienţele şi sentimentele, se bucură de momentele petrecute împreună, de relaţia lor, dar şi de relaţiile cu ceilalţi. Fiind tineri faptul că au obţinut un scor mai scăzut la indicatorul concepţia despre lume şi viaţă nu reprezintă un pericol pentru ei şi pentru relaţia de cuplu chiar dacă acest lucru momentan îşi pune amprenta asupra indicatorului rezolvarea situaţiilor (potenţial) conflictuale însă nu afectează şi alţi indicatori, iar pe baza comunicării vor putea probabil în viitor, concomitent cu cimentarea concepţiei despre lume şi viaţă, să se armonizeze şi în acest aspect al vieţii de cuplu.

9.              Ş.L., 35 de ani şi Ş.M.C., 34 de ani

Acest cuplu este antaginic partenera are stimă de sine scăzută, dar colaborează bine cu cei din jurul său, iar partenerul are stimî de sine ridicată, dar nu colaborează cu cei din jurul său şi nici el , nici ea nu au o concepţie despre lume şi viaţă pozitivă ceea ce având în vedere vârsta lor (ea 34 de ani, el 35 de ani) reprezintă un real pericol pentru ei, pentru relaţia lor şi pentru cei din jurul lor.

Relaţia de cuplu nu îi mulţumeşte pe nici unul din parteneri. Ei nu se simt satisfăcuţi, împliniţi nici pe plan personal şi nici pe plan conjugal şi acest lucru se reflectă foarte bine în răspunsurile date de ei la cel de-al doilea test, unde au obţinut numai scoruri scăzute (echilibru, implicare, compatibilitate, colaborare, comunicare, activităţi desfăşurate cu partenerul sau cu alte persoane) sau foarte scăzute (respect, afectivitate, calitatea relaţiei, viaţa sexuală, rezolvarea conflictelor). Aceste rezultate arată faptul că cei doi nu sunt adaptaţi pe plan familial sau social.

10.                        G.M., 49 de ani şi G.M., 45 de ani 

În acest cuplu, partenera îşi îndreaptă atenţia mai mult spre sine având stimă de sine ridicată, iar partenerul are tendinţa să se neglijeze având stimă de sine scăzută. În ceea ce priveşte relaţiile cu cei din jur situaţia se schimbă radical, partenerul fiind cel care valorizeză relaţiile interpersonale, iar partenera cea care le neglijează. Situaţia se egalizează, deşi nu în sens pozitiv, la indicatorii concepţia despre lume şi viaţă şi reacţia faţă de nou şi neprevăzut unde amândoi au obţinut scoruri extrem de scăzute. În baza răspunsurilor oferite de ei, se poate spune că strategiile de viaţă sunt dezorganizate şi haotice aspect explicat într-o oarecare măsură de programul de lucru foarte încărcat pe care cei doi îl au.  

Cum era de aşteptat, atitudinea lor faţă de ei înşişi are rezonanţă şi în viaţa de cuplu astfel încât scorurile obţinute la indicatorii urmăriţi în al doilea test sunt, în general, foarte scăzute. Relaţia lor este relativ calitativă doar în ceea ce priveşte viaţa sexuală la acest indicator cei doi obţinând cel mai ridicat scor. În rest, imaginea de sine dezechilibrată îşi pune amprenta asupra calităţii relaţiei, modului în care îşi exprimă sentimentele, respectului faţă de partener(ă), colaborarea, compatibilitatea, comunicarea, rezolvarea conflictelor, implicarea în relaţie, în activităţile cu sau fără partener(ă) adică, în mai puţine cuvinte, asupra tuturor aspectelor investigate prin chestionar.

Nu se poate spune că cei doi au un viitor strălucit împreună sau în viaţa personală, atât timp cât nu vor încerca să îşi facă timp pentru ei şi nu vor mobiliza mai multe resurse pentru dezvoltarea personală şi pentru îmbunătăţirea relaţiei de cuplu.

11.    C.C., 25 de ani şi O.C.E., 27 de ani

Partenera are o stimă de sine destul de ridicată, este deschisă faţă de nou însă nu valorizează relaţiile cu ceilalţi şi nu are o concepţie despre lume şi viaţă elaborată. Partenerul a obţinut scoruri scăzute atât la indicatorul stima de sine, cât şi la indicatorii relaţiile cu ceilalţi şi concepţia despre lume şi viaţă. Şi în acest caz se confirmă ipoteza cercetării, imaginea de sine dezorganizată influenţează negativ calitatea vieţii de cuplu.

În viaţa de cuplu cei doi au demonstrat că se implică cu tot sufletul, dar probabil încă nu au găsit un numitor comun, o cale care să-i satisfacă pe amândoi aceasta în parte pentru că nu sunt împreună de foarte mult timp, dar şi pentru că ei înşişi nu au un echilibru în viaţa personală. Scor maxim au obţinut doar la indicatorul viaţa sexuală, însă celelalte scoruri sunt mici (echilibru şi exprimarea sentimentelor) sau foarte mici (comunicarea, colaborarea, compatibilitatea, rezolvarea conflictelor, calitatea relaţiei).

12.        G.B., 35 de ani şi D.Z., 32 de ani

Al 12-lea cuplu se caracterizează prin faptul că partenerul obţine scoruri scăzute la toţi indicatorii testului Cine Sunt Eu, manifestând stimă de sine scăzută, neîncredere în el şi în ceilalţi şi imaturitate în contactul cu viaţa şi lumea. Partenera este o persoană echilibrată, cu încredere în sine şi în ceilalţi şi o concepţie despre lume şi viaţă deşi nu foarte sofisticată totuşi pozitivă.

În ceea ce priveşte relaţia de cuplu, situaţia se repetă partenera este din nou cea care acordă mai multă atenţie modului în care aceasta se desfăşoară. Partenerul este mai interesat de viaţa sexuală şi de comunicare decât de restul indicatorilor investigaţi, în schimb partenera îşi exprimă mai deschis sentimentele, este mai implicată, participă activ la acivităţile desfăşurate cu partenerul sau cu alte persoane, adoptă strategii de rezolvarea conflictelor mai eficiente, este mai echilibrată, îşi respectă partenerul şi este optimistă în ceea ce priveşte relaţia lor.

13.    A.M., 29 de ani şi A.A.M., 25 de ani

Acest cuplu reprezintă un exemplu negativ în ceea ce priveşte viaţa de cuplu şi dezvoltarea personală. Relaţia lor tinde spre dezechilibru, dar nici ei doi nu sunt persoane echilibrate, în raport cu propriile idealuri si concepţii de viaţă. Partenera deşi mental este capabilă să-şi stabilească un plan, o strategie de viaţă personală şi de cuplu, nu are capacitatea de a transpune în realitate această strategie fiind  evident perturbată, fie de lipsa încrederii în sine, fie de partener, fie de alţi factori (cum ar fi lipsa unei locuinţe proprii, cei doi locuind în aceeaşi casă cu părinţii soţiei). În schmb, partenerul arată o lipsă de interes faţă de soţia sa, dar şi faţă de viaţă şi lume, nefiind cu adevărat interesat nici de prieteni, nici de viitorul său. Răspunsurile sale oscilează cu o uimitoare uşurinţă de la pasiune la indiferenţă.

Aceste informaţii sunt similare cu cele obţinute cu ajutorul celui de-al doilea test. Elementul central al acestui cuplu îl reprezintă viaţa sexuală, amândoi obţinând scorul maxim la acest indicator şi scoruri scăzute la aproape toţi ceilalţi indicatori. Ei tind să se înstrăineze unul de celălalt, având din ce în ce mai puţine activităţi şi interese în comun. Predomină starea conflictuală, lipsa respectului, inhibarea emoţiilor, neimplicarea şi nevoia acută de independenţă. La această vârstă, când cariere profesională are cel mai mare avânt, când apar copiii, respectul de sine şi echilibrul personal este  foarte important şi de asemenea respectul aproapelui joacă un rol esenţial.

Este important pentru ei să restabilească canalul de comunicare, fără de care armonia relaţiei este greu, dacă nu imposibil, de atins.

14.        N.D., 36 de ani şi N.A.M., 30 de ani

Testul Cine Sunt Eu nu a arătat distorsiuni ale imaginii de sine a celor doi şi chiar dacă scorul obţinut de partener la încrederea în sine este scăzut aceasta se datorează mai degrabă situaţiei de testare, deoarece, în discuţiile libere avute cu el a arătat maturitate, siguranţă şi aprecierea obiectivă a valenţelor proprii.

În ceea ce priveşte relaţia de cuplu, partenerii sunt nemulţumiţi de felul în care aceasta se desfăşoară, fiecare are tendinţa să ceară de la celălalt mai multă implicare şi manifestarea afecţiunii mai deschis. Se simt cumva dezamăgiţi, sperau mai mult şi poate că au plecat din start cu o imagine idealizată a ceea ce înseamnă viaţa în doi.

Ceea ce îi uneşte este evident dragostea lor şi probabil la un moment dat vor fi dispuşi să vorbească despre aceste nemulţumiri şi să le înlăture.

15.    I.E., 24 de ani şi V.I.C., 20 de ani

Tinereţe. Acesta este cuvântul care îi reprezintă pe cei doi. Sunt tineri, sunt veseli, se bucură de relaţia lor, de prieteni, de viaţă, apreciază frumosul, natura şi respectă valorile. Sunt puţin instabili şi au o gândire şi o concepţie de viaţă centrată pe propria persoană, dar sunt la început de drum, atât în viaţa personală, cât şi în cea de cuplu şi personalităţile lor sunt încă în formare, iar modelele şi strategiile de acţiune mai au timp să se consolideze. Momentan partenera tinde să fie oarecum dependentă de partener, ceea ce-i afectează modul în care îşi fixează scopurile, ţelurile în viaţă. Este important pentru ea să-şi caute un drum propriu în viaţă pentru a se dezvolta şi pentru a se maturiza. Este un cuplu omogen, optimist şi încrezător în viitorul lor.

16.    V.M., 42 de ani şi V.I.M., 41 de ani

Acest cuplu trece printr-o perioadă dificilă, un eveniment dramatic a intervenit în viaţa lor – unul din cei doi copii ai lor este grav bolnav – ceea ce le-a afectat foarte mult existenţa şi relaţia. Este foarte dificil pentru ei să-şi regăsească echilibrul: el s-a refugiat în munca sa, iar ea resimte în toate aspectele vieţii sale boala copilului. Faptul că se simt neputincioşi în faţa acestei suferinţe a copilului le afectează încrederea în forţele proprii, capacitatea de a se bucura unul de celălalt, de viaţă, în general. Este greu să accepţi că nu poţi face nimic să-ţi ajuţi copilul şi chiar dacă te-ar ajuta mai mult să-ţi deschizi sufletul faţă de partener, în acele momente ţi se pare imposibil s-o faci.

Acest lucru se reflectă asupra echilibrului relaţiei, vieţii sexuale, comunicării, colaborării şi asupra interesului pentru activităţile distractive comune.

17.    C.M., 34 de ani şi D.M., 32 de ani

Firile opuse se atrag este axioma acestui cuplu. Ea este încrezătoare, exuberantă, extrovertită, plină de energie, optimistă, iar el este idealist, pesimist, critic la tot ce este în jurul său, rece, distant, introvertit şi împreună sunt un cuplu în care partenerii se respectă unul pe celălalt, îşi exprimă sentimentele, sunt implicaţi în relaţie, colaborează, au o viaţă sexuală satisfăcătoare însă nu comunică. Amândoi sunt foarte ocupaţi şi nu au timp să-şi împărtăşească experienţele, consideră că problemele personale nu sunt importante pentru partener şi de asemenea nici unul dintre ei nu ar pierde ştirile pe care le preferă unei discuţii cu partenerul.

Comunicarea, micile discuţii, mărunţişurile au un rol important în dezvoltarea unei relaţii armonioase între parteneri de aceea lipsa ei poate avea efecte secundare neplăcute.

18.    S.C., 30 de ani şi S.C., 29 de ani

Rezultatele testului Cine Sunt Eu arată că partenerul are o concepţie de sine destul de echilibrată, dar pune excesiv de mult accentul pe împlinirea profesională şi pe latura materială a existenţei sale neglijând aspectele sufleteşti, iar partenera aproape că se neglijează pe sine şi manifestă o nevoie disperată de contacte sociale noi şi multiple, de experienţe inedite care să-i aducă împlinirea personală. Este un cuplu în virtutea inerţiei, amândoi ar face alte alegeri în viaţă, dacă ar putea să o ia de la început, amândoi au avut aventuri sexuale cu alte persoane şi nici unul din ei nu se simte împlicat în această relaţie sau împlinit alături de partener. O analiză obiectivă a situaţiei în care se complac îi va ajuta să depăşească impasul în care se află, măcar în plan personal dacă nu şi conjugal. O relaţie de cuplu nu se rezumă doar la a nu fi singur, trebuie obligatoriu să însemne noi.

19.    G.A., 37 de ani şi B.A., 34 de ani

Atât ea, cât şi el trăiesc într-un cerc restrâns în care numai propria persoană are loc, nefiind interesaţi de ceilalţi sau de alte aspecte ale vieţii. Sunt centraţi pe propria persoană atât de mult încât le este imposibil să se bucure de relaţia conjugală sau de alte relaţii interpersonale. Niciunuia dintre ei nu le pasă ce cred vecinii, colegii sau prietenii, nu îi interesează nici ce crede partenerul, respectiv partenera despre ei. Pentru el este important autovehicolul personal, de exemplu, momentele fericite şi nefericite din viaţa lui sunt achiziţionarea, respectiv deteriorarea autovehicolului, iar pentru ea este important aspectul exterior, de exemplu este fericită când are părul aranjat şi nefericită când i se rupe o unghie. În acest cuplu, cei doi s-au unit din motive necunoscute pe care fie nu şi le mai aduc aminte, fie nu le-au cunoscut niciodată, deoarece interesul pentru această relaţie se manifestă doar pe latura sexualităţii. Discutând cu cei doi am aflat că ei consideră că sunt împliniţi pe plan familial, că vor rămâne împreună până la adânci bătrâneţi şi chiar că sunt unul din cele mai fericite cupluri. Paradoxul este că s-ar putea chiar să fie aşa.

20.    P.C., 29 de ani şi P.G., 33 de ani

Răspunsurile celor doi la chestionarul Cine Sunt Eu au demostrat că sunt personalităţi mature care şi-au format o concepţie despre sine, lume şi viaţă pornind de la contactul cu realitatea şi astfel au ajuns sa aibă relaţii interpersonale calitative bazate pe încrederea în oameni şi pe încredere în sine.  Imaginea de sine fiind una pozitivă şi interacţiunea în relaţia de cuplu este la fel, ceea ce se vede în capacitatea lor de a se implica total în relaţia de cuplu. Cei doi colaborează foarte bine, sunt deschişi unul faţă de celălalt, se sprijină reciproc în acţiunile individuale, îşi respectă unul altuia intimitatea, spaţiul fizic şi deciziile. Este un cuplu matur format din personalităţi mature.

21.    G.R., 43 de ani şi C.A., 40 de ani

Atât el cât şi ea au încredere în forţele proprii şi au resurse psihologice pentru face faţă provocărilor vieţii, dar partenera are o mai mare capacitate de a interrelaţiona cu persoanele din jurul său, este mai deschisă faţă de ceilalţi şi mai puţin centrată pe sine şi pe nevoile sale decât partenerul său de cuplu. El este mai egocentrist şi scopurile personale au întâietate în faţa celorlalţi, vorbeşte foarte mult despre sine şi în detaliu despre calităţile,  problemele şi nevoile sale, criticându-i adese ori pe cei din jurul său.

În relaţia cu partenera, el nu se simte împlinit şi de aceea se implică mai puţin decât  ea, preferă activităţile solitare, este circumspect şi gelos faţă de ea ceea ce generează conflicte, iar comunicarea deficitară îngreunează rezolvarea lor.

22.    P.G.G., 33 de ani şi P.L., 31 de ani

Partenerul are un stil de abordare a vieţii conformist sau cel puţin are capacitatea de a răspunde dezirabil în situaţii sociale bine cunoscute aceasta deoarece atunci când trebuie să vorbească despre concepţia sa despre lume şi viaţă nu este capabil să confirme şi să întărească imaginea creată cu ajutorul răspunsurilor obţinute la primii doi indicatori. De asemenea răspunsurile sunt în general vagi, fără consistenţă, fără referire la situaţii de viaţă concrete şi dau impresia unui scenariu. Partenera este mai echilibrată în comparaţie cu partenerul său de viaţă, are o atitudine faţă de sine şi faţă de lume pozitivă, atitudine care se confirmă şi se regăseşte în concepţia sa despre lume şi viaţă.

În ceea ce priveşte relaţia de cuplu răspunsurile arată că este o relaţie echilibrată fără conflicte evidente şi fără dificultăţi în rezolvarea situaţiilor potenţial problematice, dar făcând o paralelă între rezultatele obţinute de partener la testul Cine Sunt Eu şi la testul Calitatea Vieţii de Cuplu observăm că pentru o persoană care preţuieşte şi valorifică relaţiile interpersonale a obţinut scoruri destul de mici la indicatori, precum comunicarea şi colaborarea cu partenera, implicarea în relaţie şi în activităţile cu partenera şi nu numai. Pe de altă parte, partenera nu se declară mulţumită de calitatea acestei relaţii şi de activităţile desfăşurate împreună cu partenerul său, nu consideră că există un raport echilibrat de colaborare şi nici nu şi-ar alege acelaşi partener de viaţă dacă ar fi s-o ia de la început.

Îmi este dificil să spun dacă acest cuplu are sau nu o relaţie calitativă pentru simplul motiv că nu ştiu dacă ceea ce ei au prezentat este scenariu sau realitate.

23.    C.S., 41 de ani şi F.N., 30 de ani        

Personalităţile celor doi sunt structurate omogen şi echilibrat, dar între ei sunt diferenţe substanţiale. Partenera are încredere în forţele sale, are contacte interpersonale multiple şi plăcute, este deschisă faţă de nou, are o concepţie despre sine, lume şi viaţă un pic idealistă ceea ce conturează o imagine de sine, în ansamblu, pozitivă. Partenerul deşi echilibrat dovedeşte mai puţină încredere în el şi probabil un interes mai scăzut pentru introspecţie.

Aceste date corespund celor furnizate de cel de-al doilea test, unde ea este mai echilibrată, mai optimistă, dar ceva mai independentă, iar el este mai dezechilibrat, dar mai implicat în relaţia cu partenera, în care şi-a pus toate speranţele.

24.        N.M.I., 31 de ani şi C.C., 21 de ani

Partenerii acestui cuplu au personalităţi mature, au stimă de sine ridicată şi relaţii interpersonale calitative. Diferenţa de vârstă dintre cei doi, 10 ani, îşi spune cuvântul în ceea ce priveşte concepţia despre lume şi viaţă şi deschiderea faţă de nou, indicatori la care partenerul a obţinut un scoruri mai ridicate.

Scorurile obţinute la testul Cine Sunt Eu corelează semnificativ cu cele obţinute la testul Calitatea Vieţii de Cuplu. Şi la cel de-al doilea test cei doi au obţinut scoruri ridicate arătând că preţuiesc foarte mult această relaţie, în care se implică şi de care se bucură. Din nou partenerul obţine scoruri mai ridicate decât partenera sa la cei mai mulţi indicatori (echilibru, respect, calitatea relaţiei, implicare, colaborare, compatibilitate, comunicare), ea reuşind însă să adopte strategii mai bune de rezolvare a  situaţiilor (potenţial) conflictuale. În ansamblu este un cuplu matur şi pregătit să facă faţă cerinţelor vieţii de cuplu.

25.        A.M., 47 de ani şi I.M., 26 de ani

Cei doi au personalităţi mature, echilibrate şi foarte bine conturate. În cazul partenerei există o discrepanţă între stima de sine şi concepţia despre lume şi viaţă, scorul obţinut la primul indicator fiind cu mult mai mare atât faţă de media populaţiei testate cât şi faţă de cel de-al doilea indicator. Partenera este o persoană optimistă, crede în forţele ei, în partener şi în oameni, în general. Parterneul are stimă de sine ridicată (mai scăzută totuşi decât a partenerei), dar are şi o concepţie mai bună despre lume şi viaţă adoptând în general o atitudine pozitivă faţă de tot ce îl înconjoară.

În viaţa de cuplu, partenerii se implică foarte mult, valorizând fiecare aspect al relaţiei conjugale. Cei doi formează un cuplu matur, echilibrat, se respectă reciproc, îşi exprimă sentimentele, au o relaţie sexuală calitativă, se implică, colaborează, sunt compatibili, comunică, adoptă strategii eficiente de rezolvarea situaţiilor (potenţial) conflictuale şi valorifică activităţile desfăşurate cu alte persoane.

26.        S.S.D., 31 de ani şi S.L., 30 de ani    

Testul Cine Sunt Eu a evidenţiat rezultate foarte bune pentru partenerii acestui cuplu atât la indicatorul stimă de sine, cât şi la indicatorul relaţii interpersonale. Mai puţin bune au fost rezultatele la indicatorii concepţia despre lume şi viaţă (în cazul partenerei) şi reaţia faţă de nou şi neprevăzut (în cazul partenerului). De asemenea, partenerul a dat un număr foarte mare de răspunsuri impersonale, fără să facă referire la experienţa personală şi cu tendinţa de a evita să vorbească deschis despre sentimentele sale vizavi de situaţiile descrise.

Cel de-al doilea test a confirmat rezultatele primului test, şi anume că partenerul este cel care îşi exprimă mai puţin sentimentele, care colaborează mai puţin şi care se implică puţin în activităţile desfăşurate cu partenera. La acest ultim indicator şi partenera a obţinut scorul minim, dar deoarece nu există alte semne care să confirme lipsa ei de implicare în activităţile desfăşurate cu partenerul ei se poate spune că acest scor reprezintă reacţia de răspuns la atitudinea partenerului faţă de ea. Însă cum la indicatorul comunicare amândoi au obţinut scoruri foarte bune există toate şansele ca în timp tendinţa de detaşare a partenerului să se atenueze şi situaţia să se armonizeze.

27.    T.V., 44 de ani şi T.G., 39 de ani

Partenerul are stimă de sine ridicată, concepţie despre lume şi viaţă pozitivă şi deschidere faţă de nou şi neprevăzute. Partenera nu se ridică la nivelul partenerului ei şi obţine scoruri sub medie la toţi indicatorii. Scorurile la indicatorul relaţii interpersonale sunt scăzute în cazul ambilor partenerii, ceea ce corelează cu interes scăzut pentru interacţiunile cu alte persoane inclusiv cu partenerul.

Cu toate acestea, relaţia de cuplu, aşa cum o arată răspunsurile lor, este una calitativă, echilibrată, bazată pe respect, comunicare, implicare, colaborare, compatibilitate, libertate de exprimare a opiniilor, sentimentelor şi unicităţii. Singurul indicator unde cei doi au obţinut scoruri scăzute este cel care oferă informaţii privind activităţile desfăşurate cu partenerul, ceea ce poate provoca în timp înstrăinarea partenerilor, deşi probabil momentan dau vina pe programul încărcat impus de carierele lor profesionale.

28.    C.V., 37 de ani şi V.A., 30 de ani

Amândoi partenerii au stimă de sine ridicată, dar nu valorizează la fel de mult relaţiile cu ceilalţi (prieteni, familie, vecini, colegi), iar în ceea ce priveşte concepţia despre lume şi viaţă au arătat interes scăzut pentru valorile sociale. Cei doi sunt mai degrabă centraţi pe obiectivele şi scopurile personale decât pe obiectivele comune, sociale. Totuşi deschiderea faţă de nou peste medie îi ajută să se adapteze la cerinţele sociale diminuând discrepanţa dintre sine şi lume.

Această relaţie reprezintă pentru cei doi nevoia de a nu fi singuri, aceasta deoarece deşi au obţinut scoruri ridicate chiar maxime la unii indicatori (respect, implicare, rezolvarea conflictelor, compatibilitate, colaborare) nu consideră că viaţa de cuplu este calitativă, nu apreciază petrecerea timpului alături de partener(ă), nu comunică şi nici nu îşi exprimă deschis sentimentele. Aceste manifestări sunt mai evidente în cazul partenerului care a obţinut un scor scăzut şi la primul indicator (echilibrul psihic).

29.    C.S., 43 de ani şi M.C., 36 de ani

Partenerul obţine un scor ridicat la indicatorul stimă de sine însă dă foarte multe răspunsuri fără să se raporteze la propria experienţă, evită să vorbească despre sentimentele şi trăirile sale vizavi de situaţiile expuse în testul Cine Sunt Eu, este distant în relaţiile cu ceilalţi, nu este receptiv şi nu reacţionează pozitiv la nou şi, în general, are o atitudine pasivă faţă de lume şi viaţă. Partenera obţine scoruri pozitive la aproape toţi indicatorii primului test, mai puţin la cel privind reaţia faţă de nou şi neprevăzut arătând o atitudine generală pozitivă, dar reţinută atunci când se confruntă cu situaţii inedite. De asemenea are stimă de sine ridicată, apreciază şi valorizează relaţiile interpersonale.

În relaţia de cuplu, ea se regăşeşte cu mai multă uşurinţă decât partenerul său, este mai echilibrată şi mai implicată, deţine strategii mult mai bune de rezolvarea conflictelor şi valorifică activităţile în doi. Partenerul obţine scoruri scăzute la toţi indicatorii, nu apreciază drept calitativă relaţia de cuplu, îşi exprimă foarte puţin sentimentele sale faţă de parteneră (şi nu numai), se implică mai puţin şi deşi şi-a pus toate speranţele în această relaţie nu se simte împlinit.

30.        R.V., 28 de ani şi A.G., 23 de ani       

Partenera, în cazul acestui cuplu, are stimă de sine foarte ridicată, este îcrezătoare în forţele proprii în toate aspectele investigate în testul Cine Sunt Eu, relaţionează calitativ cu cei din jurul său şi reacţionează bine în faţa situaţiilor neprevăzute, dar a obţinut un scor scăzut la indicatorul concepţia despre lume şi viaţă ceea ce se poate interpreta drept o atitudine detaşată, pasivă, de neimplicare faţă de valorile sociale. Această ultim scor este întărit şi de numărului destul de mare de răspunsuri evazive, fără raportare la concret date de ea la aceşti itemi. Partenerul relaţionează foarte bine cu persoanele din jurul său, are o concepţie pozitivă despre lume şi viaţă, dar nu are stimă de sine ridicată ci dimpotrivă, comparativ cu partenera sa el pune foarte puţin accentul pe sine, îşi exprimă sentimentele şi atitudinile limitat, este rezervat faţă de nou şi dă multe răspunsuri fără raportare la propria persoană.

Testul Calitatea Vieţii de Cuplu a arătat că cei doi se înţeleg în general bine, se respectă, se implică, colaborează, sunt compatibili, reuşeşc să-şi rezolve eficient conflictele şi sunt mulţumiţi de relaţia lor. Amândoi apreciază activităţile cu alte persoane decât cele în doi şi comunicarea nu este punctul cel mai puternic al acestei relaţii. Stima de sine scăzută se se confirmă şi prin acest test, echilibrul său psihic fiind mai scăzut decât al partenerei.

31.    T.D.C., 27 de ani şi D.A., 28 de ani

Cei doi sunt personalităţi mature, au stimă de sine ridicată, relaţii interpersonale calitative, deschidere faţă de nou şi concepţie pozitivă despre lume şi viaţă, iar aceste scoruri corelează semnificativ cu cele obţinute la cel de-al doilea test. 

Astfel, încrederea în forţele proprii corelează cu echilibrul personal şi cel al relaţiei unde el a obţinut un scor ridicat, iar ea a obţinut scorul maxim, calitatea relaţiilor interpersonale şi concepţia pozitivă regăseşte în calitatea relaţiei de cuplu.

Este un cuplu matur, cu foarte multe şanse de succes şi probabil că se vor bucura de relaţia lor şi pe viitor.

32.        A.S., 25 de ani şi V.C., 25 de ani

Acest cuplu este format din personalităţi mature, echilibrate, cu stimă de sine ridicată, care valorizează relaţiile cu ceilalţi şi care au o atitudine pozitivă faţă de lume, viaţă, nou şi neprevăzut.

Relaţia de cuplu este calitativă, amândoi partenerii obţinând scoruri ridicate sau chiar maxime la indicatorii celui de-al doilea test. Singurul scor minin a fost obţinut de partener la indicatorul activiăţi desfăşurate cu partenerul, dar nefiind susţinut de nici un alt scor nu este semnificativ pentru interpretarea datelor.

33.    A.N., 36 de ani şi A.B.A.M., 27 de ani

Atât el cât şi ea au stimă de sine ridicată, atitudine pozitivă şi încrezătoare faţă de sine, dar au obţinut scoruri scăzute la ceilalţi indicatori şi au dat multe răspunsuri fără raportare la situaţii concrete. Aceste scoruri arată că cei doi sunt egocentrişti, centraţi pe sine şi pe nevoile personale şi ceva mai indiferenţi faţă de cei din jurul lor, faţă de nou, faţă de lume şi faţă de viaţă, în general.

Relaţia de cuplu este, în general, calitativă, dar partenera este cea care se implică mai mult, el fiind mai reţinut în comunicare şi în exprimarea sentimentelor şi a emoţiilor şi nu are încredere în partenera sa. De asemenea, amândoi ar trebui să se implice mai mult în activităţi comune.

34.    O.A., 26 de ani şi B.M.C., 22 de ani

Cei doi parteneri ai acestui cuplu sunt foarte tineri, încrezători în viitorul lor împreună, au stimă de sine ridicată şi deschidere faţă de nou, dar schemele şi strategiile de viaţă şi de relaţionare cu lumea nu sunt bine formate şi adaptate la cerinţele societăţii.

În relaţia de cuplu, amândoi se simt foarte bine, se respectă, se bucură unul de celălalt, sunt implicaţi, compatibili, comunică, îşi exprimă sentimentele, valorifică timpul petrecut împreună şi consideră că relaţia lor este calitativă şi îi avantajează şi pe plan personal.

35.    Ş.N., 21 de ani şi D.B., 21 de ani       

Partenera are stimă de sine, relaţionează foarte bine cu cei din jur, este optimistă şi pozitivă faţă de lume, viaţă, dar şi faţă de situaţiile neprevăzute ce pot interveni la un moment dat în viaţa ei. Spre deosebire de ea, partenerul deşi nu are tendinţa să se autodeprecieze nu are nici foarte multă încredere în el. De asemenea partenerul nu este interesat de să promoveze relaţii pozitive cu cei din jurul lui, nu este receptiv faţă de nou, nu menţine contacte directe cu lume, preferând să se izoleze într-un univers al său (dominat de autovehicolul său) şi tinde să dea foarte multe răspunsuri evazive.

Relaţia de cuplu este calitativă, totuşi personalitatea partenerului îşi spune cuvântul asupra unor aspecte investigate cu ajutorul celui de-al doilea test, astfel el este mai puţin implicat în această relaţie, este mai rezervat în comunicare şi în exprimarea sentimentelor şi a emoţiilor, aplică strategii mai puţin eficiente atunci când trebuie să rezolve conflictele şi nu deţine un echilibru psihic la fel de bun ca al partenerei. 

36.    P.C., 48 de ani şi P.V., 38 de ani        

Partenerul are personalitate matură, stimă de sine, relaţii interpersonale şi concepţie despre lume şi viaţă pozitive, dar este reţinut faţă de nou. Partenera are atitudine pozitivă faţă de sine, lume, viaţă şi neprevăzut, dar are tendinţa să neglijeze relaţiile interpersonale şi să dea multe răspunsuri impersonale.

Relaţia de cuplu este calitativă şi pozitivă arătând că cei doi sunt implicaţi activ în această relaţie, se respectă, colaborează, au viaţă sexuală calitativă, au strategii eficiente de rezolvare a conflictelor, sunt echilibraţi şi compatibili. Răspunsurile impersonale în număr ridicat date de parteneră la testul Cine Sunt Eu se regăsesc şi la acest test, la indicatorul afectivitate, exprimarea sentimentelor, unde partenera a obţinut un scor scăzut. De asemenea, comunicarea nu este punctul lor forte, amândoi preferând mai degrabă să urmărească ştirile decât să-şi povestească unul celuilalt întâmplările de peste zi.

37.    C.L., 22 de ani şi C.M., 22 de ani

Despre cei doi nu se poate spune că sunt persoane echilibrate şi acest lucru este evidenţiat în ambele teste la indicatorii stimă de sine, în primul test şi echilibrul psihic în al doilea test. De asemenea, amândoi au obţinut scoruri scăzute la indicatorii relaţii interpersonale şi concepţia despre lume şi viaţă ceea ce demostrează că adoptă o atitudine rece, distantă şi impersonală (foarte multe răspunsuri fără raportare la situaţii şi experienţe concrete de viaţă) faţă de tot ce îi înconjoară.

Relaţia de cuplu, cum era de aşteptat nu reprezintă un succes, nu îi mulţumeşte şi nici nu-i ajută să se dezvolte pe plan personal. Cei doi nu reuşesc sau nu vor să-şi exprime deschis sentimentele şi emoţiile, nu adoptă cele mai eficiente strategii pentru rezolvarea conflictelor, nu comunică, preferă să se izoleze şi să petreacă timpul liber mai mult singuri decât cu partenerul.

38.    P.Q., 25 de ani şi E.B., 22 de ani

Partenera a obţinut scoruri foarte bune la toţi indicatorii ceea ce demonstrează că are stimă de sine, încredere în oameni, atitudine pozitivă faţă de lume, viaţă şi neprevăzut, implicându-se activ. Partenerul este opusul ei din perspectiva testului Cine Sunt Eu, obţinând doar scoruri foarte mici şi un număr foarte mare de răspunsuri impersonale.

Relaţia de cuplu, este calitativă ceea ce arată că au reuşit să se acomodeze foarte bine la viaţa în doi şi să depăşească diferenţele dintre ei realizând un ambient conjugal satisfăcător pentru amândoi. Totuşi partenerul nu obţine scoruri foarte ridicate nici la testul Calitatea Vieţii de Cuplu, mai ales la indicatorii care investigează modul în care cei doi comunică, îşi exprimă sentimentele şi emoţiile, îşi petrec timpul în doi sau cum îşi rezolvă problemele. Cu toate aceste, faptul că se respectă, se implică şi colaborează foarte bine îi va ajuta cel mai probabil să descopere noi metode de ameliorare a acestor obstacole.

39.        C.D.S., 22 de ani şi B.V.M. 22 de ani

Partenerul are personalitate matură, echilibrată, stimă de sine, relaţii calitative cu ceilalţi, deschidere faţă de nou şi concepţie pozitivă despre lume şi viaţă. Partenera are tendinţa să se neglijeze, are stimă de sine scăzută, dă multe răspunsuri impersonale, dar reuşeşte să întreţină relaţii cu ceilalţi calitative şi să privească viaţa cu optimism.

Relaţia de cuplu se caracterizează prin respect, echilibru, comunicare, implicare, oferind celor doi cadrul propice de dezvoltare personală, amândoi fiind satisfăcuţi de viaţa alături de partener. Scorurile scăzute obţinute de ea când este vorba de colaborare şi de el când vorbeşte de activităţi în doi se pot interpreta ca fiind perioadei de acomodare cei doi sunt totuşi la început de drum atât în viaţa personală cât şi în cea de cuplu.

40.    M.C., 44 de ani şi A.Z.C., 41 de ani

Partenerul are stimă de sine scăzută, este reticient faţă de nou şi dă un număr mare de răspunsuri impersonale, dar relaţionează bine cu cei din jurul său şi are atitudine pozitivă faţă de lume şi viaţă, în general. Partenera are o concepţie idealizată despre lume şi viaţă, este dezamăgită de realitate şi preferă să se refugieze într-un univers propriu care să-i ofere liniştea şi confortul necesar, precum şi bunăstarea personală, cel puţin în plan mental dacă practic “nu se poate”. Atitudinea sa faţă de sine şi faţă de cei din jur este negativă şi pasivă, foarte rar consideră că ceilalţi merită atenţia ei sau că va schimba ceva în viaţa ei dacă va încerca să-şi facă planuri şi să le pună în aplicare.

În viaţa de cuplu, situaţia se schimbă, partenera fiind cea care obţine scoruri mai ridicate, în general, dar şi faţă de partener. Rezultatele obţinute de ea la primul test se regăsesc în scorurile foarte scăzute la indicatorii ce privesc implicarea în activităţile desfăşurate atât cu partenerul cât şi cu alte persoane ceea ce confirmă faptul că, în realitate, partenera preferă să nu se implice şi probabil, pentru ea, relaţia de cuplu reprezintă universul în care se regăseşte cel mai bine, în care se simte în siguranţă sau în care evadează atunci când toţi ceilalţi o dezamăgesc.

41.    I.B., 23 de ani şi C.G., 21 de ani

Cei doi nu au stimă de sine, nu le place să vorbească despre ei, se limitează la a da răspunsuri impersonale, fără să se raporteze la situaţii concrete din viaţa lor sau să descrie sentimentele trăite în legătură cu anumite aspecte prezentate în testul Cine Sunt Eu. Partenerul colaborează bine cu lumea, are contacte pozitive şi realiste cu viaţa, dar este reticient faţă de situaţiile neprevăzute ce îi pot perturba echilibrul. Partenera însă obţine un scor scăzut la indicatorul relaţii interpersonale, este dezinteresată de contactele cu cei din jurul ei şi preferă să-şi ocupe timpul cu activităţi solitare nefiind încântată de timpul petrecut cu ceilalţi.

Relaţia de cuplu nu reprezintă pentru partener cea mai bună variantă, nu se simte împlinit şi înţeles, nu poate să-şi exprime sentimentele şi emoţiile, nu este ceea ce el vizează. În contradicţie cu scorul obţinut de parteneră la primul test, ea arată că este satisfăcută de această relaţie cu toate că nu este mulţumită de modul în care ea şi parteneul ei colaborează şi de modul în care îşi petrec timpul liber.

42.    C.O., 24 de ani şi P.A., 20 de ani

Partenera are stimă de sine scăzută şi atitudine negativă faţă de situaţiile neprevăzute ce pot interveni în viaţă. Deşi concepţia despre viaţă şi lume este pozitivă, aplicarea ei la situaţiile concrete se face deficitar deoarece relaţiile cu ceilalţi sunt devalorizate. Partenerul spre deosebire de parteneră, este echilibrat, are stimă de sine, interacţionează foarte bine cu oamenii şi este deschis faţă de nou.

Relaţia de cuplu, în general, este calitativă, cei doi comunică, se respectă, îşi exprimă emoţiile şi sentimentele deschis, îşi rezolvă eficient conflictele, dar el consideră că nu sunt compatibili, iar ea, deşi a afirmat că această relaţie o satisface preferă să nu se implice prea mult, are relaţii extra-conjugale şi nu consideră că el este partenerul alături de care îşi va trăi viaţa.

43.    Ş.D., 24 de ani şi L.F., 26 de ani

Cei doi sunt personalităţi mature, au stimă de sine ridicată, relaţii interpersonale calitative şi concepţie pozitivă despre lume şi viaţă, iar aceste scoruri corelează semnificativ cu cele obţinute la cel de-al doilea test. 

Astfel, încrederea în forţele proprii corelează cu echilibrul personal şi cel al relaţiei unde au obţinut scoruri ridicate, iar calitatea relaţiilor interpersonale, concepţia pozitivă faţă de lume şi viaţă se regăseşte în calitatea relaţiei de cuplu.

Este un cuplu matur, cu foarte multe şanse de succes şi probabil că se vor bucura de relaţia lor şi pe viitor.

44.    T.V., 34 de ani şi T.V.A., 33 de ani

Amândoi partenerii au stimă de sine relativ ridicată, concepţie pozitivă despre lume şi viaţă, dar partenera nu relaţionează la fel de bine ca el cu persoanele din jur. Partenera este dezamăgită de prieteni, de vecini, de oameni, în general şi preferă să nu se mai implice, s-a resemnat preferând să se dedice cu totul copilului.

Relaţia de cuplu este plafonată, şi nu mai prezintă interes pentru nici unul din ei, continuând în virtutea inerţiei şi bazându-se pe respectul reciproc cel nutresc unul pentru altul. Deşi se declară mulţumiţi şi satisfăcuţi de relaţia lor, ceilalţi indicatori contrazic această imagine (care probabil este efectul unui mit sau al nevoii de a nu fi singur). Astfel, cei doi au arătat că nu reuşesc să-şi exprime foarte bine sentimentele, nu colaborează, nu se implică, nu sunt compatibili şi nu deţin strategii eficiente de rezolvare a conflictelor. Probabil că la un momendat vor face acele alegeri în viaţă, radicale, despre care amândoi afirmă că regretă că nu le-au făcut.

45.    Ţ.C., 32 de ani şi E.M., 32 de ani

Partenera este o persoană optimistă, are stimă de sine relativ ridicată, are încredere în oameni, este idealistă, are strategii de viaţă pozitive şi este receptivă faţă de nou. Partenerul nu este o persoană echilibrată, matură, nu are încredere în sine, nu valorifică relaţiile cu ceilalţi, nu priveşte pozitiv lumea şi viaţa şi nu este deschis în faţa noului.

Relaţia de cuplu este nesatisfăcătoare pentru nici unul dintre ei, el a afirmat că regretă că s-a căsătorit, că îi vine să plângă când se gîndeşte la relaţia lor, este interesat mai degrabă de afacerea lui decât de parteneră, iar partenera consideră că el nu se implică şi că nu o apreciază. De asemenea amândoi au avut relaţii extraconjugale şi dacă ar fi să o ia de la început, ar face alte alegeri în viaţă.

CONCLUZII

În “Jurnalul lui Adam şi al Evei”, Mark Twain vorbeşte despre motivele pentru care Eva îl iubeşte pe Adam: “Pe Adam nu îl iubesc pentru cîntatul lui. Nu, nici gînd. Cu cît cîntă mai mult, cu atît mai puţin mă împac cu asta. Şi totuşi, îl rog să cînte fiindcă vreau să învăţ să-mi placă tot ce-l interesează pe el. Sînt sigură că pot să învăţ, pentru că, dacă la început nu puteam să suport, acum pot. Cînd cântă el se acreşte laptele. Dar nu-i nimic, o să mă obişnuiesc cu laptele acru.” (Mark Twain, Jurnalul lui Adam şi al Evei, Ed. Univers, Bucureşti, 1983)

Din contextul cercetării teoretico-practice putem extrage următoarele idei:

stima de sine este scopul final ce trebuie vizat de fiecare individ, în fiecare moment al vieţii;

oamenii înainte să caute fericirea conjugală ar trebui să fie fericiţi şi mulţumiţi cu ei înşişi, dar şi faţă de rolul lor în lume şi viaţă;

influenţa dintre om şi mediu (social, dar mai ales familial) este reciprocă

şi permanentă;

echilibrul relaţiei conjugale se reflectă asupra echilibrului personal;

pentru a fi sau a deveni personalităţi mature ar trebui să ne preocupăm mai profund de calitatea relaţiilor cu partenerul, cu familia.

Ceea ce am încercat prin acest studiu a fost să sublinez faptul că, în cele din urmă, propriul Eu, imaginea pe care o avem despre noi înşine este cea care influenţează în mod covârşitor relaţia cu partenerul de viaţă.

Primele două ipoteze au fost confirmate atât prin metoda studiului de caz, cât şi prin metoda corelaţiei variabilelor Bravais-Pearson, iar ultimele două ipoteze au fost demonstrate doar prin metoda studiului de caz.

Cercetare a arătat că există o relaţie de tip covariaţie între stima de sine şi concepţia despre sine, lume şi viaţă pe de o parte şi calitatea vieţii de cuplu pe de altă  parte şi că echilibrul psihic şi bunăstarea personală ale partenerilor unui cuplu sunt cu atât mai pozitive cu cât relaţia de cuplu este mai calitativă.

Nimeni nu poate da reţeta reuşitei relaţiei de cuplu nu numai pentru că fiecare privim în mod subiectiv problematica, dar mai ales pentru că există un număr foarte mare de factori ce o influenţează: tensiunea sentimentelor, educaţia, mediul, personalităţile şi caracterele celor doi etc. 

Şi-atunci ce ar trebui să facă cei care au o relaţie de cuplu fericită şi vor s-o menţină fericită? Teoretic, să adopte o atitudine pozitivă faţă de ei, faţă de partenerul lor, faţă de viaţă în general. Practic, să-şi focalizeze atenţia şi să-şi îndrepte acţiunile către:

bunăstarea şi împlinirrea personală; pare paradoxal, dar este adevărat, pentru că nu poţi oferi nimic celui de lângă tine atunci când nu poţi să-ţi oferi nimic ţie însuţi;

asumarea responsabilităţii asupra propriului comportament, propriilor sentimente, emoţii, gânduri, nevoi;

fii un bun prieten al tău; aici trebuie spus că aproape toţi cei investigaţi au răspuns că sinceritatea este una din calităţi ale unui prieten, deci dacă suntem sinceri cu prietenii de ce să nu fim sinceri şi cu noi înşine, nu are cum să ne dăuneze, aşa cum nici prietenilor noştri nu le dăuneze;

timpul petrecut cu ceilalţi este timp pentru tine; implică-te în activităţi cu  multe şi diferite persoane, nu te izola sau nu te limita doar la relaţia cu partenerul tău, este important să comunici, te ajută să priveşti din diferite perspective ceea ce te ajută să fii obiectiv;

conştientizarea sentimentelor personale faţă de partener; ideal ar fi ca oamenii să-şi acorde în fiecare zi câteva momente pentru a-şi exprima sentimentele pe care le nutresc faţă de persoana iubită şi pentru a conştientiza cât de mult înseamnă acea persoană pentru ei;

sentimentele partenerului pentru a veni în întâmpinarea lui şi pentru a evita acumularea resentimentelor vizavi de anumite activităţi sau comportamente.

Aceste acţiuni nu sunt legi, nu reprezintă principii validate în viaţa de cuplu. De fapt, ele sunt general valabile, chiar dacă nu eşti implicat într-o relaţie de cuplu trebuie să-ţi fii un bun prieten, să-ţi exprimi şi să-ţi asumi responsabilitatea pentru sentimentele tale, să-ţi cunoşti sentimentele pe care le nutreşti pentru diferite persoane din jurul tău şi să cunoşti sentimentele pe care alţii le simt pentru tine.

Respectul de sine este un sentiment foarte important în relaţiile cu cei din jur şi cu sine. Multe dintre neplăcerile pe care oamenii le întâmpină în propria familie, la locul de munca sau în societate pot fi evitate dacă acesta, respectul de sine, este bine conturat şi bine argumentat. Atâta vreme cât tu ca om nu eşti convins că meriţi să fii tratat cu respect, atunci este absurd să pretinzi celor din jur să te respecte. Oricare din  calităţile şi aptitudinile, native sau dobândite, ale individului construiesc şi menţin respectul de sine şi o imagine a Eului realistă, obiectivă şi de aceea trebuie puse în valoare cu curaj ori de câte ori este posibil. Pentru toate aceste calităţi omul are dreptul şi obligaţia să pretindă aprecieri şi recompense, fără nici o reţinere şi fără nici o mustrare de conştiinţă. Atunci când acţiunile vizează bunăstarea personală, individul dobândeşte stimă de sine şi viaţa socială, în general, şi cea de cuplu, în cazul de faţă, are toate şansele să se desfăşoare calitativ întorcându-se ca un răspuns pozitiv înapoi la individ.

Pe baza rezultatelor, dar şi limitele acestui studiu se pot desprinde noi direcţii de cercetare privind problematica relaţiei de cuplu. O primă direcţie o constitue interfernţele între anumite trăsături de personalitate (inteligenţă socială, dependenţă – independenţă, timiditate – cutezanţă, dependenţă – independenţă, supunere – dominare, suspiciune – încredere, indiferenţă – responsabilitate, etc.) şi tipul de iubire şi comportamentul manifestat faţă de partener. O altă direcţie de cercetare ar trebui să acopere dimensiunea socioculturală a relaţiei de cuplu, şi anume rolul educaţiei şi al tradiţiei în capacitatea de a iniţia şi dezvolta relaţii intime calitative, iar aici un caz particular ce necesită atenţie deosebită nu numai teoretică ci şi practică (informarea şi sensibilizarea populaţiei, consiliere psihologică şi juridică atât pentru victime cât şi pentru agresori, etc.) îl reprezintă fenomenul violenţei în familie care în România este încă frecvent întâlnit.  Nu în ultimul rând ar trebui investigat modul în care nivelul de trai în România şi problemele ce decurg dintr-o situaţie economică precară, de exemplu, lipsa locuinţei influenţează calitatea vieţii cuplului şi a familiei.

BIBLIOGRAFIE

*** Dicţionar de Concepte şi Idei Filosofice, Ed. Universităţii Ovidius

*** Dicţionarul Explicativ al Limbii Române, a IIa ediţie, Ed. Univers Enciclopedic, Bucureşti, 1998

*** The New Encyclopædia Britannica, a XVa ediţie,  Ed. Encyclopædia Britannica Inc., Chicago, 2000

Badulescu G., De Bună Voie şi Nesilit de Nimeni, Ed. Tineretului, Bucureşti, 1967

Cavendish M., Human Relationships, Ed. Cavendish Marshall Books Limited, London, 1985

Carter B., McGoldrick M., The Changing Family Lifecycle – a Framework for Family Therapy, Allyn and Bacon, 2nd edition, Boston, 1989

Deculescu A., Dragostea, Ed. Medicală, Bucureşti, 1971

De Singly F., Blanchet A., Gotman A., Kaufmann  J.C., Ancheta si Metodele ei: Chestionarul, Interviul de Producere a Datelor, Interviul Comprehensiv, Polirom, Iaşi, 1998

Giddens A., Sociologie, Ed. Bic All, a 3a editie, Bucuresti, 1997

Hart M., Press and Public Relations. Crossroads Care. Caring for Carers – a nationwide survey, The Sunday Observer, 18 March 1990

Hedges P., Personalitate si Temperament. Ghidul Tipurilor Psihologice, Humanitas, Bucureşti, 1999

Jung C.G., Puterea Sufletului, Partea a IIIa – Psihologie Individuală şi Socială, Ed. Anima, Bucureşti, 1994

Leonhard Karl, Personalitati Accentuate în Viaţă şi în Literatură, Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti 1979

Lindenfield G., Self Motivation. Simple Steps to Develop Self-reliance and Perseverance, Thorsons, London, 2000

Mitrofan I., Mitrofan N., Elemente de Psihologie a Cuplului, Ed. Şansa, Bucureşti, 1996

Popescu-Neveanu P., Zlate M., Cretu T., Psihologie, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1990

Preda C., Dragostea, poveste veche, Prometeu, Bucureşti, 1993

Robinson D., 101 Key Ideas. Psychology, Hodder Headline Plc, London, 2000

Roman C., Iubirea, eterna poveste, Albatros, Bucureşti, 1987

Schlessinger L., 10 Motive Stupide care Distrug un Cuplu, Ed. Curtea Veche, Bucureşti, 2003

Schopenhauer A., Viata, Amorul, Moartea, Samizdat, 1999

Smith T.W., American Sexual Behaviour: Trends, Socio-Demographic Differences and Risk Behaviour, National Opinion Research Center, University of Chicago, 1998

Street E. S., Counselling Family Problems, Sage Publications ltd., London, 1994

Twain M., Juenalul lui Adam şi al Evei, Ed. Univers, Bucureşti, 1983

Zlate M., Eul si Personalitatea, Trei, 1999

Zlate M., Introducereîin Psihologie, Ed. Polirom, Iaşi, 2000

Zlate M., Psihologia Mecanismelor Cognitive, Polirom, Iaşi, 1999

*** Revista Psihologia, Ed. Ştiinţă şi Tehnică, Anul III, 1993, Anul IV, 1994, Anul VI, 1996

Legg igjen en kommentar

Fyll inn i feltene under, eller klikk på et ikon for å logge inn:

WordPress.com-logo

Du kommenterer med bruk av din WordPress.com konto. Logg ut /  Endre )

Twitter-bilde

Du kommenterer med bruk av din Twitter konto. Logg ut /  Endre )

Facebookbilde

Du kommenterer med bruk av din Facebook konto. Logg ut /  Endre )

Kobler til %s

%d bloggere liker dette: